Genocidurile din Uniunea Sovietică

 

În anii de formare a Uniunii Sovietice, dar mai ales în perioada stalinistă, pe teritoriul URSS au fost comise un şir de acte de deportare, masacrare, înfometare la scară largă şi asimilare forţată a unor populaţii întregi, care pot fi catalogate drept acte genocidare.

La început, în anii 1919-1920, în perioada Războiului Civil, bolşevicii au înăbuşit revolta kazacilor de pe Don, omorând între 300.000 şi 500.000 de kazaci dintr-o populaţie de trei milioane. Tot atunci s-au purtat lupte teribile cu rebelii din Asia Mijlocie, fiind decimată populaţia acelor ţări.

Au urmat deportările în Siberia a tătarilor din Crimeea, a populaţiilor din ţările baltice, a moldovenilor şi a altor etnii, izgonirea polonezilor din Ucraina, colectivizarea forţată, crearea Gulag-ului şi a unei reţele de lagăre de concentrare pentru culaci şi disidenţi etc.

Cercetătorul Ismail Aliev, autorul cărţii „Represaliile etnice” („Этнические репрессии”), reuşeşte să facă o sistematizare a acţiunilor de reprimare organizate de puterea sovietică pe teritoriul său şi alcătuieşte o listă a popoarelor supuse represaliilor, din care, pe lângă cele menţionate mai sus, fac parte coreenii, germanii, karakaceaii, kalmâcii, inguşii, cecenii, balkarii, grecii, bulgarii, armenii, turcii mehedinţi, curzii, hemşinii, evreii [Алиев, 2009].

Genocidurile din Uniunea Sovietică au fost teribile în amploarea lor. Potrivit unor estimări aproximative, în perioada stalinistă, din 1926 până în 1954, au pierit de pe urma represaliilor între 23 de milioane şi 32 de milioane de locuitori ai spaţiului sovietic. Alţi autori oferă cifre mult mai oripilante: sub guvernarea sovietică au pierit în total circa 62 de milioane de oameni, dintre care aproape 55 de milioane au fost civili [Rummel, 1990].

Dacă e să evidenţiem în mod aparte un caz mai tulburător de reprimare genocidară a unui popor în spaţiul sovietic, atunci probabil că una din cele mai notabile crime a fost înfometarea organizată a ucrainenilor, numită Golodomor (Голодомор). De pe urma confiscării forţate a recoltei agricole de la ţăranii ucraineni, la comanda conducerii sovietice, în Ucraina s-a produs un deficit acut de produse alimentare, ceea ce a provocat o foamete la scară largă. În consecinţă, în anii 1932-1933 au pierit de foame între 4 şi 5 milioane de ucraineni [1].

holodomorul din Ucraina

Victime ale Golodomorului ucrainean, 1932-1933. Sursa: http://gipu.com.ua/?p=4572

Astăzi, memoria acelor evenimente tragice marchează încă psihologia socială a multor popoare ex-sovietice, iar opţiunile geopolitice ale unor state din blocul socialist trebuie interpretate nu doar prin prisma intereselor economice, aceste opţiuni sunt şi consecinţă a supărărilor şi rănilor trăite într-un trecut nu foarte îndepărtat.

(Va urma. Bibliografia va fi afişată în cartea la care lucrez, despre conflictele identitare).

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *