5 motive pentru care eu nu sunt Charlie

 

Campania ”Je suis Charlie” este primul mem important al anului 2015. Dorința de a se solidariza cu jurnaliștii de la Charlie Hebdo, victime ale atacului terorist, a umplut lumea pe orizontală și pe verticală, de la ong-iști la artiști și de la adolescenți la șefi de stat. ”Je suis Charlie” vezi astăzi oriunde, la televizor, în ziare, pe Facebook și Twitter, la manifestații de zeci de mii.

Eu prefer să mă abțin de la asemenea asocieri și autoetichetări. Și găsesc cel puțin cinci motive pentru asta (deși alții, cu siguranță, ar găsi și mai multe).

1. Condamn crima execrabilă pe care au comis-o teroriștii jihadiști. Dar nu pot să susțin ironia veninoasă promovată în caricaturile jurnaliștilor de la Charlie Hebdo. Sunt agnostic, dar știu să respect opțiunile ideologice și religioase ale altora. Înțeleg pietatea creștinilor pentru Iisus Hristos, la fel cum o înțeleg pe cea a musulmanilor pentru Mahomed. Sunt gata să critic religia și habotnicia, să argumentez inconsitența viziunilor religioase, să învinuiesc fanatismul, dar nu sunt de acord să jignesc premeditat simbolurile considerate sfinte. În această privință, cei de la Charlie Hebdo, prin caricaturile lor, au depășit limitele bunului simț și au ofensat în mod vulgar simțămintele a milioane de oameni religioși. Și mă tem că nu pot fi solidar cu ceea ce au făcut. Eu nu sunt Charlie.

2. Am organizat, acum câțiva ani, conferințe despre libertatea de exprimare și despre importanța acesteia pentru construcția unei societăți moderne. Îmi este bine cunoscut că libertatea de exprimare este sine qua non pentru democrație. Dar am înțeles că oriunde și în orice există o limită, și mai cu seamă o limită a bunului simț. Exprimarea care uzează de libertatea sa exclusiv pentru a lovi și a jigni, exprimarea care se hrănește din malițiozitate, riscă să se transforme din constructivă și progresistă în distructivă și retrogradă. Nimeni nu merită să fie lovit cu un glonte în cap pentru că scrie lucruri răutăcioase, oricât de urâte ar fi ele; poate că nici un pumn în nas nu merită. Ceea ce li s-a întâmplat jurnaliștii de la Charlie Hebdo pare a fi una dintre cele mai oribile și de neiertat crime din acest secol. Îmi pare rău pentru ei, dar totuși nu mă pot autoidentifica cu libertatea lor de a jigni în mod constant și intenționat. Condamn crima, dar dezaprob și provocările care generează crime.

3. Am scris numeroase articole despre amenințarea pentru Europa care vine din partea islamizării. E un pericol și pentru identitatea rasială a europenilor, și pentru religia lor creștină, și pentru stabilitatea socio-economică. În mod paradoxal, europenii au fost luați prin surprindere de consecinețele imigrației și ale multiculturalismului, pe care tot ei le-au încurajat vreme de câteva decenii. Acum, că s-au pomenit cu câteva milioane de musulmani la ei acasă, încearcă în mod isteric să întreprindă ceva pentru a se izbăvi de ”oaspeți”. La cât de delicată este situația identitară și socială în Europa, este o mare eroare să crezi că poți rezolva această problemă prin promovarea discursului urii și prin dezumanizarea oponenților. Or, caricaturile și mesajele celor de la Charlie Hebdo conțin elemente de dezumanizare. După ce secolul XX ne-a demonstrat tuturor cât de ușor se pot produce genociduri și epurări etnice provocate de discursul urii și prin tactica dezumanizării, consider că este inacceptabil pentru un om integru să se solidarizeze cu așa ceva în secolul XXI.

4. Am văzut unele dintre caricaturile celor de la Charlie Hebdo și am considerat că sunt o mostră de obscenitate, prost gust și infamie. Mă miră că oameni maturi și serioși, considerați artiști de talie internațională, și-au permis scârboșenii de asemenea speță. Poate că eu înțeleg altfel, cumva incorect sau anacronic, arta polemicii și estetica vizuală și conceptuală a caricaturilor. Dar prefer să rămân la modul meu de a înțelege polemica și esteticul, decât să mă asociez și să mă solidarizez cu un morman de vulgarități considerate formă de ”jurnalism îndrăzneț”. Uneori îndrăzneala mai înseamnă și obrăznicie.

5. ”Je suis Charlie” foarte repede s-a transformat într-un fel de modă. E de bonton să afișezi solidaritatea cu victimele atacului terorist. Solidaritatea e bună, e minutată, e umană. Doar să nu fie o formă camuflată a ipocriziei și a narcisismului. Sau, cum e în cazul unui număr imens de politicieni mai mari și mai mici, să nu fie o platformă infectă (și totodată perfectă) pentru lansarea mesajelor și pentru lustruirea imaginii. PR pe vreme de ciumă se face cu regularitate în politica națională și internațională. Cazul Charlie Hebdo nu este o excepție. E ușor de strigat acum”Je suis Charlie”, alături de alte câteva zeci de milioane de indivizi. Această expunere ”curajoasă” este o butaforie și comportă riscuri infinitezimale. Jihadiștii nu pot organiza câte un act terorist pentru fiecare purtător de panglică. Să le dăm jurnaliștilor de la Charlie Hebdo ”ce-i a cezarului”: ei au avut un curaj enorm, poate nebunesc, prin ceea ce au făcut. Puțini care pot fi ca ei. Și nici nu trebuie. Ei sunt Charlie, și au pătimit pentru asta. Să nu ne atribuim acte de curaj care nu ne aparțin.

Atacul terorist asupra jurnaliștilor de la Charlie Hebdo reprezintă încă o lecție dură pentru toți. Fiecare o înțelege în felul său. Pentru mine, lecția este să încercăm să păstrăm echilibrul în această lume atât de fragilă. Și, ori de câte ori condamnăm o extremă, să nu o facem trecând pe baricadele altei extreme. Adevărul e undeva la mijloc, până la proba contrarie.

 

© Dorian Furtună, etolog

Comments

  • Lili says:

    Daca tu nu esti Charlie, asta nu inseamna ca toti ceilalti sunt ridicoli pentru ca asa inteleg ei sa reactioneze. identificându-se cu victimele. In articol nu faci decât sa ataci caricaturistii, dar prin expresia “je suis Charlie” se includ si celelalte victime( politistii, oamenii surprinsi in supermarket). “Je suis Charlie” este o expresie de compasiune, nu de identificare cu actiunile, comportamentul si atitudinea caricaturistilor. Expresia nu e sinonima cu vulgaritatea propagata in caricaturile scabroase facute de cei de la Charlie Hebdo. Ai argumentat intr-o alta zona, expresia asta a capatat alte conotatii intre timp!

    • daniela says:

      Atacul de la supermarketul evreiesc (a fost impotriva evreilor)nu are nici o legătură cu “Je suis Charlie”.

  • Vasi says:

    Habar nu ai ce este Charlie Hebdo. Ar fi bine sa te documentezi inainte de a face acuzatii.

    https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/09/charlie-hebdo-o-decriptare-completa-pagina-cu-pagina-a-ultimului-numar/

  • Politicienii nu au cum să nu fie Charlie…
    Referitor la articolul în sine:
    1. unde şi cine stabileşte care este graniţa dintre “ironia veninoasă” şi “să respect opțiunile ideologice și religioase ale altora”?
    2. 3. 4. 5. idem – cum şi cine stabileşte diferenţele dintre “bun simţ” şi “jignire” (atenţie, caricaturiştii nu au “lovit” nimic), ce este “umanizat” şi ce este “dezumanizat”, etc.?
    Cum ar fi ca cei ce nu-şi fac cruce, ortodox, când trec pe lângă o biserică să fie cotaţi ca fiind “dezumanizaţi” (de fapt chiar aşa şi sunt consideraţi de radicalii ortodocşi: oameni de categorie inferioară).
    Blasfemia e sfântă.
    Citeşte-mi articolul şi probabil ai să înţelegi.
    http://profudereligie.blogspot.ro/2010/03/blasfemia-si-conotatia-negativa.html

  • Ana says:

    Eu nu inteleg acest punct de vedere! Cum adica?

    Presupunem ca am ales sa fiu musulman, sau crestin, sau altceva.. De ce sa ma simt eu insultat ca tu, sau altcineva nu ai ales asa si considerati caraghioasa credinta mea? .. cand stiu bine ca nici eu insumi nu am nicio proba ca aceasta credinta, asumata de mine, are vre-o legatura cu realitatea.. si in plus stiu bine ca alti oameni au ales religii politeiste, de ex, care automat exclud credinta mea, musulmana monoteista.. deci si ei, ca mine au asumat o credinta, nici ei, nici eu nu putem proba corectitudinea credintei noastre, in mod clar cel putin unii ne inselam, posibil eu, posibil toti, dar stiu ca mi-am asumat asta din prima clipa cand am asumat religia.. deci cum sa ma simt jignit cand vad o caricatura cu mahomed?

    .. nu e acelasi lucru cu a glumi pe seama legii gravitatiei care e ceva cert, ceva probat.. si totusi se fac glume si in ce priveste gravitatia fara ca cineva dintre cei “ajectati” sa se simta jignit..

  • !
    …felicitari pt echilibru!

    …pt ca,
    Daca persisti fanatic-agresiv ai cu rea credinta, tendentios, inept, josnic si repetat-absurd si, batjocoresti ,,credinta" cuiva, (asa, pt ca, am EU ,,dreptului la expresie"!), trebuie sa te astepti ca un alt fanatic-agresiv poate considera ca, si el are ,,dreptul de expresie", (pai nu?), adica, sa te ,,arbitreze" cum ii place si, sa ,,te elimine" din ,,teren", tot fara ,,autocenzura"!,

    Ambii fanatici-agresivi au ,,drepturi de expresie" egale, nu?!
    Pai, daca fiecare are ,,dreptul de expresie" (nelimitat!) atunci, dreptul celor doi este egal si, daca iasa ,,incendiu disproportionat", ,,vina" se stabileste dupa regula ,,primatului-declansator", fara de care, oroarea, desigur, disproportionata, nu avea loc!
    Acuma oris'cat, fanaticii libertatii, pt ,,disproportie", totusi, .vor ,,indicatori", si ,,arbitrii"!?
    Si, fiindca ,,declansatorul"(culmea!) a ,,ars"/pierit primul, arzand/pierind cu sine si altii, in valvataia ,,disproportionata" de el declansata, el nu e vinovat!? (ca doar, el era ,,ziarist-artist" care, el si numai el(!), are ,,libertatea de expresie nelimitata"(?!), EL, ,,biata victima", este erou!?!
    Nu, el nu alerga dupa rating, tiraj mare si multi bani ci, combatea, ,,vedea idei", uza si el, <ca tot omu'>, cu indarjire si becisnicie, de ,,dreptul la expresie"!

    de retinut finalul: ,,..ori de câte ori condamnăm o extremă, să nu o facem trecând pe baricadele altei extreme".
    si,
    … 'Nu huliti, nu judecaţi, caci veti fi huliti si judecaţi!'.
    … ,,Intraţi prin poarta cea strâmtă(a bunului simt!?) că,
    largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află"!.
    (parafr. /Evanghelia dupa Matei)

    • Ana says:

      Dar jurnalistii aia nu au mers la musulmani acasa sa le puna caricaturile pe masa lor, in casa lor.. ci dincontra.. oricine se simte insultat poate sa nu cumpere ziarul..

      Asa pot sa zic si eu, ca femeie, ca ma simt profund insultata sa vad cum isi trateaza musulmanii femeile si fetele la ei acasa si sa fac mare caz din acesta atitudine care intre noi fie vorba, este inumana.. totusi, eu aleg sa nu ma simt insultata de aceste aspecte si sa le las pe femeile musulmane sa accepte sau nu “tratamentul”… nu ma duc sa ii impusc pentru ca imi jignesc identitatea mea de gen.. cu toate ca ei practic asta fac..

      Pana la urma cel dezechilibrat este acela care se uita la niste desene si se simte insultat, nu acela care deseneaza vrute si nevrute.. o religie e pana la urma o “presupunere”.. a vazut cineva vre-un D-zeu? daca alegi sa te identifici cu aceste presupuneri, treaba ta, dar fa-o la tine acasa impreuna cu cei care accepta presupunerile tale si lasa-i pe altii sa considere ce vor in legatura cu aceste speculatii ale tale..

  • Ovidiu Danut says:

    Aș dori ca oamenii nereligioși să aibă claritatea și politețea dvs.

  • In sfarsit vad o ilustratie CORECTA din toate punctele de vedere,a acestui fenomen,,CHARLIE'' care a cuprins intreg mapamondul ca un virus ucigator dar ….acceptat si promovat de toti,doar pt. NU RAMANE IN AFARA TURMEI…..este GROAZNIC ce se intampla,si cred ca cei care persista in a se declara ,,CHARLIE'' au uitat sau nu mai stiu ce inseamna VALORI MORALE !!!!

  • eu as dori ca oamenii "religiosi" sa aiba , daca nu claritatea, macar politetea dumnealui!

  • Ovidiu Danut says:

    Carmen Shantipriya Nanu Acum depinde cât de practicanți sunt acei oameni religioși despre care vorbiți(sau ce le zice religia lor să facă), că și eu cunosc multi ”creștini” care nu practică nimic din ce a spus Iisus.

  • Miki says:

    Daca nu ar fi fost vorba de doua atentate ucigase, daca nu s-ar fi stiut ce fac dementii astia, articolul ar fi fost OK.
    Din pacate, provocatori au fost si tinerii aia care au iesit la Revolutia/lovitura de stat din 89 in strada;din pacate, poti sa nu cumperi o revista care nu-ti place;din pacate, chestia care tine de simbol, valoare este relativa astazi.Din pacate, dementii aia, omoara nu numai cand e vorba de caricaturi.
    Din fericire, lumea raspunde pozitiv cumparand Charlie Hebdo, iar la noi Kamikaze, TimesNeRoman si Catavencii au mai multe like si share saptamana asta decat au avut in n luni…DIN FERICIRE!

  • Ovidiu Danut , depinde de ce intelegi prin "practicanti" … atat de multi "practica" bisericile, hramurile, si tot felul de alte ritualuri si obiceiuri….dar o fac in mod egoist, gandindu-se doar la "nevoile" lor.
    Eu cred ca sunt certata cu toate astea…biserica mea este acolo unde e nevoie de mine.
    Nu este greu sa fii bun daca realizezi ca de fapt, la fel ca toata lumea, pleci de aici doar cu ceea ce ai venit … Impacarea cu tine si cu lumea si o mana intinsa spre a ajuta este mai de valoare ca orice bogatie pentru care ti-ai cheltuit viata, ca sa o aduni .
    Iar treaba cu… Charlie … eu nu ii invinuiesc pe ei, ei nu au jignit pe nimeni… Pentru mine, religia nu e sfanta….nici un om nu a fost sfant si nici nu va fi, iar religia a fost facuta de oameni. Iar unele religii au ramas inca la conceptiile Evului Mediu … Pentru mine, ca sa "respect" Islamul, inseamna sa respect atatea pasaje din Koran care indeamna la crime, la ura celor ce sunt diferiti de ei.. sa respect "scrierile sfinte" ale unor perversi care legalizeaza mariajul si contactul sexual cu fetite de 10 ani…si atatea altele…
    Charlie a criticat aceste aspecte, si este normal sa fie asa….daca inchidem ochii la tot ce-i rau in jur, doar pentru faptul ca nu ne afecteaza, lasam ca cei ce vor veni dupa noi sa fie sufocati de rau…
    Iar Charlie nu a criticat doar Islamul… sunt atatea alte lucruri in neregula…
    Ajunge sa nu fii indobitocit de dogme si fanatism, sa fii neutru si sa privesti in jur, vei vedea cate nu sunt bune…
    Gasesc totusi "demagogic" sa spun ca sunt Charlie … Charlie a fost ucis pentru ca ne-a aparat dreptul la libertate…. noi….am privit la televizor … In curand vom uita toate astea, dar nu si familiile lor….
    In curand vom uita….si poate ne vom aduce aminte la urmatorul atentat, si la urmatorul….poate ne va veni randul si noua…
    Nu, nu trebuie sa fim Charlie…trebuie sa invatam treptat sa fim Charlie . Si, fara ura sau dorinta de razbunare, sa aratam ca vedem ce-i rau in jur, sa ne crestem copii nu neaparat in credinta, dar in spiritul dreptatii, libertatii, compasiunii… acestea sunt valori universale, care ar trebui sa ne uneasca, daca dumnezeii religiilor au reusit sa ne invrajbeasca…

  • Ovidiu Danut says:

    Carmen Shantipriya Nanu Sunt de acord cu dvs. în o oarecare măsură, dar libertate nu înseamnă să-mi bat joc de cineva, la infinit, fără consecințe.Asta ar însemna degradarea maximă a societății, o societate plină de cârcotași, miștocari, de oameni neserioși.”Oricine are dreptul la fericire, dar n-are dreptul s-o obțină pe batjocorirea altuia”, Dostoievski zicea asta, parcă.Cum adică nu au jignit pe nimnei?au calcat în picioare tot ce înseamnă sfânt, în ultimul hal.
    Dacă eu aș face o caricatură cu familia unui necunoscut și o public în presă, dacă acea familie mă atacă, înseamnă că sunt teroriști?!că asta au făcut musulmanii.Evident că nu-s de acord cu omorârea jurnaliștilor(asta, bineînțeles, dacă tot ce se prezintă la TV este adevărat, dar cum la TV se prezintă doar senzațional, minciuni, nu mă uit la el), dar nu pot fi de acord cu batjocorirea unui lucru considerat sfânt doar pentru amuzament.Sunt unele lucruri de care pur și simplu nu-ți bați joc, nu trebuie să fii religios să știi acest lucru.Sunt de acord cu ”dacă închidem ochii la tot ce-i rău în jur”…dar, ar fi bine să privim ce-i rău și la liberali, umaniști, etc, nu doar la religie.
    Eu dacă văd un pedofil, știu că-i rău, dar asta nu înseamnă că tre să-mi bat joc de el sau de familia sa, etc, la fel cum nu trebuie să-ți bați joc pentru un dependent de droguri(un lucru rău), ci să îl ajuți.Cum puteți vorbi despre compasiune când în același timp susțineți batjocorirea culturii/religiei?Ce este ironic aici, este că cei care țipă în stânga și în dreapta de libertate, toleranță(liberalii- tot ce înseamnă ateu agnostic umanist etc) sunt cei mai intoleranți, dovadă sunt aceste caricaturi și batjocoriri.Nu Dumnezeii ne învrăjbesc, ci firea omului.
    Arma nu trage singură, ci este apăsată de un om.Știința în sine nu poluează, ci felul în care este aplicată pentru corupție și putere.La fel și religia, religia în sine nu face nimic, dar dacă o aplică cineva greșit, sau pentru interese(așa cum sunt politicienii la noi, în campanie sunt mari creștini iar după nici nu mai știu numele Mântuitorului), da, învrăjbește.Eu nu am batjocorit niciodată pe nimeni, nici în timpul când eram ateu-agnostic(o adunătură de ideologii eram), nici când am făcut tranziția la Creștin, nici acum, fiindcă atunci când îți bați joc de altul, nu-ți bați joc de el, îți bați joc de tine.Văd destui oameni care văd răul doar în exterior, dar în ei nu văd nimic.Adică, ” să moară capra vecinului”, toți se plâng că-i rău, că-i mizerie, că altu-i corupt, etc, dar nimeni nu se uită la el.
    Să dau un exemplu concret, lumea se plânge că este mizerie, și că le-ar place să trăiască în mizerie, dar dacă mă aplec jos să adun o sticlă și o pungă și să le arunc la gunoi, sunt privit aproape ca un nebun, ceilalți din jur mirându-se de ce fac asta.Este o vorbă în biblie, care dacă ar fi aplicată, s-ar instaura pacea mondială, ”Să arunce cu piatra cel fără de păcat”.Este cel mai mare paradox din univers să spuneți că sunteți pentru dreptate și valori morale însă în același timp să susțineți batjocorirea în ultimul hal a credinței.
    Din ace ați spus dvs, să înțeleg că sunteți de acord cu ce au făcut comuniștii(atei) la noi, în România?sau în Rusia?când erai considerat incapabil(ca să fiu politicos) pentru că ești om religios?sau, să aplic și mai departe logica dvs, ”ceva rău trebuie catalogat ca rău, și luptat împotriva sa”(asta ați spus), dacă dvs. considerați că Creștinismul este rău, înseamnă că ce au făcut comuniștii(forțau preoții să se mărturisească cu materii fecale și altele), este bine?V-aș sugera, dacă vreți să vedeți cu adevărat cât de diabolic este ateismul, nu religia, să vă uitați la Sfinții Închisorilor, la experimentul Pitești, la gulag, etc.
    Nici o religie din istoria umanității nu a tratat oamenii așa cum au tratat ateii(comuniștii) pe oamenii religioși.Nici una.Deci cum se poate spune că ateii sunt cei sfinți și drepți iar oamenii religioși paraziții?Din nou, dacă aș aplica logica dvs în combinație cu darwinismul, ar fi moral ca să extirpăm cancerul din societate(religia fiind considerată cancer de comuniști și naziști, și de unii liberali azi), și nu ar fi nimic ”imoral” la acest lucru, nu?
    ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, asta are nevoie societatea, nu ”drepturi, libertăți, egalități, diversități” și alte -ăți promovate de mișcarea anti-religioasă.

    • nanu carmen says:

      Religia este “opiul popoarelor” … si sunt de acord cu asta
      religiile SEPARA si INVRAJBESC oamenii
      Iar daca uitam ceea ce a facut oamenilor crestinismul in Evul mediu, atunci sa trecem cu vederea ce fac fundamentalistii islamisti( care apartin unei religii mai tinere care isi traieste acum “epoca vrajitoarelor”
      Hai sa ii dam dreptate lui Ceausescu pentru ceea ce a facut poporului roman, si sa o privim ca o rasplata pentru bancurile prin care ne-am batut joc de el.
      De fapt…Ceausescu s-a debarasat de “inteligenta, de mintile deschise”, nu de religie.
      Religia va disparea incet….constiinta niciodata!

  • Danu says:

    Imi aduc aminte si acum de meciul Montpellier-Steaua-5-0 din 1990..in care francezii afisau caricaturi cu cei de la Steaua in timpul meciului…si de atunci acestia au continuat sa faca misto de noi prin intermediul televiziunilor.Condamn crima,insa ironiile repetate ale francezilor a dus la asta.

  • vasile says:

    e o logica falsa… je suis charlie este in fond expresia solidarizarii impotriva terorismului si nicidecum a activitatii prestate de acei caricaturisti.

  • din punctul meu de vedere e simplu. "Je suis Charlie" este expresia unei solidarizari impotriva terorismului, prin care au inteles sa verse sange niste indivizi extremisti sau adeptii unei anumite religii. punct. atata vreme cat poti sa mai faci ce vrei la tine acasa, nu trebuie sa vina altii sa-ti spuna ce e bine sau nu. de ce? exista si legitima aparare. acasa la tine au tot dreptul doar sa accepte, daca vor sa stea cu tine impreuna, la ei acasa pot sa faca ce vor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *