Churchill, burii şi genocidul

(în imagine, o copilă, victimă a genocidului burilor) – See more at: http://vox.publika.md/stiinta/churchill-genocidul-si-genocidul-507936.html#sthash.CkiTc3a1.dpuf
(în imagine, o copilă, victimă a genocidului burilor) – See more at: http://vox.publika.md/stiinta/churchill-genocidul-si-genocidul-507936.html#sthash.CkiTc3a1.dpuf

(în imagine, o copilă, victimă a genocidului burilor)

În 1941, prim-ministrul britanic Winston Churchill a numit masacrele în masă organizate de hitlerişti – “crime pentru care nu există denumire”. Astfel s-a sesizat lipsa unei definiţii pe potrivă şi a fost propus câţiva ani mai târziu termenul de “genocid”, de către juristul Raphael Lemkin. Churchill a avut aşadar un merit important în generarea acestui termen atât de cunoscut astăzi şi în cărţile de istorie este popularizat bine acest moment.

Ceea ce se cunoaşte mai puţin este că, mult înainte de a se fi erijat în apărător al victimelor Holocaustului, Winston Churchill însuşi, în anumite circumstanţe, a dat dovadă de atitudine discriminatoare şi, am putea spune chiar – „genocidară”, faţă de unele etnii.

Astfel, în 1920, blamând revoltele arabilor şi curzilor din coloniile britanice, şi nemulţumit fiind că britanicii ezită să aplice gazul ca armă de luptă, Churchill rosti în public: „Îmi este de neînţeles meticulozitatea celor care se opun aplicării gazului. Eu sunt întru totul pentru utilizarea substanţelor otrăvitoare împotriva triburilor necivilizate”.

Un fapt şi mai curios este că Winston Churchill a şi participat în calitate de corespondent militar în cadrul unui genocid organizat, care a reprezentat, de fapt, primul genocid de proporţii al secolului XX. Este vorba despre genocidul burilor. Deşi despre acest genocid nu se vorbeşte aproape deloc, din motive lesne de intuit, iar dacă se şi pomeneşte despre aceste evenimente, se evită termenul de „genocid”, ceea ce s-a întâmplat cu adevărat cu populaţia burilor se pretează a fi interpretat drept o situaţie genocidară, în deplinul sens al cuvântului.

Genocidul burilor s-a produs în timpul celui de-al Doilea Război Anglo-Bur, din 1899-1902, în Africa de Sud, unde trupele armate engleze au luptat pentru a cuceri teritoriile populate de buri – ţărani localnici albi, de provenienţă olandeză, stabiliţi acolo încă din secolul XVII.

Fiindcă rezistenţa burilor a fost deosebit de aprigă şi bine organizată, englezii, sub conducerea generalului Lord Horatio Herbert Kitchener, au creat, pentru prima dată în istorie, lagăre de concentrare înconjurate cu sârmă ghimpată, unde au fost mânaţi circa 200 de mii de bătrâni, femei şi copii ai burilor, pentru ca bărbaţii buri să fie frânţi moral şi să renunţe la luptă; ceea ce s-a şi întâmplat în cele din urmă.

Au existat în total 45 de lagăre pentru buri şi alte 64 de lagăre pentru negri. Din cauza condiţiilor mizere de întreţinere şi a malnutriţiei, peste 26 mii de femei şi copii buri au murit; mai exact, au murit 4177 de femei şi 22074 de copii (50% din copiii cu vârstă până la 16 ani, iar dintre cei cu vârstă până 8 ani au murit 70%). Numărul negrilor care au murit nu este cunoscut.

În imaginea de la începutul postării este înfăţişată o copilă din buri, victimă a condiţiilor mizere şi a malnutriţiei în unul din lagărele de concentrare ale englezilor, din Bloemfontein, în timpul celui de-al Doilea Război Anglo-Bur.

Englezii au susţinut ulterior că acestea erau de fapt „lagăre pentru refugiaţi”, menite să protejeze populaţia civilă de ororile războiului, dar faptele vorbesc de la sine – a fost aplicată o strategie de hărţuire până la exterminare a populaţiei burilor, prin utilizarea tacticii „pământului pârjolit”, a „lagărelor de concentrare”, a uciderii prin malnutriţie a copiilor şi a lichidării punctuale a grupurilor de bărbaţi buri, ca metode alternative de luptă împotriva duşmanului.

Winston Churchill însuşi a participat în acel război în calitate de corespondent militar, a şi fost luat prizonier de buri, dar a reuşit să evadeze, după care a început ascensiunea carierei sale politice.

© Dorian Furtună, etolog

(Va urma. Bibliografia va fi afişată în cartea la care lucrez, despre conflictele identitare).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *