Demografia şi provocările lumii contemporane

 

Potrivit teoriei englezului Thomas Malthus, din care s-a inspirat un alt englez, Charles Darwin, în elaborarea teoriei sale evoluţioniste, suprapopularea reprezintă un fenomen global inevitabil, care va duce cu timpul la un deficit de resurse alimentare, energetice, la o criză a spaţiului de trai şi la o concurenţă acerbă între oameni. Populaţia creşte în progresie geometrică, spunea Malthus, iar resursele alimentare cresc în progresie aritmetică.

Au trecut peste două secole de când Malthus şi-a lansat teoria şi astăzi există mai multe temeiuri decât oricând de a considera „malthusianismul” drept una din cele mai actuale şi lucide viziuni asupra lumii. Dacă tendinţa demografică din ultimul secol se va păstra, această tendinţă poate deveni una din principalele premize ale conflictelor şi confruntărilor dintre etnii şi state într-un viitor nu foarte îndepărtat. Dar să vedem mai întâi care sunt datele problemei, cu care ar trebui să operăm.

În plan istoric, creşterea vertiginoasă a populaţiei umane la nivel global a început acum aproximativ 11.000 de ani, odată cu „revoluţia neolitică” – trecerea de la epoca vânatului şi culesului la epoca cultivării agricole. Agricultura a permis acumularea unei cantităţi impunătoare de resurse alimentare pe un teritoriu mic pentru un număr mare de oameni; ceea ce a facilitat supravieţuirea şi prolificitatea populaţiilor umane.

Dacă în zorii epocii agricole numărul oamenilor era de aproximativ 6 mln., până în zilele noastre numărul speciei Homo sapiens a sporit de 1.200 de ori. Iar tempourile sporului demografic au crescut mai ales în ultimele câteva secole, într-un mod îngrijorător. În jurul anului 1000, pe pământ locuiau doar 310 mln. de oameni, iar primul miliard a fost atins abia în 1804. De atunci, creşterea populaţiei a fost vertiginoasă.

Datele statistice din ultimii o sută de ani arată că omenirea merge în mod clar spre o suprapopulare, cu toate consecinţele economice, sociale şi identitare care derivă de aici, mai ales pentru Europa. În anul 1927, pe Pământ locuiau 2 mlrd. de oameni, dintre care 600 milioane europeni, deci aproape o treime din numărul total. În anul 1960 – 3 mlrd. În anul 1974 – 4 mlrd. În anul 1987 – 5 mlrd. În anul 1999 – 6 mlrd. În anul 2012 pe pământ locuiau deja peste 7 mlrd. de oameni, dintre care 900 milioane sunt europeni, adică mai puţin de a şaptea parte din numărul total. Potrivit prognozelor, către anul 2050 pe glob vor locui circa 9 mlrd., dintre care aproximativ un miliard vor fi europeni, adică a noua parte din numărul total al populaţiei [1].

Cel mai mare spor demografic este înregistrat în Africa – circa 800 mln.; Asia de Sud – 1,3 mlrd.; China – 1,4 mlrd. Dacă în 1950 în India locuiau 330 mln. de oameni, în prezent sunt peste un miliard, iar către anul 2050 în această ţară vor locui aproximativ 1,5 mlrd. [Буровский, 2009. p. 163-165]. Cine vrea să urmărească on-line ritmurile creşterii demografice pe glod, poate vizita site-ul http://www.worldometers.info/world-population/, unde este contabilizată per secundă statistica deceselor şi naşterilor pe glob; priveliştea oferită de cifre este spectaculoasă.

Care sunt consecinţele acestei creşteri demografice galopante? În 1960, fizicianul şi filosoful austro-american Heinz von Foerster, unul dintre fondatorii ciberneticii, a publicat împreună cu doi colegi de-ai săi un articol întitulat “Ziua Judecăţii de Apoi: Vineri, 13 noiembrie, 2026” (“Doomsday: Friday, 13 November, A.D. 2026”). În acest articol cercetătorii au estimat că dacă creşterea demografică a omenirii va păstra ritmurile “malthusianice” înregistrate din anul 1 e.n. până în anul 1958, atunci către 2026 numărul oamenilor pe Pământ va tinde spre infinit [Foerster et al., 1960].

După două decenii de la predicţiile lui Foerster, ritmurile creşterii demografice globale au încetinit puţin, însă riscurile că Pământul oricum va fi suprapopulat se păstrează, fiindcă natalitatea surclasează mortalitatea. Oameni vor fi mai mulţi decât îşi permite în prezent Pământul să întreţină.

În 1972, un grup de autori au publicat lucrarea „Limitele creşterii” („The Limits of Growth”), în care au prognozat, în baza modelelor statistice, că în primele decenii ale secolului XXI omenirea se va pomeni în criză acută de resurse alimentare. Au fost prelucrate în mod computerizat evoluţia a cinci variabile: populația mondială, industrializarea, poluarea, producția de alimente și epuizarea resurselor. În rezultat, au reieşit trei scenarii de viitor; un scenariu presupune „o lume stabilizată”, iar alte două scenarii duc la „exagerare şi colaps”. De fapt, autorii au relansat de pe poziţii ştiinţifice moderne teoria lui Malthus şi au avertizat în privinţa pericolului suprapopulării şi consumului exagerat de resurse [2].

Potrivit prognozelor mai recente, făcute de cercetătorii britanici, suprapopularea reprezintă cel mai grav pericol cu care se va confrunta Pământul peste câteva decenii; schimbările demografice vor duce la o criză aprigă de resurse pentru satisfacerea nevoilor primare ale oamenilor, precum apa, hrana, energie, adăpost, ceea ce va condiţiona imense migraţii şi, corespunzător, va genera numeroase conflicte [3]. Astăzi specia umană a ocupat aproape toate spaţiile apte pentru trai (cu excepţia rezervaţiilor naturale) şi continuă să se înmulţescă. Însă randamentul oferit de cultura agricolă nu mai ţine pasul cu tempourile creşterii demografice (dovadă sunt cazurile de foamete regională, din trecut şi din prezent).

Cercetătorul francez Jean-Pierre Estival estimează că în acest secol victimele crizei alimentare vor creşte cu 75-80 de milioane anual, egalând creşterea mondială a populaţiei. Estival face următoarea paralelă expresivă: “un hectar de pământ cultivat dispare la fiecare şapte secunde şi jumătate, şi un nou copil se naşte la fiecare trei secunde” [Estival, 2009, p. 181, apud Mâşu, 2011, p. 313].

Opiniile precum că tehnologia avansată va oferi soluţii pentru susţinerea unei populaţii de până la 10 mlrd. nu sunt prea realiste. În epoca vânatului şi culesului, de pe 1 km2 se puteau hrăni în medie 0,05 oameni. Agricultura contemporană hrăneşte în medie 54 de oameni de pe un 1 km2 de pământ prelucrat. Către anul 2050 randamentul va fi de 70-80 de oameni hrăniţi de pe 1 km2 [Bocquet-Appel, 2011]. Însă aceasta nu e suficient de mult. Potrivit unui studiu realizat în 2012 de organizaţia Economist Intelligence Unit, producţia agricolă la nivel mondial ar trebui să crească cu cel puţin 3% pe an până în anul 2030, pentru a asigura necesarul de hrană al populaţiei aflată în continuă creştere. Însă creşterea actuală a productivităţii agricole e de numai 2%, iar terenuri agricole disponibile practic nu mai există [4].

Dacă luăm în calcul intemperiile, schimbările climaterice globale şi diverse cataclisme naturale, productivitatea în realitate va mult mai scăzută. Seceta din 2012 a produs o criză de produse agricole în mai multe regiuni ale lumii, inclusiv în SUA, iar aceasta înseamnă preţuri mai mari cu aproape 50% la alimente şi mai puţină hrană pentru populaţia săracă [5]. Un ciclu de asemenea ani secetoşi (sau, din contră, plini de inundaţii) ar putea fi catastrofali sub aspectul aprovizionării alimentare pentru mai multe ţări, pe fundalul creşterii demografice. Experţii de la ONU au lansat deja un avertisment public, că rezerva globala de alimente riscă să ajungă foarte subit într-un punct critic [6].

O altă consecinţă constatată a suprapopulării unui spaţiu este creşterea nivelului de agresivitate între indivizi. Ca etolog social, pot afirma că gradul de agresivitate la nivel de societate depinde şi de aşa factori ca frustrarea, procentajul bărbaţilor tineri, separarea în tabere în cadrul populaţiilor extinse. Iată de ce, după cum avertizează şi studiile de specialitate, în regiunile cu un spor demografic puternic, unde e înaltă rata bărbaţilor tineri, de 15-30 de ani, e mai mare probabilitatea izbucnirii violenţelor în masă [Mesquida, Wiener, 1996].

Cu atât mai îngrijorătoare ar trebui să fie aceste concluzii pe fundalul trendului pe care unii experţi îl numesc masculinizare demografică – creşterea ratei bărbaţilor tineri în viitoarele decenii în aşa ţări ca India, China, în Balcani, Asia Mijlocie etc.[7]. Corespunzător, e de aşteptat ca pe teritoriile suprapopulate să existe mai multe premise pentru apariţia unor manifestări agresive; tot aşa cum într-un oraş se produc mai multe infracţiuni şi există mai multă agresivitate decât într-un sat. S-a demonstrat că în condiţii de suprapopulare, se acumulează o sumă de factori stresogeni, care pot schimba inclusiv statutul hormonal al indivizilor. Creşte volumul glandelor suprarenale, responsabile de secreţia adrenalinei şi nor-adrenalinei, sporeşte agresivitatea, scade imunitatea [Christian, 1963].

Se consideră că una din cauzele care au generat genocidul teribil din Rwanda, în 1994, a fost anume o „catastrofă malthusiană” – suprapopularea şi schimbările de ordin ecologic care au caracterizat regiunea în acea perioadă. Relaţia dintre suprapopulare şi agresivitate e un fenomen răspândit în istoria civilizaţiei. Datele arheologice arată că şi în Europa din perioada neolitică, acum 6-7 mii de ani, trecerea la sistemul agricol a generat iniţial o creştere bruscă a populaţiei şi la un moment dat oamenii au devenit prea numeroşi în raport cu resursele existente în acea perioadă. Din cauza suprapopulării, criza acută de resurse provoca conflicte sângerose, care diminuau temporar numărul populaţiei; şi ori de câte ori se produceau creşteri demografice importante, ele erau urmate de războaie de proporţii care decimau populaţia [8].

Suprapopularea (iar în unele cazuri şi cataclismele naturale) va avea drept efect secundar generarea migraţiilor în masă, care la rândul lor vor crea presiune demografică suplimentară în ţările-gazdă, iar efectele adverse ale acestor procese va fi sporirea violenţei şi apariţia războaielor şi genocidurilor. Din perspectivă etologică (ştiinţa despre instincte), este firesc să ne aşteptăm că suprapopularea, în comun cu migraţia în masă, vor resuscita o sumă de instincte agonistice în rândul populaţiilor şi vor genera agresivitate şi beligeranţă. Rareori două sai mai multe populaţii pot coexista în acelaşi areal fără ca între ele să apară conflicte pentru resurse şi teritoriu; prezenţa străinilor, ştim deja, trezeşte în mod natural anxietate şi atitudini xenofobe. Iar un flux masiv de străini, neasimilat, poate provoca stări de război, ca modalitate de separare a populaţiilor eterogene. În condiţiile în care unele popoare se vor confrunta cu probleme de netrecut pe teritoriile lor native, ele vor fi nevoite mai devreme sau mai târziu să migreze; alternativă ar fi doar moartea lor.

Etologul austriac Irenaus Eibl-Eibesfeldt avertizase încă în anii 1970 că, la nivel internaţional, puterile lumii trebuie să aibă grijă să asigure teritorii nepopulate sau slab populate „care să fie distribuite populaţiilor silite să migreze datorită schimbărilor de climă“ [Eibl-Eibesfeldt, 1975/2009, p. 272]. Oricât de utopică ar fi părut propunerea etologului la vremea enunţării, astăzi vedem că unele popoare, nu din motive climaterice, ci demografice, nu mai încap în teritoriile lor native şi caută să se extindă prin migraţie pe teritoriile altor ţări. Aceste migraţii în masă şi amestecuri identitare duc mai devreme sau mai târziu la ciocniri identitare de proporţii şi acesemenea procese deja se înregistrează în mai multe zone ale lumii (numeroase exemple de acest fel vor fi oferite în postările următoare). Deci, suprapopularea şi migraţiile nasc violenţă, şi se poate reveni la vechea practică – cea a creării rezervaţiilor şi ghetto-urilor, pentru delimitarea etno-culturală a populaţiilor care nu pot coexista paşnic.

Curios e că oamenii nu sunt primii care au inventat zonele-tampon sau rezervaţiile, pentru a se izola de grupurile proscrise sau de potenţialii adversari. Şi la acest capitol, Natura oferă modele prin care demonstrează universalitatea principiilor pe care le aplică. La furnici, de exemplu, s-a pus în evidenţă relaţia directă dintre densitatea indivizilor a două colonii situate pe acelaşi teren şi gradul general de agresivitate între ele; cu cât e mai mare densitatea, cu atât mai multe confruntări se produc. Când conflictele dintre reprezentanţii celor două colonii cresc simţitor în frecvenţă, furnicile stabilesc o zonă-tampon, neutră teritorial, pe care nu o vizitează nici una dintre ele [Захаров, 1972]. În cadrul societăţilor umane îngrădirea prin zone-tampon este tot mai dificilă, deoarece frontierele au devenit prea penetrabile, iar legislaţiile prea permisive în privinţa imigrării.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/b0/Copyright.svg/110px-Copyright.svg.png Dorian Furtună, etolog.

Surse bibliografice:

1. World population // http://en.wikipedia.org/wiki/World_population
2. The Limits to Growth // http://en.wikipedia.org/wiki/The_Limits_to_Growth
3. Dezastru prin suprapopulare: Populatia Terrei creste cu 75 de milioane de oameni pe an // http://www.ecomagazin.ro/dezastru-prin-suprapopulare-populatia-terrei-creste-cu-75-de-milioane-de-oameni-pe-an/. 15 ianuarie 2011.
4. Planeta, la un pas de o CRIZA alimentara fara precedent. Solutiile pentru a evita foametea // http://stirileprotv.ro/stiri/international/planeta-la-un-pas-de-o-criza-alimentara-fara-precedent-solutiile-pentru-a-evita-foametea.html
5. World braced for new food crisis // by Jack Farchy in London and Gregory Meyer in New York. Financial Times. July 19, 2012.
6. UN warns of looming worldwide food crisis in 2013 // by John Vidal. The Guardian. 13 October 2012 / http://www.guardian.co.uk/global-development/2012/oct/14/un-global-food-crisis-warning
7. Will Men Dominate the Future? // Discovery News. Wed Oct 26, 2011 / http://news.discovery.com/human/population-bachelor-nations-11026.html
8. Europe’s First Farmers Came, Then Went // by Ann Gibbons. Science. 16 November 2012 / http://news.sciencemag.org/sciencenow/2012/11/europes-first-farmers-came.html
• Bocquet-Appel J.-P. When the World’s Population Took Off: The Springboard of the Neolithic Demographic Transition // Science. 29 July 2011. Vol. 333. no. 6042. P. 560-561 / DOI: 10.1126/science.1208880
• Christian J.J., Endocrine adaptive mechanisms and the physiologic regulation of population growth // Physiological Mammalogy, Vol. 1. 1963. P. 189–359.
• Eibl-Eibesfeldt I. Agresivitatea umană. Ed. a 2-a. Bucureşti. Editura Trei. 2009. 390 p. / traducere: Vasile Dem. Zamfirescu, după: Eibl-Eibesfeldt I. “Krieg Und Frieden Aus Der Sicht Der Verhaltensforschung”. Piper Verlag GmbH. 1975. 315 p.
• Estival J.-P. Le Marche mondial des resources. L’Harmattan. Paris. 2009.
• Foerster H. von, Mora P., Amiot L. Doomsday: Friday, 13 November, A.D. 2026 // Science. Vol. 132. 1960. P. 1291-1295.
• Mesquida Ch.G., Wiener N.I. Human collective aggression: A behavioral ecology perspective // Ethology and Sociobiology. Volume 17, Issue 4, July 1996. P. 247-262 / http://www.sciencedirect.com
• Mâşu Ş. Omenirea secolului al XXI-lea şi guvernul mondial. Bucureşti. Editura RAO. 2011.
• Буровский А.М. Будет ли Будущее? Пугающий облик грядущего? Москва. «Яуза», «Эксмо». 2009. 256 г.
• Захаров А.А. Внутривидовые отношения у муравьев. Москва. 1972.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *