Fiziologia revoluţiilor

 

Un lucru uimitor s-a produs pe parcursul ultimilor 250 de ani (din secolul XVIII încoace) – maturizarea sexuală a copiilor s-a accelerat; ea se produce cu aproximativ 4 ani mai devreme. Această constatare a fost făcută în baza unui raţionament cam macabru – în prezent curba mortalităţii în rândul băieţilor apare cu patru ani mai devreme decât în secolele trecute. Mortalitatea sporită la această vârstă e un indicator al comportamentului riscant determinat de restructurarea hormonală a organismului. Cu alte cuvinte, în prezent copiii se maturizează mai repede sexual şi se implică mai devreme în activităţi cu risc sporit, inclusiv în acte de agresiune. „A fi de 18 ani astăzi e ca şi cum a-i fi de 22 de ani în 1800”, explică autorii ipotezei.

Un an mai târziu, alt studiu a arătat că băieţii de astăzi se maturizează sexual cu 6-24 de luni (în funcţie de rasă şi etnie) mai devreme decât băieţii de acum câteva decenii; probabil sub influenţa factorilor de mediu şi a alimentaţiei care induc o accelerare a proceselor hormonale . Și maturizarea sexuală a fetelor se produce mai repede, comparativ cu generațiile precedente. Deja la vârsta de 7-8 ani ele au sânii în dezvoltare, apariția altor caractere sexuale secundare; iar cercetătorii vorbesc despre epoca unei ”noi pubertăți”. Însă, deși sexual și fizic fetele sunt mai dezvoltate, emoțional și intelectual ele rămân tot copile .

Este curios că, în paralel cu pubertatea accelerată, este atestat şi fenomenul prelungirii perioadei de alolescenţă, când tinerii se maturizează psihologic abia în jurul vârstei de 30 de ani. Dacă prin 1970 în Occident băieții se căsătoreau pe la 24 de ani, iar fetele pe la 22, apoi peste patru decenii vârsta medie a măritișului a crescut până la 32 și respectiv 30 de ani . Se produce astfel o „infantilizare a societăţii” – copiii devin mai rapid adolescenţi, adolescenţii de maturizează mai târziu, corespunzător tot mai mulţi indivizi se încadrează în categoria de adolescenţi, modelele lor comportamentale devin mai reprezentative, deci sporeşte şi factorul influenţei adolescentine şi tinereşti în plan social.

Dacă lucrurile stau anume aşa, ne putem aştepta la multiplicarea cazurilor de violenţă săvârşite de tineri, nu la diminuarea lor. Iar dacă luăm în considerare şi trendul demografic în plan global, am putea corela aceste schimbări cu o „întinerire” a revoltelor sociale într-un viitor nu foarte îndepărtat. Or, prezenţa unui număr sporit de adolescenţi şi tineri într-o populaţie reprezintă o premisă a apariţiei conflictelor violente şi a războaielor.

Într-un articol despre schimbările demografice globale, economistul și sociologul rus Anatoly Vishnevsky susține că o masă mare de tineri într-o populație este ca un focar care lesne izbucnește în flăcări, mai ales dacă este catalizat de vreo ideologie atractivă. El aduce exemplul României din 1989: ”Există cazuri paradoxale: la timpul său, Ceaușescu a interzis avorturile și în țară a sporit brusc rata natalității. Dar când această generație a crescut, ea l-a sfârtecat pe Ceaușescu” .

Într-adevăr, jumătate dintre cei care au murit împuşcaţi în cadrul revoluției din decembrie 1989 au fost tineri născuţi între anii 1966-1972, numiți și ”decreței”. Unul dintre aceștia, Laurenţiu Ştefănescu, a făcut parte din plutonul de execuţie, care i-a împuşcat pe soţii Ceauşescu. „Da, el era Tătuca, aşa cum spunea, era practic tatăl meu, că datorită lui m-am născut eu, dar nu se mai putea aşa, el nu mă mai merita pe mine şi poate că nici eu pe el. Aşa că l-am împuşcat pe Tătuca”, mărturisise Laurenţiu Ştefănescu.

Fenomene asemănătoare s-au produs și se vor produce și în alte țări. Într-un studiu care a cercetat conflictele colective interstatale şi intrastatale timp de treizeci de ani, începând cu perioada anilor ’60 ai secolului XX, a fost demonstrată existenţa unei corelaţii pozitive între procentajul înalt la nivel de populaţie al bărbaţilor tineri cu vârsta între 15 şi 29 de ani şi frecvenţa şi intenstitatea conflictelor violente care s-au produs; aceste caracteristici fiind proprii pentru toate societăţile umane.

Cunoaștem exemple ale unor state contemporane (cum ar fi El Salvador) în care numărul înalt al tinerilor corelează direct cu gradul înalt de violenţă în societate. Autorii concluzionează că, la modul practic, compoziţia pe ani a populaţiei bărbăteşti într-un stat poate fi privită ca un factor ecologic/demografic care influenţează tendinţele respectivei populaţii fie spre pace, fie spre conflict.

De bună seamă, veridicitatea unor asemenea prognoze, privind apariţia violenţelor sociale în statele cu mulţi tineri, a devenit evidentă odată cu declanşarea aşa-numitei „primăveri arabe” – o serie de revoluţii în unele ţări din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. De altfel, exploziile sociale din Tunis, Egipt, Libia, Siria nu au fost o surpriză pentru demograful american Richard Cincotta, de la Centrul analitic Stimson, care a prezis încă în februarie 2008, într-un articol din „Foreign Policy”, reforme politice majore în aceste state.

Cincotta a studiat revoluţiile din anii 1972-1989 în corelaţie cu structura de vârstă a populaţiei şi a constatat câteva realităţi socio-politice foarte curioase, care-i permit să facă prognoze precise. Dintre ţările studiate, statele autocrate cu o vârstă medie a populaţiei de 25-35 de ani au avut cele mai mari şanse să devină state democrate, prin revoluţie. S-au menţinut însă ca democraţii acele state, unde media de vârstă depăşea 30 de ani. 9 din 10 ţări unde media de vârstă era mai mică de 25 de ani au revenit la regimurile despotice de guvernare. Iar în statele unde media de vârstă era mai mare de 35 de ani, revoluţii nici măcar nu s-au produs (societatea e lipsită de dinamism).

Potrivit lui Cincotta, media de vârstă este unul dintre cei mai exacţi indicatori în prognozarea fenomenelor socio-politice şi în următorul deceniu am putea să ne aşteptăm la revoluţii în aşa ţări ca Alger, Marocco, Arabia Saudită, Iordania, precum şi în unele ţări situate la sud de Sahara, unde vârsta medie a populaţiei e mai mică de 20 de ani. Concluzia generală e că în statele unde există un procentaj înalt de tineri, e considerabil mai mare riscul izbuncirii violenţelor în masă, de pe urma diverselor frustrări care ar fi fost aplanate paşnic în cadrul populaţiilor mai mature vârstnic; iar vârsta medie care face delimitarea dintre cele două stări este de aproximativ 25 de ani. Putem vorbi așadar despre un fel de ”fiziologie a revoluțiilor”, principalul factor și indicator fiind vârsta.

În diagrama de mai jos este prezentată media de vârstă în trei ţări cu diferit statut socio-politic: autoritarist-semianarhic (Afganistan), semi-democrat (Egipt) şi democrat (Germania). Se vede clar corelaţia dintre media de vârstă a populaţiei şi statutul ţării; cu cât mai mulţi tineri, cu atât mai multe premise pentru instabilitate socială, dar totodată şi pentru autoritarism.

fiziologia revolutiilor
Corelaţia dintre vârsta medie a populaţiei şi statutul socio-politic din trei state: Afganistan (populaţie tânără), Egipt (populaţie intermediară ca vârstă), Germania (populaţie matură).

În rândul cercetătorilor de ştiinţe sociale, fenomenul creşterii demografice şi procentajul înalt de tineri în societate (numit şi “youth bulge”) este în prezent în mod cert asociat cu nivelul sporit de conflicte în diferite ţări şi regiuni din lume. În lipsa unor responsabilităţi sociale asumate, în lipsa locurilor de muncă, aflaţi sub povara greutăţilor economice, poziţionaţi la baza scării ierarhice, tinerii devin deosebit de predispuşi spre a se înrola în grupări criminale, în organizaţii politice radicale, în mişcări revoluţionare.

Potrivit unui raport prezentat de organizaţia Population Action International (cu oficiul la Washington), între anii 1970 şi 1999, 80% dintre conflictele civile s-au produs în ţările unde 60% din populaţie avea vârsta medie sub 30 de ani. Aceste date sunt asemănătoare cu rezultatele sociologice descrise în alineatele de mai sus.

În prezent, în peste 60 de ţări din lume tinerii reprezintă majoritatea populaţiei şi în aproape toate aceste ţări s-au produs revolte sociale şi violenţe; din grupul de risc fac parte numeroase ţări din Africa sub-sahariană, Asia Mijlocie, sudul Asiei, insulele pacifice. Conform datelor statistice din 2013, din cei 7,2 mlrd de oameni de pe glob, 44% au sub 24 de ani, iar 26% sunt chiar mai mici de 14 ani. Vârsta medie globală este de aproximativ 29 de ani (comparativ cu 41 de ani per Europa). Acest potenţial de forţă tânără comportă în sine şi promisunea progresului, şi pericolul izbucnirii extremismului şi a tulburărilor sociale.

Adeseori, este practic imposibil de oprit explozia violenţei prin mijloace socio-economice, deoarece tempourile dezvoltării sociale şi ale creşterii economice nu ţin pasul cu avântul demografic. Iar în ţările din America Latină, bunăoară, valurile de violenţă s-au consumat doar pe calea nimicirii reciproce a bandelor de tineri rivale, sau pe măsură ce tinerii s-au maturizat şi s-au potolit comportamental.

Pornind de la aceste statistici şi corelaţii, cercetătorul de trenduri demografice, Jennifer Dabbs Sciubba, de la Rhodes College (Tennessee), consideră că un şir de ţări cu spor demografic din lumea a treia (în special din Africa) se vor confrunta în următorii douăzeci de ani cu importante seismuri socio-politice interne din cauza ratei înalte a natalităţii şi a sporirii continue a numărului tinerilor. În acele ţări se acumulează o masă critică de tineri care vor tinde să depăşească frustrările de ordin social şi economic prin revolte în masă şi schimbarea regimurilor politice.

Apropo, în Rwanda, înainte de începerea genocidului din 1994, a fost înregistrată o creştere explozivă a numărului tinerilor necăsătoriţi, care locuiau cu părinţii lor, erau în căutare de lucru şi acumulaseră un grad foarte înalt de frustare socială; ei au reprezentat un material uman foarte susceptibil la instigările la ură etnică, operate de elitele politice.

În viitor, locuri de muncă în lume vor fi tot mai puţine în raport cu numărul de tineri apţi de muncă, situaţie care se va transforma într-o „bombă demografică”, într-o sursă de instabilitate socială şi politică nu doar în plan regional, ci şi în plan global.

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”).

În România, cartea poate fi găsită aici.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *