Genocidurile din Lumea Nouă

(În imagine: masacrarea amerindienilor de către colonizatorii „Lumii Noi”;

adulţii erau arşi de vii, iar copiii zdrobiţi de pietre).

Crearea Americii moderne are la origine o practicare extinsă şi intensă a genocidului, în scopul eliberării teritoriilor de populaţiile băştinaşe, pentru a fi preluate de imigranţii europeni. Pe insula Hispaniola (actuala insulă Haiti), la vremea când fusese descoperită de Columb, în 1492, locuiau, după diferite calcule, între 500.000 şi 2 mln. de băştinaşi. Peste doar trei decenii, de pe urma exterminării fizice, a bolilor, sclaviei şi foametei, numărul acestora ajunsese să fie de 11.000; iar peste numai 50 de ani, numărul băştinaşilor era de doar 200.

Pe insula Cuba, amerindienii au dispărut către anul 1548, pe Jamaica – în 1558. Preotul catolic spaniol Bartolome de Las Casas a fost martor al atrocităţilor comise de coloniştii europeni în ambele Americi. Într-un raport întocmit în anul 1547 pentru împăratul romano-german Carol al V-lea, de Las Casas scrisese că europenii se comportau cu amerindienii „mai rău decât cu animalele, mai rău decât cu balega”.

genociduri lumea noua
Înfăţişare grafică a modului în care erau pedepsiţi nativii americani care refuzaseră să se convertească la religia catolică; le erau tăiate ambele mâini, nasurile sau erau masacraţi în masă. Gravură de epocă.

genocid america
Conchsitadorii masacrează amerindieni prin asmuţarea câinilor asupra lor; gravură de epocă.

holocaust american
Conchistador care îşi hrăneşte ogarii cu prunci de amerindieni; gravură de epocă.

Geneticianul american Brendan D. O’Fallon şi antropologul german Lars Fehren-Schmitz au realizat o cercetare comună, cu studierea ADN-ului mitocondrial al amerindienilor, şi au constatat că în perioada secolelor XVI-XVII populaţia nativă din America de Sud şi de Nord s-a redus brusc, cu mai bine de 50%. În acea perioadă, civilizaţiile indienilor mayaşi, incaşi, azteci au fost practic şterse de pe faţa pământului, pe calea exterminării acestora de către conchistadori şi alţi colonişti europeni.

„Un indian bun e un indian mort” – aceasta se pare că nu e o metaforă inventată de scriitori, ci un crez al primilor colonişti. Un şir de organizaţii ale indienilor din SUA, dar şi istorici, demonstrează clar existenţa genocidului pe continent: numărul amerindienilor a scăzut de la circa 15 milioane în anul 1500 până la 237 de mii în anul 1900. Altfel zis, în patru secole s-a ajuns la doar 2% (!) din numărul de amerindieni existenţi în momentul descoperirii continentului de către europeni. E adevărat, una din principalele cauze ale pieirii amerindienilor au fost diversele boli aduse de europeni, faţă de care americanii nativi nu au avut imunitate.

Dar acest fapt nicidecum nu reduce din responsabilitatea morală a coloniştilor pentru distrugerea unei civilizaţii distincte pe glob. Potrivit unor studii, epurarea populaţiilor de indigeni de pe teritoriile Lumii Noi au reprezentat cel mai monstruos, cel mai de amploare şi cel mai de durată genocid din istoria omenirii, care a dus la dispariţia a peste 90% din populaţiile native din majoritatea regiunilor colonizate.

În mod evident, a existat o aprobare a autorităţilor pentru exterminarea indigenilor incomozi. Fondatorul Statelor Unite însuşi, George Washington, îi considera pe indigeni „animale care trebuiesc exterminate definitiv”, iar un alt preşedinte american, al şaptelea, Andrew Jackson, cu mâinile proprii tăbăcise piei de amerindieni, din care făcea chingi pentru cai. Mult mai târziu, într-o Americă mai „civilizată”, cel de-al 26-lea preşedinte al SUA, Theodor Roosevelt şi-a permis următorul pasaj în adresa populaţiei băştinaşe din ţara sa: „Eu nu voi merge atât de departe, încât să afirm că „un indian bun e un indian mort”, dar consider că în nouă cazuri din zece anume aşa şi este, iar în specificităţile celui de-al zecelea caz nu prea am chef să mă iniţiez”.

Ar mai fi de adăugat aici că în cadrul aşa-numitelor Războaie Indiene (American Indian Wars), purtate cu scopul de a elimina factorul indigen din construcţia Satelor Unite, şi care au durat până în 1890, autorităţile americane au promovat o politică oficială deosebit de agresivă şi radicală, utilizând în mod sistematic forţa militară pentru exterminarea populaţiilor de amerindieni. Unul dintre conducătorii luptelor împotriva amerindienilor, generalul William Sherman, fondatorul tacticii “pământului pârjolit” şi promotor al strategiei “războiului total”, care fusese propus la timpul său şi pentru funcţia de preşedinte al SUA, declarase cu privire la “problema indiană”: “Noi trebuie să acţionăm într-un mod cât mai răzbunător împotriva Sioux [trib indian – n.n.], până la exterminarea lor, a bărbaţilor, femeilor, copiilor. Nimic altceva nu va rezolva problema din rădăcini”.

Pe teritoriul Americii de Sud, campanii militare nimicitoare au fost organizate nu doar împotriva băştinaşilor, ci şi împotriva unor populaţii de gintă latină. Astfel, în anii 60 ai secolului XIX s-a produs un război genocidar în care au fost implicate patru ţări aparent civilizate şi anterior bune vecine: Paraguay, Uruguay, Brazilia şi Argentina. Mai exact, Paraguayul a comis marea eroare de a le provoca militar pe cele trei ţări, care au format o triplă alianţă şi l-au invadat în cele din urmă. Dictatorul paraguayan, Francisco Solano Lopez, s-a ambiţionat să nu capituleze şi a forţat întreaga naţiune să lupte necondiţionat în faţa invadatorilor, inclusiv au fost mobilizaţi copiii, cărora le erau lipite bărbi false, pentru a crea iluzia că sunt bărbaţi maturi; în consecinţă, în rezultatul unei singure bătălii doar fuseseră ucişi peste 2000 de copii.

Atrocităţile au fost un lucru obişnuit, fiind practicate măceluri ale locuitorilor oraşelor cucerite, incendieri ale clădirilor pline de oameni, violuri în masă. Per ansamblu, urmările acelui război fuseseră de-a dreptul catastrofale – circa 90% din populaţia masculină a Paraguayului a fost omorâtă, mai puţin de 29.000 de bărbaţi supravieţuind măcelului; cadavre erau atât de multe, încât jaguarii părăsiseră jungla pentru a mişuna pe străzile oraşelor, devorând trupurile cele mai proaspete. Iar după război, pentru a spori natalitatea naţiunii distruse în plan demografic, chiar şi preoţii catolici paraguayeni fuseseră încurajaţi să facă copii.

© Dorian Furtună, etolog

(Va urma. Bibliografia va fi afişată în cartea la care lucrez, despre conflictele identitare).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *