Cum luptă femeile între ele: tactici ale agresivității feminine

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

Comportamentul ostil și agresiv al femeilor are forme de manifestare deosebite de cel masculin. Femeile evită aplicarea forței fizice sau confruntarea directă și se limitează preponderent doar la componentele verbale, emoționale și indirecte ale agresiunii. Care sunt sunt principalele tactici ale agresivității feminine?

Femeile, de regulă, utilizează injurii, lansează bârfe, distribuie zvonuri, aplică etichetări şi stigmatizări în raport cu potenţialele rivale, le izolează social, fac gesturi și mimici sugestive, ironice. Altfel zis, ele sunt maestre în a nu-și afișa ostilitatea în mod deschis, ci camuflat. Cum s-a exprimat plastic unul dintre cercetători, bârfele sunt „sabia femeilor”.

În mod aparte, este discutat şi denigrat aspectul fizic al rivalelor. În timp ce bărbaţii concurează prin demonstrarea abilităţilor fizice şi a rangului social, femeile îşi promovează atractivitatea fizică şi indiciile de fertilitate. Corespunzător, bărbaţii îşi combat rivalii prin contestarea puterii lor fizice sau sociale, iar femeile critică vârsta, trăsăturile fizice şi caracterul rivalelor, cu scopul de a le compromite în faţa bărbaţilor, pentru care frumuseţea femeilor este prioritară. Aceste diferenţe de tactică în competiţia intrasexuală sunt universale, se întâlnesc la toate culturile umane şi apar de la o vârstă timpurie.

De asemenea, pentru femei este mai importanta autopromovarea şi afişarea unei reputaţii bune, în timp ce bărbaţii practică umilirea directă a potenţialilor rivali; aceste tactici sunt mai evidente în cazul indivizilor necăsătoriţi, care se află în căutare de partener sau în proces de curtare. O altă tactică este lansarea bârfelor despre promiscuitatea altor femei; asocierea unei femei cu o eventuală infidelitate ar trebui să-i facă pe bărbaţi să renunţe la intenţia de a se angaja în relaţii durabile cu ea.

Femeile însele evită să stabilească relaţii de prietenie cu acele femei care sunt suspectate de comportament sexual promiscuu (sau prea permisiv). Aceasta se datorează dorinţei de a-şi îngrădi soţii sau prietenii de avansuri sexuale din partea acelor femei; dar şi pentru a evita asocieri şi etichetări similare, de permisivitate, ceea ce ar putea dezavantaja o femeie în poziţionarea sa socială. Chiar şi o femeie care ea însăşi are un comportament permisiv va prefera să creeze relaţii de prietenie cu femei non-permisive sexual.

Mecanismul rivalităţii dintre femei este mai curios decât atât. S-a constatat că în organismul femeilor sporește brusc nivelul de testosteron în momentul când li se oferă să miroase un maiou îmbibat cu transpiraţia unei alte femei, aflate în zilele de ovulaţie ale ciclului menstrual. Se cunoaşte că unele procese hormonale pot fi detectate după miros, ovulaţia fiind dintre cele detectabile olfactiv, la nivel subliminal, şi de către bărbaţi, şi de către femei. Deci, când femeile simt mirosul unei alte femei aflate la etapa de maximă fertilizare şi de atractivitate pentru bărbaţi, organismul lor în mod inconştient se pregăteşte pentru competiţie şi luptă (testosteronul fiind un hormon asociat competiţiei).

Pe de altă parte, femeile care se află în perioada de ovulaţie manifestă un grad de două ori mai înalt de rivalitate faţă de alte femei şi tind să se evidenţieze în raport cu potenţialele concurente. Miza competiţiei pentru bărbaţi este cea mai ridicată în perioada de ovulaţie, corespunzător, femeile sunt, inconştient, mai motivate să-și eclipseze suratele.

Un alt studiu, efectuat de cercetătorii canadieni, a arătat că un grup de femei se va manifesta mai critic faţă de reprezentantele de acelaşi sex îmbrăcate sexual (de ex., în fustă scurtă), decât faţă de cele îmbrăcate mai conservativ sau mai neutru (de ex., în pantaloni). După ce părăsea grupul, era mai mult ironizată, criticată şi stigmatizată cu cuvinte înjositoare acea femeie, care era mai sexuală. Ironia şi ostilitatea intrasexuală este strâns corelată cu vârsta; adolescentele şi studentele, femeile tinere şi necăsătorite vor fi, în general, mai ostile decât cele în vârstă sau deja căsătorite. Femeile aşadar se pot alia împotriva unor potenţiale rivale şi acest comportament este vizibil mai ales atunci când într-o comunitate deja stabilizată îşi face apariţia o femeie nouă, tânără şi atractivă sexual.

Foarte bine sunt ilustrate aceste stări comportamentale în filmul artistc italian „Malèna”, din 2002, regizat de Giuseppe Tornatore şi având-o în rolul principal pe Monica Belucci. Eroina, Malèna Scordia, o tânără deosebit de frumoasă şi atractivă sexual, venită din altă comunitate, trezeşte pasiunea tuturor bărbaţilor din împrejurimi, dar totodată trezeşte şi invidia şi gelozia tuturor celorlalte femei din comunitate. Ura femeilor într-un final se dezlănţuie nu doar sub forma stigmatizărilor şi a ostracizării, ci printr-o scenă de violenţă fizică în grup, de o brutalitate greu de imaginat.

agresivitatea femeilor
Un episod din scena maltratării Malènei Scordia de către celelalte femei din comunitate (filmul artistic “Malèna”).

Ușor de presupus, diverse scenarii de hărțuire colectivă a vreunei femei mai frumoase se întâmplă în viața reală, inclusiv în școli, colegii și universități. Un caz din această categorie s-a produs în 2014 într-un oraș din Rusia, unde o adolescentă de 13 ani fusese agresată fiindcă era considerată ”prea frumoasă”. Câteva fete mai mari au îngenuncheat-o și au silit-o să bea apă dintr-o băltoacă din mijlocul drumului, iar întreaga scenă de umilință a fost filmată și postată pe rețelele de socializare. Și în Republica Moldova bătăile dintre adolescente devin tot mai răspândite în ultimii ani.


Adolescentă din Rusia, umilită de colegile ei și impusă să bea apă din băltoacă, pentru faptul că e ”prea frumoasă”.

Violența fizică între femei este în general un fenomen atipic, maladaptiv în plan evolutiv. Însă și condițiile vieții și relațiile interumane din societatea contemporană sunt adeseori atipice pentru instinctele noastre, iată de ce se întâmplă bătăi, mai ales între liceene, care se află la o vârstă când competiția intrasexuală este intensă, iar aptitudinile de autocontrol emoțional sunt încă deficiente; în consecință, agresivitatea și furia lor se dezlănțuie nu doar verbal, ci și fizic.

Femeile, de regulă, sunt mai sensibile decât bărbaţii la presiunea socială căreia pot fi supuse (cum ar fi stigmatizările şi ameninţările), ceea ce face ca strategia agresivităţii verbale în raport cu ele să fie atât de răspândită. Frica de a fi pedepsite, verbal sau fizic, de către alţi membri ai comunităţii, are ca efect o subordonare mai înaltă a femeilor faţă de normele sociale. O formă de evitare a represaliilor sociale este alinierea la o colectivitate de femei şi menţinerea unor relaţii echilibrate şi pe picior de egalitate cu acestea, penalizându-le pe acelea care au un comportament deviant.

În același timp, femeile sunt mai sensibile față de excluziune, față de izolarea socială. Se cunoaște că excluderea din grup, întreruperea relațiilor sociale îi poate provoca individului o durere psihologică asemănătoare cu cea fizică. Ei iată, s-a constatat că în asemenea situații femeile suferă mai mult decât bărbații. La nivel fiziologic, la ele se produce o mai mare excitație nervoasă, se intensifică mai mult ritmul cardiac. Prin această particularitate psiho-emoțională pot fi parțial explicate unele comportamente sociale ale femeilor care se străduiesc să evite bârfele, acuzațiile publice, ostracizarea din partea colectivului; uneori ele aleg să cedeze sau să se subordoneze grupului, bărbatului, numai să evite oprobriul public.

Plus la toate, studiile arată că femeilor care s-au certat între ele le va lua mai mult timp să se împace. Comparativ cu bărbaţii, ele sunt mai puţin pregătite să rezolve un conflict intrasexual. Per ansamblu, vedem că agresivitatea femeilor nu este atât de violentă ca cea a bărbaţilor, ea nu produce distrugeri vizibile şi pare inofensivă în plan social, dar este foarte prezentă în viaţa unei comunităţi. Impactul agresivităţii indirecte nu este fizic, ci psihologic, iar consecinţele uneori pot fi dramatice. „Misoginul este bărbatul care le urăşte pe femei la fel de mult cum se urăsc între ele”, spusese odată, cam insolent, eseistul american Henry Louis Mencken. Adagiul lui se pare că este totuşi întemeiat ştiinţific.

 

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *