Între Eros și Thanatos: de ce războiul sporește poftele sexuale

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

Sexul şi agresivitatea au aceeaşi locaţie în creier. Mai exact, în hipotalamus, undele ambele stări emoționale și comportamentale sunt operate de aceeaşi garnitură de neuroni. În funcţie de gradul de activare a zonei respective, indivizii manifestă fie un comportament reproductiv (activare neuronală slabă), fie unul combativ, de protecţie şi atac (activare neuronală puternică).

Această suprapunere neurofiziologică la nivel de comportamente, deși a fost depistată deocamdată la șoareci, poate fi valabilă şi pentru creierul uman, deoarece hypotalamusul este o structură cerebrală relativ veche la mamifere şi e responsabil, bunăoară, şi la maimuţe pentru comportamentul agresiv.

Faptul comasării centrilor nervoşi responsabili şi pentru agresivitate, şi pentru comportamentul sexual ar putea explica foarte multe acţiuni care se conjugă în ceea ce noi numim violenţă sexuală. Inclusiv apare într-o nouă lumină coincidenţa dintre perioada de maximă reproductivitate la bărbaţi şi disponibilitatea acestora pentru comportament agresiv şi combativ.

Cu atât mai mult efectele condiţiilor de război, de ură identitară şi omucideri, care afectează psihicul uman, ar putea induce stări comportamentale neobişnuite de ordin sexual violent la bărbaţii războinici, stări care stau la originea violurilor în masă şi a celor genocidare. Războinicia este un stimulent şi un simulacru sexual. Aşa cum mărturisise un veteran american al Războiului din Vietnam: „A purta arma era ca şi cum a-i avea mădularul mereu tare. Trăiai o aventură sexuală ori de câte ori apăsai pe trăgaci”.

Există şi alte cercetări lămuritoare din domeniile neurofiziologiei şi psihologiei sociale care dezvăluie pe larg relaţia dintre agresivitate, omoruri, pericolul morţii şi instinctul sexual. Un ciclu de experimente, privind măsura în care scenele cu imagini sexuale inhibă sau sporesc gradul agresivităţii la bărbaţi, a arătat că vizualizarea scenelor pornografice cu elemente de violenţă sexuală le produce bărbaţilor o excitaţie puternică însoţită de o creştere a agresivităţii şi a insensibilităţii faţă de victime.

Mai târziu, s-a constatat că vizualizarea unor secvenţe video cu elemente erotice, are ca efect excitarea sexuală, sporirea gradului de agresivitate, precum şi a performanţelor fizice, toate acestea datorită creşterii nivelului de testosteron în organism ca răspuns la stimulii de natură erotică. Testosteronul, din câte se cunoaşte, trezeşte motivaţia de competiţie şi luptă.

În sfârşit, un studiu efectuat de cercetătorii chinezi a arătat că atunci când bărbaţii privesc fotografii cu femei deosebit de atractive sexual, ei sunt mai dispuşi să aprobe diferite declaraţii de război. Autorii studiului susţin că aceste date ilustrează existenţa unei relaţii strânse între strategiile reproductive ale bărbaţilor şi războincie, războiul fiind, evolutiv, o formă de obţinere a femeilor.

Prin metoda scanării cu rezonanţă magnetică a creierului s-a depistat că la persoanele mai agresive, mai violente, imaginea femeilor este percepută la nivel de zone ale creierului care le apreciază ca „obiecte”, nu ca „fiinţe umane” (de unde şi percepţia misogină de „obiect sexual” cu privire la femei). Şi cu cât sunt mai dezbrăcate femeile în interceptarea vizuală, mai neporotejate, cu atât e mai accentuată tendinţa de posedare a lor, ca „obiecte sexuale”.

În timpul conflictelor sângeroase deci, când agresivitatea şi dorinţa lăuntrică de supravieţuire şi procreare devin deosebit de accentuate, este neurofiziologic explicabil de ce căutarea şi vânarea femeilor se transformă pentru soldaţi într-o prioritate – dorinţa de a poseda o femeie ca „obiect sexual” sporeşte semnificativ. În timpul războaielor din ultimele două decenii, din Bosnia şi Irak, de exemplu, s-a înregistrat o frecventare sporită a site-urilor pornografice de către soldaţii reîntorşi din luptă, în acest fel ei manifestându-şi fie şi simbolic necesitatea unui contact sexual.

Riscul de a fi privite drept „obiecte sexuale” sporeşte în cazul femeilor care au consumat alcool. Un studiu care a monitorizat agresiunile din barurile din Toronto a relevat că 25% din toate incidentele implicau agresiune sexuală; în 90% din cazuri, victime erau femeile hărţuite de bărbaţi. În majoritatea cazurilor, erau acostate femeile care consumaseră alcool, inclusiv cele care aveau intoxicaţie alcoolică, ele fiind percepute ca „ţinte uşoare”, „mult mai flexibile”. Chiar și simpla prezență a unei sticle de alcool alături de o femeie, de exemplu o sticlă de bere, o face pe acea femeie mai accesibilă sexual în ochii bărbaților; aceștia consideră că ea este mai dispusă să flirteze și să aibă un comportament promiscuu. Corespunzător, sporește riscul ca femeia în cauză să fie abordată și agresată sexual.

Un experiment stradal improvizat și postat în noiembrie 2014 pe Youtube a arătat cum o fată cu o sticlă de bere în mână, și care se comportă ca fiind beată, este în mod direct asaltată sexual de diverși tineri care încearcă să profite de starea ei. Cu toate că acel ”experiment” a fost, în realitate regizat, cu actori în rolul simplilor trecători, el totuși reflectă, fie și într-un mod nostim, riscurile efective cu care se ciocnesc numeroase femei care au consumat alcool în public.

O altă curiozitate a psihologiei masculine în relație cu violul este că pentru unii bărbați gândul că vor obține femeia cu forța constituie un puternic stimulent sexual. În practica psihoterapeutică sunt descrise cazuri ale bărbaților hiposexuali, care se simțeau nevoiți să-și agreseze verbal soția, să inițieze o ceartă, un conflict, să strige la ea, să utilizeze un limbaj licențios pentru a-și spori libidoul și a fi în stare să consume apoi un act sexual cu ea, fie și fără consimțământul ei.

Alți bărbați din această categorie preferă să apeleze la serviciile prostituatelor, pentru că numai într-un context de umilire a partenerei ei se pot realiza sexual. S-a constatat că stările de furie, inclusiv actele cu caracter violent pot ridica rapid nivelul de testosteron în organismul bărbaților, le permite să obțină mai ușor o erecție, să fie mai virili în timpul contactului sexual care, eventual, va urma.

În psihologie este utilizat termenul Sindromul lui Nero pentru a descrie acest fenomen comportamental, după numele împăratului roman despre care se spune că, pentru a se excita sexual în pat, își jignea partenerele cu vorbe indecente. Corespunzător, la acești bărbați se creează o dependență față de teroarea psihică pe care o exercită asupra femeii, în lipsa acelei terori ei nu mai sunt capabili să se manifeste sexual în deplină măsură.

Un mecanism psihologic similar poate sta la originea multor violuri conjugale sau în afara familiei; aceste motivații pot completa lista celor tipice pentru contextul de conflict armat.

Odată ce relaţia dintre agresivitate, războinicie şi apetenţă sexuală este atât de strânsă, înţelegem că armata este o zonă de insecuritate pentru femei. Într-adevăr, femeile care îşi fac serviciul în trupele americane dislocate în zonele de război suferă de pe urma unei incidenţe extrem de mari a tentativelor de viol; s-a ajuns până la aceea că ele evită să bea orice fel de lichid după ora 19.00, pentru a nu fi nevoite să se ducă noaptea la baie, unde riscă să fie violate. Iar 80-90% dintre cazurile de atacturi sexuale aşa şi rămân nemărturisite.

Cu toate acestea, în ciuda tăinurii cazurilor de viol, realitatea ajunge la cunoştinţa opiniei publice, iar oficialii fuseseră nevoiţi să recunoască dramatismul situaţiei: astfel, conform unui raport al Pentagonului din ianuarie 2012, în rândul trupelor militare americane se înregistrează o creştere alarmantă a cazurilor de violenţă sexuală, atât în zonele de conflict, cât şi pe teritoriul american. Mai exact, din 2006 numărul violurilor comise de soldaţii americani a crescut cu peste 90%, deci practic s-a dublat.

În 2011, potrivit statisticii oficiale, la fiecare şase ore o infracţiune de acest gen este comisă de un militar american. Statul major se aşteaptă ca numărul acestora să sporească în anii următori, iar preşedintele Barack Obama a răbufnit la un moment dat în adresa şefilor de la Pentagon, etichetând agresiunile sexuale drept „un flagel” ar armatei. Raportorii sunt uimiţi de proporţiile acestui fenomen şi susţin că e cauzat de condiţiile de stres din războaiele purtate în Irak şi Afganistan; potrivit, oficialilor militari, de pe urma traumatismelor psihologice suportate în război pot apărea tulburări de comportament şi devieri grave de la normele obişnuit. Dar se pare că, de fapt, funcţionează un mecanism instinctual mai arhaic – starea de războinicie declanşează pasiuni sexuale necontrolabile.

Psihologul rus Leonid Kitaev-Smyk, care a studiat comportamentul şi stresul suportat de soldaţi pe timp de război, a definit înclinaţia sporită a bărbaţilor războinici spre violuri drept „reflex zooantropologic”. E vorba despre un reflex (sau mai curând un comportament instinctiv), ale cărui origini se află în trecutul zoologic al speciei şi prin care se încearcă evitarea morţii nu doar prin distrugera inamicului, ci şi prin supravieţuirea (fie şi genetică doar) pe contul urmaşilor procreaţi. Drept urmare, în rândul războinicilor se intensifică atracţia sexuală, iar pentru că războiul presupune violenţă, contactele sexuale cu femeile cucerite sunt şi ele deosebit de violente.

În confirmarea tezei sale, Kitaev-Smyk aduce exemplul Germaniei, unde, potrivt unor documente desecretizate, după cel de-al Doilea Război Mondial s-au născut peste 2,5 milioane de copii procreaţi de către cuceritori, de cele mai multe ori prin viol. Tendinţa instinctivă de acuplare cu femeile aflate în posesie este amplificată deci şi de frica de moarte, care transformă orice zi trăită pe front într-o posibilă ultimă zi din viaţa soldatului; o stare care îi justifică acestuia depăşirea oricăror bariere morale şi scuză obţinerea unor satisfacţii sexuale, care ar putea fi ultimele pentru el.

În cartea „Dragoste, Sex şi Război” („Love, Sex and War), de John Costello, autorul descrie realitatea psihologică a trăirilor emoţionale ale soldaţilor şi inversarea valorilor pe durata celui de-al Doilea Război Mondial şi reproduce, într-un abzaţ, mărturiile unui sergent american, potrivit căruia sexul pe timp de război reprezintă o „reafirmare pasională a vieţii” soldaţilor, o modalitate de a fi „foarte viu”, o încercare de a sfida prin sex frica şi moartea din jur.

Prostituatele din Roma Antică ştiau din proprie experienţă gradul înalt de excitare sexuală pe care îl atingeau gladiatorii şi spectatorii în ziua luptelor în arena deschisă şi se adunau ciorchini la ieşirea din amfiteatre pentru a face tranzacţii amoroase cu bărbaţii supraexcitaţi de vederea morţii şi a sângelui.

Cu adevărat, experimentele recente ale psihologilor au relevat o corelaţie pozitivă între riscul de a pierde viaţa şi tendinţa de a face sex cu cât mai multe femei posibil. Bărbaţii au o predispoziţie instinctivă spre autoperpetuare prin procreare în situaţiile când viaţa lor e supusă pericolului, precum şi atunci când condiţiile economice sau sociale sunt deosebit de dificile. Corespunzător, la nivel inconştient, bărbaţii aplică strategia relaţiilor de scurtă durată, deoarece făcând sex cu mai multe femei, există mai mari şanse să existe urmaşi şi cel puţin unii dintre ei vor supravieţui.

La începutul anului 2009, când se simţeau cel mai tare efectele crizei financiare mondiale, analiştii au depistat că pe fundalul scăderii cumpărărilor la majoritatea categoriilor de produse, s-a majorat considerabil rata vânzărilor de conserve şi… prezervative. În primele două luni ale anului, vânzările prezervativelor s-au majorat cu 10,2%. Pe vreme de criză economică, oamenii resimt chemarea instinctelor şi se orientează spre satisfacerea nevoilor de la baza piramidei lui Maslow.

Şi istoricul britanic Antony Beevor, cunoscut în special pentru cartea “Căderea Berlinului. 1945” (“Berlin: The Downfall 1945”), descrie un fenomen curios în raport cu subiectul relaţiei dintre război, moarte şi sexualitate. Beevor susţine că în ajunul intrării trupelor sovietice în Berlin, în oraş s-a instaurat o atmosferă de “friguri erotice”, caracterizată printr-o dorinţă febrilă a tinerilor, fete şi băieţi, de a se cupla, de a-şi pierde cât mai grabnic virginitatea, de a se combina sexual cu reprezentanţii propriei etnii.

Iar potrivit mărturiei uneia din ultimele secretare a lui Adolf Hitler, Traudl Junge, în cele din urmă zile ale regimului nazist, când sovieticii intraseră deja în Berlin, frica unei morţi iminente făcuse ca şi în etajele superioare ale Cancelariei de Stat să se declanşeze adevărate orgii. Cupluri formate ad hoc din ofiţeri ai Wehrmachtului şi femei din personalul instituţiei puteau fi văzute cuplându-se în mod deschis, în cele mai diverse locuri, într-un mod care ştergea orice urmă de demnitate umană. Contactele sexuale deveniseră o realitate trăită deosebit de intens, laolaltă cu senzaţia trăirii ultimelor clipe de viaţă.

Aceste manifestări comportamentale, la nivel de mase, sunt explicabile aşadar prin grila psihologiei evoluţioniste, ca încercări disperate ale unui grup etnic, bărbaţi şi femei, de a-şi multiplica propriile gene, de a-şi lăsa femeile gestante, înainte ca invadatorii să înceapă exterminările şi violurile în masă, soldate cu însămânţarea propriei culturi identitare. Pe vreme de război, iată că Erosul și Thanatosul freudiene se interferează într-un mod excentric, grotesc şi intens ca niciodată.

 

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *