Decalogul lui Dorian Furtună

Publicat inițial în VIP-Magazin

Fiind unul dintre oamenii din ţara asta care încearcă să facă şi altceva decât majoritatea, cel care vede altfel şi ceva mai departe decât o fac toţi ceilalţi, etologul Dorian Furtună pune ştiinţa la loc de cinste. Or, știinţa l-a scos în faţă şi l-a ajutat să-şi creeze o lume interioară bogată şi interesantă.

 

Amprenta

Fă ceva bun în viața ta, nu doar pentru tine și cei apropiați, ci și pentru lumea în care trăiești. Lasă o amprentă, o urmă a existenței tale, una cu care să se poată mândri copiii și nepoții tăi. Supraviețuiește prin faptele tale.

Țintește sus și departe, încearcă să scrii o pagină, un rând sau măcar o frază în istoria țării tale. Renunță la falsa modestie, aici e tocmai cazul când ambițiile sunt sănătoase. „A fi în rând cu lumea” e o cerință care îi convine lumii, dar nu-ți convine ție; acesta e un îndemn rural care te plafonează. Constantin Noica făcuse o constatare cât se poate de trează în acest sens: „Oamenii nu vor decât să joci un rol, tu trebuie să vrei să scrii o piesă”.

Gândește-te la ce va fi scris pe piatra ta funerară. Cine și ce ai fost, ce ai produs, ce ai schimbat? Când te vei trece, ce va rămâne în amintirea ta?

 

Vocația

Atâția muribunzi au regretat în ceasul din urmă că nu și-au urmat talentul, pasiunea, vocația. Au lucrat și au activat întreaga lor viață pentru altcineva și pentru altceva, pentru proiecte străine, însă nu pentru ei înșiși, nu pentru propriul vis, nu pentru propria plăcere și împlinire.

Să-ți afli adevărata vocație nu e simplu, e un rod al căutărilor și al testărilor, dar, odată identificată, ține-te de vocația ta, nu o abandona. Chiar dacă viața te impune să activezi în alte domenii, rezervă timp și pentru realizarea talentului tău.

Talentul este o investiție a Naturii în tine. Nu consuma această investiție în zadar. Talentul tău este rostul tău. Nu-l pierde. Vorba unui cântec rusesc: «Чтоб тебя на Земле не теряли, постарайся себя не терять!».

 

Moartea

În lipsa morții, existența noastră ar fi o banalitate; în lipsa morții, am visa să putem muri. Probabil asta ne-am dori, să murim, dacă am avea o viață veșnică, neîndurătoare prin continuitatea sa infinită.

Însă odată ce viața noastră e limitată și e atât de rapid trecătoare, gândul la moarte are un impact invers – ne înspăimântă, ne arată limitele, dar ne și mobilizează. Tocmai din această cauză îl găsim folositor.

Gândul la moarte poate fi un coșmar, un inamic sau poate fi un aliat, un catalizator al vieții ordonate și cu sens. Gândul la moarte ne permite să ne focusăm pe ce avem de făcut, să acționăm planificat, strategic, să distribuim corect eforturile.

Avem nevoie de un deadline în lucru, avem nevoie de un deadline și în viață, care să ne amintească să ne grăbim să trăim cu sens. Gândul la moarte, astfel, poate deveni un generator de sens în viață.

În general, problema sensului vieții e una pe care fiecare trebuie să și-o rezolve în felul său. În cadrul paradigmei religioase, există un sens al vieții comun pentru toți – ispășirea păcatului originar și a celor dobândite după naștere. Dar dacă ieșim din strânsorile paradigmei religioase, descoperim că sensul vieții este individual, diferit pentru fiecare dintre noi. Odată ce nu există vreun sens al vieții predestinat, îi putem oferi noi unul, îi putem da noi sensul care ne reprezintă. Fiecare să o facă în felul său.

 

Cartea

Cartea nu e o necesitate, la un moment dat ea poate deveni chiar un consumator inutil de timp și energie, iată de ce întâlnim atâția oameni care trăiesc confortabil fără a citi, dar care se impun, fac carieră, devin importanți în mediul lor.

Natura ne-a înzestrat cu instincte, emoții și mecanisme cognitive care ne permit să facem politică și business, să fim activi social și să obținem resursele necesare. A te baza doar pe instinct, experiență și șarm poate fi deci suficient ca să îți faci o avere, să obții un loc în viață și să te bucuri de succes. Oamenii au făcut asta de milenii, în lipsa cărților. Mulți o fac și acum, există atâtea exemple de acest fel.

Totuși, cei care n-au cunoscut plăcerea lecturii, cei care neglijează cartea ratează o dimensiune importantă în dezvoltarea lor intelectuală. Lectura cărților e ceea ce ne înalță deasupra condiției noastre native, deasupra instinctelor pe care le împărtășim în comun cu animalele. Ea ne permite să descoperim o dimensiune superioară a umanului din noi și e un izvor de enormă satisfacție. Ferice de cei care au găsit în citirea cărților o bucurie a vieții.

Jorge Luis Borges a mărturisit că își imagina Paradisul sub forma unei biblioteci. Visa să dedice răsfățului de a citi întreaga veșnicie. E un exemplu de om care a găsit sursa fericirii, una accesibilă oricui dintre noi. Cu adevărat, cititul e o formă de hedonism intelectual accesibilă oricui. Un hedonism care nu necesită alte resurse decât timpul.

Apoi, o lectură bună la vremea potrivită poate fi decisivă, poate determina și profila destinul. La fel cum oamenii creează cărți, cărțile creează oameni. Pe tine ce cărți te-au creat?

 

Sportul

Fac sport din studenție, pentru mine, pentru sănătatea mea și pentru senzația de bine pe care mi-o oferă. Îl fac din timpurile când săli de forță performante nu existau (doar improvizații în subsoluri), iar alergatul încă nu era la modă, așa că oamenii de la stațiile de autobuz, înfofoliți în haine, se uitau la mine ca la un smintit când pe la șase-șapte dimineața traversam drumul spre stadion și înapoi.

Am schimbat de-a lungul anilor genurile de sport, am mai făcut și scurte pauze, dar niciodată nu am renuțat la el. A devenit parte a regimului meu și m-am convins că este de neînlocuit pentru buna funcționare a psihicului în armonie cu fizicul.

Sportul este cel mai plăcut medicament, cel mai eficient antidepresant și cel mai de încredere psihoterapeut. Viața noastră e plină de stres, or sportul are un efect antistres excepțional. Ne permite să ne limpezim mintea, să ne debarasăm pentru o vreme de grijile cotidiene. Faceți sport și citiți cărți, iată rețeta simplă pentru oricine dorește să fie în armonie cu sine.

 

Familia

Trăim grație strămoșilor, bunicilor și părinților noștri care au creat familii și s-au prelungit prin noi. Trebuie să le întoarcem datoria, să nu le înșelăm investiția genetică. Trebuie să lăsăm la rândul nostru urmași. E o lege a Naturii, dar și o lege comunitară. Creează-ți propria familie, ocupă-te de educația copiilor tăi, ai grijă de cei dragi ție – aceasta e o veche îndatorire socială.

Adeseori, copiii sunt unica realizare cu adevărat importantă a unui om. Poți să nu ai nimic, dar dacă ai copii, ești fericit și împlinit. Și poți să ai totul, dar în lipsa copiilor vei avea senzația unui vacuum sufletesc imposibil de umplut cu altceva.

Trăiești mult numai dacă simți mult, spunea Anatole France. Or, familia oferă toată gama emoțiilor și simțirilor de care are nevoie un om: și veselie, și durere, și speranță, și tristețe, și temeri, și extaz. Printre ai tăi, trăiești intens.

 

Natura

Când eram mic, elev, îmi doream să fiu pădurar, să fiu în contact neîncetat cu Natura, să studiez lumea animalelor, să cutreier pădurile, să mă bucur de senzația unei libertăți originare. Vârsta și societatea schimbă prioritățile și căile în viață, dar am păstrat acea vocație de naturalist, am ales o profesie din același registru și manifest până acum un interes viu pentru fenomenele Naturii, pentru toate ființele ei. Însă o relație mai strânsă cu aerul, pădurile și râurile din copilărie și tinerețe îmi lipsește și simt asta.

Necesitatea menținerii unui contact strâns cu Natura e scrisă în genele noastre. Noi, oamenii, suntem parte a Naturii, suntem copiii ei, am evoluat în acord cu ea. Iată de ce, periodic, auzim chemarea lăuntrică de a evada din oraș, de a călători, de a vizita locuri izolate, de a admira priveliști sălbatice… sau pur și simplu de a privi ceva la National Geographic sau Animal Planet.

În sinea noastră, noi înțelegem că viața simplă, retrasă, pură poate fi o sursă inegalabilă de fericire autentică, într-o lume duplicitară și obositoare, în care faima este iluzorie, trecătoare. Emil Cioran a mărturisit la un moment dat că ar fi preferat să rămână cioban în Rășinari (satul său de baștină) decât să devină filosof la Paris. Aceste regrete târzii sunt plata pentru ruptura noastră de Natură…

 

Cunoașterea

Ecleziastul spune că „acolo unde există multă ștință este multă supărare și, crescând cunoștințele, crește și durerea”. E în parte adevărat, dar scopul acumulării de cunoștințe nici nu este dobândirea stării de fericire; dorința de a cunoaște e dictată de nevoia noastră de a pricepe, de a explica. E o nevoie care poate că nu ne-a făcut fericiți, dar a decis irevocabil evoluția socială și culturală a speciei umane. Avem cel mai impetuos instinct al curiozității din toată lumea vie. Acest instinct este atuul nostru suprem, cel care ne-a făcut oameni, ne-a civilizat, ne-a motivat să explorăm Pământul.

Ca și în privința coeficientului de inteligență, ca și în privința gradului de agresivitate, nivelul de curiozitate diferă de la un individ la altul. Poate fi remarcat acest fapt încă din copilărie, când unii sunt mai curioși și mai setoși de cunoștințe.

Dacă ești dintre aceștia, felicitări! Faci parte din clubul celor pentru care cunoașterea e un mod de a fi, e o misiune personală și e o sursă de bucurie, în ciuda concluziilor dramatice pe care adesea cunoașterea le aduce.

Motivația lăuntrică stă la baza setei de cunoaștere, nu factorii externi. Scuza unora că nu au timp pentru carte și cunoaștere este o scuză infantilă. Timpul este distribuit în mod egal, diferă doar cum și pentru ce îl consumăm.

Confucius spunea că înțeleptul nu se întristează din pricină că oamenii nu îl cunosc, ci pentru că el nu îi cunoaște îndeajuns pe oameni. Această aserțiune poate servi ca un motto bun pentru cei pasionați de studii și cercetare.

Cunoașterea acumulată pentru tine diferă de cea acumulată pentru alții; prima e mai autentică, e mai organică firii tale, poate fi mai profundă. Iată de ce un copil care citește pentru sine e mai de încredere în acumularea de cunoștințe decât cel care citește pentru profesor și pentru note. Totuși este bine când ceea ce ai acumulat și ai asimilat pentru tine împărtășești și altora. Atunci ești nu doar un transmițător, ci devii un izvor de cunoștințe.

 

Efortul

Pune preț pe intenție și pe efort, nu pe rezultat. Uneori, rezultatele înalte sunt datorate circumstanțelor favorabile, norocului, alteori, sprijinului și traficului de influență. Rezultatele sunt temporare. Ceea ce contează este să ai intenții bune și să depui efort constant, să nu te plafoneze nici eșecurile, nici izbânzile. Astfel, cei care aleargă înțeleg că mișcarea e mai importantă decât medalia.

În același stil ar trebui să ne educăm copiii, să le explicăm că nota e mai puțin importantă decât efortul pe care l-au depus pentru a acumula cunoștințe și competențe. Un copil care a muncit, dar nu a luat o notă bună e mai de lăudat decât unul care ia note mari fără a munci. Pe termen lung, primul va fi avantajat în competițiile și provocările pe care i le înaintează viața. Va fi mai disciplinat și mai vrednic. Va ști să nu cedeze dacă nu atinge rezultatul dorit din prima sau din a doua încercare.

Atunci când geneticianul englez Ian Wilmut și colegii săi au încercat să cloneze un organism viu, ei s-au confruntat cu o serie de 276 de tentative nereușite de clonare înainte de a obține, în 1996, un succes senzațional. În ciuda eșecurilor, ei n-au încetat să depună efort, iar rezultatul a venit drept urmare a insistenței lor.

E mai destoinic să fii un autodidact, un Sisif pe drumul cunoașterii, decât un ins care s-a plafonat. Ca să parafrazez un vechi enunț, cel care nu perseverează zilnic pe calea cunoașterii, de fapt, se abate zilnic de la această cale. La fel e în plan existențial, în cel de creație, contează nu atât recunoașterea, cât produsul, efortul, faptul că trăiești intens, înveți, creezi, gândești.

 

Virtutea

În timpurile noastre, oamenii se închină succesului și au cam uitat că există cuvântul „virtute”. Succesul și virtutea nu sunt antonime, dar se află totuși pe diferite dimensiuni în sfera valorilor. Nu știu dacă goana după succes îți va oferi în final fructul râvnit sau vreo consolare, însă, dacă vei alege calea virtuții, cu siguranță te vei simți mai împăcat cu tine însuți. Dacă trăiești pentru a-i impresiona pe alții, caută succesul, dacă vrei să te impresionezi pe tine, caută virtutea.

O condiție a virtuții este moderația sau cumpătarea, o trăsătură atât de rar întâlnită în societatea modernă, a consumului în exces. Cumpătarea e o trăsătură deficitară pentru felul nostru de a fi; noi ușor cădem dintr-o extremă într-alta, întrecem măsura, suntem lesne luați de val, modă și trenduri, ne creăm idoli, apoi regretăm graba și zelul cu care am procedat.

A fi cumpătat înseamnă a fi precaut în a-i judeca pe alții, înseamnă a fi conștient de complexitatea și varietatea naturii umane. Înseamnă a fi înțelegător față de cele mai diverse manifestări și patimi omenești. E o dovadă de cumpătare atunci când încercăm să privim lucrurile și din cealaltă perspectivă sau cel puțin dintr-un unghi neutru. Oamenii, uneori, nu se pot înţelege în privinţa culorilor şi noi vrem să se înţeleagă în privinţa ideilor. Să fim deci mai îngăduitori.

Virtutea este complexă, nu are o definire exactă, ea presupune să urmărești binele și să eviți răul, să fii integru moral. În filosofia greacă există un termen special pentru integritatea și sănătatea cugetului – „sophrosyne”. Acest termen reprezintă armonia între emoții și rațiune, linia de mijloc între plăceri și dureri. Înseamnă „a cunoaște binele ce trebuie ales și răul ce trebuie evitat”. Înțelegem că, într-un fel, virtutea este echivalentă cu înțelepciunea.

Mergem spre virtute prin exercițiu moral, prin controlul stărilor noastre afective, prin atitudinea pe care o afișăm, prin modul în care ne comportăm, prin căutările noastre filosofice. Nu există o stație terminus în dobândirea virtuții, trebuie să exersăm în a fi mai buni și să mergem pe această cale neîncetat. Dar aici e tocmai cazul când calea este la fel de importantă ca şi scopul.

 

 

Comments

  • macari spune:

    Un decalog demn de apreciere! Scris cu multa rabdare, cu propriile simturi, cu propriile perceptii si cu invataminte pu cititori. Profunzimea tezelor incontestabila prin harul divin de a reda trairea ca pe un succes si implinire sufleteasca. Va felicit! Si Va multumesc mult pu cartea ,,Homo Aggressivus De ce nu se opresc razboaiele si violenta”! Este o carte diferita, interesanta, bine structurata. Atat de multa bibliografie importanta analizata plus opiniile proprii bine argumentate. E o dovada de mare curaj si cunoastere ca sa te hotarasti a reda subiectul, pe care l-ati redat exceptional. Realizari mari va doresc, sanatate si forta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *