Moartea, o altă perspectivă

(fragment din „Cugetările unui (ne)cunoscut”)

 

În lipsa morții, existența noastră ar fi o banalitate; în lipsa morții, am visa să putem muri. Probabil asta ne-am dori, să murim, dacă am avea o viață veșnică, neîndurătoare prin continuitatea sa infinită. Ne-am plictisi groaznic de noi înșine.

Însă odată ce viața noastră e limitată și e atât de rapid trecătoare, gândul la moarte are un impact invers – ne înspăimântă, ne arată limitele, dar ne și mobilizează. Tocmai din această cauză îl găsim folositor.

Gândul la moarte poate fi un coșmar, un inamic sau poate fi un aliat, un catalizator al vieții ordonate și trăite cu rost. Gândul la moarte ne permite să ne focalizăm pe ce avem de făcut, să acționăm planificat, strategic, să distribuim corect eforturile. Ne face mai conștienți.

Avem nevoie de un deadline în lucru, avem nevoie de un deadline și în viață, care să ne amintească să ne grăbim să trăim cu sens. Gândul la moarte astfel poate deveni un generator de sens în viață.

În fond, problema sensului vieții e una pe care fiecare trebuie să și-o rezolve în felul său. În cadrul paradigmei religioase, există un sens al vieții comun pentru toți – ispășirea păcatului originar și a celor dobândite după naștere.

Dar dacă ieșim din strânsorile modelului religios, descoperim că sensul vieții este individual, opțional, diferit pentru fiecare dintre noi. Odată ce nu există vreun sens al vieții predestinat, îi putem oferi noi unul, îi putem da noi sensul care ne reprezintă. Fiecare să o facă în felul său.

A lua în calcul moartea inevitabilă nu înseamnă, totodată, a fi ostaticul acestui gând. Nu trebuie să fim confiscați de iminența sfârșitului.

Îndemnul foarte răspândit, de a trăi fiecare zi ca pe ultima, mi se pare eronat. Ultima zi aș trăi-o printre cei dragi, fără a mai investi în mine, fără a pune temelii, fără a deveni mai bun decât am fost.

Ultima zi ar fi plină de emoții și aproape lipsită de eforturi intelectuale. Ar fi ca o ultimă respirație profundă, înainte de a te arunca în adâncuri. Or, nu poți trăi o viață respirând ca și cum ai evita înecul.

 

© Dorian Furtună, etolog
(fragment din „Cugetările unui (ne)cunoscut”)

Comments

  • Paul spune:

    Este un punct de vedere foarte îngust si, in plus, nu spune prea multe lucruri bune despre tine. Daca TU te-ai plictisi trăind fara moarte, deci veșnic, ce spune asta despre viața ta din prezent?

    • Dorian Furtuna spune:

      Nu judecați după anii scurți pe care îi trăiți pe Pământ și după stările de aici.

      Mintea umană nu e capabilă să-și închipuie ce înseamnă un milion de ani, un miliard de ani, cu atât mai mult o veșnicie. Într-o veșnicie, orice om ar înnebuni de prelungirea sa, de teroarea unui trai fără limită, fără sfârșit, oricât de pasional o fi trăit el pe Pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *