Imigranţii-cuceritori, Huntington şi noua eră a conflictelor identitare

 

„Nu e departe acea zi, când milioane de oameni vor părăsi emisfera de sud şi se vor muta în cea de nord. Ei vor veni la voi nu ca prieteni, ci ca niște cuceritori. Arma lor vor fi copiii. Uterul femeilor noastre este arma victoriei noastre”. În spatele acestei declarații se află o întreagă ideologie, care, iată, deja se înfăptuiește pe pământ european.

Trebuie să înțelegem că imigraţia şi expansiunea musulmanilor pe care o urmărim în prezent (şi nu numai a musulmanilor) este nu doar o consecință a presiunii demografice, a adversităților climaterice sau a turbulențelor sociale din țările de origine; ea este şi o urmare a mişcării de emancipare a popoarelor din Lumea a Treia. Nu doar clima, economia și demografia, ci și ideologia este implicată în ceea ce se produce astăzi pe coastele țărilor europene și în interiorul acestora.

Se fac simţite şi roadele unei ideologii a răzbunării popoarelor colonizate faţă de coloniştii europeni, faţă de coloniştii albi în general. Și acest aspect e foarte periculos, deoarece ideologia va alimenta ura si conflictele din Europa de azi și de mâine.

Un ideolog proeminent al acestui curent fusese Frantz Fanon, psihiatru, filosof social şi revoluţionar martinico-algerian. Cunoscând din proprie experienţă drama statelor africane colonizate, inspirat de ideologia “negritudinii”, marcat de atrocităţile războiului din Alger, Fanon publică în 1961, în franceză, cartea care i-a adus celebritatea şi a fost considerată o biblie a celor care doreau eliberarea coloniilor de sub dominaţia albilor – “Blestemaţii Pământului” (“Les Damnés de la Terre”).

Cartea sa a fost una de căpătâi pentru o pleiadă întreagă de revoluţionari şi lideri radicali din întreaga lume, precum Che Guevara în America Latină, Malcolm X în SUA, Steve Biko în Republica Sud Africană, Ali Shariati în Iran, Paulo Freire în Brazilia, lideri ai mişcării de emancipare din Palestina, lideri ai “Tigrilor Tamil” etc. Discipoli de-ai lui Fanon se consideră membrii organizaţiei extremiste de orientare rasistă “Panterele negre” din Statele Unite [1].

Ce idei a promovat Fanon, încât să suscite atâta interes? Iată doar două fraze tipice pentru manifestul său: “Viaţa celui colonizat poate renaşte doar din cadavrul în putrefacţie al colonizatorului”; pentru cel colonizat, colonizatorul este “un om care trebuie să fie nimicit”. El vorbeşte despre importanţa aplicării opoziţiei “noi vs ei” în mobilizarea maselor. “Noi” sunt reprezentaţi de “patru cincimi din omenire”, afirmă Fanon în paginile cărţii sale, iar la primele etape stihiinice ale luptei pentru emancipare “rasismul antirasist, ca tendinţă de a ne apăra pielea şi ca reacţie la ocupaţia colonizatorilor, ar trebui să ne fie forma de luptă” [Fanon, 1961, p. 225, 39, 240, 104, apud Давидсон, 20021].

Ceva mai târziu, un alt apologet al emancipării populaţiei de culoare îşi face auzită vocea. Este filosoful şi istoricul afroamerican Molefi Asante, fondatorul ideii de Afrocentrism, o ideologie radicală şi exclusivistă, potrivit căreia centrul universului civilizaţional şi uman se află în Africa, iar africanii în special, şi ne-albii în general urmează să fie rasa dominantă a lumii.

Afrocentrsmul vine ca o replică la eurocentrismul albilor şi urmăreşte reabilitarea rasei negre sub toate aspectele, inclusiv în plan hegemonic [2]. Asante susţine că „afrocentrismul trebuie să ocupe un loc binemeritat printre aşa ideologii şi religii ca marxismul, islamul, creştinismul, budismul şi iudaismul”, iar baza metodologică pentru această ideologie trebuie să fie oferită de „afrologie”, o ştiinţă orientată spre rasa neagră, care să se ocupe de studierea conceptelor şi problemelor utile pentru emanciparea rasei negre [Asante, 1996, p. 39, 58-59, apud Давидсон, 20022].

Ideologia promovată de Asante este una militantă, urmărindu-se o finalitate concretă a luptei pentru emanciparea rasei. S-au terminat „groaznicele veacuri albe” şi se agravează „declinul Europei, în special al Marii Britanii şi Franţei”, susţine Asante, chemând la mobilizarea şi sprijinul maselor pentru realizarea ideilor sale de supremaţie a africanilor în lumea occidentală: „Daţi-ne 250 de mii de voluntari activi ai afrocentrismului şi revoluţia în atitudinea şi în comportamentul nostru se va produce” [Asante, 1996, p. 53, 79, 95, apud Давидсон, 20022].

Să ne amintim şi de Houari Boumedienne, unul dintre liderii Algeriei post-coloniale şi un ideolog al arabizării, care încă în 1974 declarase de la tribuna ONU: „Nu e departe acea zi, când milioane de oameni vor părăsi emisfera de sud şi se vor muta în cea de nord. Ei vor veni la voi nu ca prieteni, ci ca cuceritori. Arma lor vor fi copiii. Uterul femeilor noastre este arma victoriei noastre” [3]. O parte dintre imigranţii musulmani şi africani în Europa, SUA sau Canada sunt părtaşi la aceste ideologii ale confruntării rasiale. Factorul demografic este în totalitate de partea lor.

Rata natalităţii în Africa e de 4,7 copii la fiecare femeie, iar circa 25% din populaţie are vârsta de 15 – 24 de ani; numărul tinerilor dublându-se până în anul 2045. În consecinţă, potrivit ONU, populaţia africană s-ar putea mări de patru ori pe parcursul acestui secol – de la 856 milioane în 2010 la 3,3 miliarde în 2100 [4]. Continentul negru va asigura mai mult de jumătate din creşterea demografică în acest secol. Ca să înţelegem potenţialul demografic al Africii, e destul să exemplificăm pe o singură ţară africană, Nigeria, care va avea în 2050 o populaţie mai mare ca a SUA şi va egala China către finele secolului XXI [5].

Creşterea numerică a lumii musulmane şi manifestările tumultoase ale imigranţilor din fostele colonii readuc periodic în atenţia experţilor teoriile lui Samuel Huntington, cu privire la „ciocnirea civilizaţiilor” în epoca aşa-numită post-ideologică. Potrivit predicţiilor lui Huntington, după ce rivalitatea dintre blocurile ideologice (blocul capitalist şi cel socialist) va trece pe planul doi sau va înceta, lumea va păşi în era confruntărilor pe criterii civilizaţionale, culturale, religioase. Aceste confruntări se vor produce mai ales în zonele de contact dintre marile culturi, rolul activ al civilizaţiei musulmane fiind în acest sens determinant.

Or, într-adevăr, vedem că anume în regiunile cu o populaţie musulmană s-au înregistrat cele mai multe dintre conflictele internaţionale şi locale de răsunet. Rămâne să vedem cum factorul musulman se va manifesta în interiorul teritoriilor nemusulmane pe care le populează activ. Deja este cât se poate de clar că creşterea masivă a populaţiilor din Lumea a Treia, popularea de către migranţii din Africa şi Asia a teritoriilor din Europa şi America de Nord vor avea consecinţe foarte serioase asupra profilului identitar şi geopolitic al ţărilor occidentale.

Între timp, puși în fața evidenței, impuși să răspundă unei provocări care i-a luat ”pe neașteptate”, diferiți lideri de opinie, jurnaliști și demnitari din Europa au început să bată alarma. Sunt lansate scenarii terifiante despre existența unor planuri secrete despre aducerea în scurt timp în UE a peste 50 de milioane de lucrători din Africa [6]. Unele țări din UE se simt de-a dreptul amenințate de valul migraționist, pe care, vorba președintelui ceh, îl consideră aducător de ”teroare, boli infecțioase și ghetoizare”. Se discută foarte intens în ultimele luni despre o tactică perfidă a Statului Islamic (ISIS) de a introduce agenți ai Islamului radical în Europa, deghizați în refugiați [7]. Întrebarea este: se mai poate face ceva acum, când Europa a devenit ostatica propriilor dileme morale, a datoriilor față de propriile colonii și a unor politici migraționiste odată mult lăudate, dar care pe termen lung se dovedesc a fi sinucigașe identitar și cultural?

Se pare că procesele ies deja din sfera controlului politic și intră în sfera reacțiilor haotice și instinctuale ale maselor. Evident că migraţiile în masă vor fi secondate de resurecţia ideologiilor rasiste şi etniciste în teritoriile cu populaţii eterogene dense şi, în asmenea caz, să ne aşteptăm ca „ciocnirea civilizaţiilor” să se producă mai cu seamă în interiorul ţărilor cu grupuri etno-rasiale şi religioase neasimilate şi prolifice.

Una dintre primele reacţii la suprapopularea cu imigranţi va fi delimitarea populaţiei băştinaşe de aceştia; se va reveni la ultranaţionalism şi patriotismul regional în Europa, ca o formă de delimitare şi distanţare de străini. Conflictele identitare, pe criterii etno-rasiale, nu sunt parte a trecutului doar. Imigraţia şi procesele demografice globale vor provoca renaşterea unor noi conflicte identitare chiar în mijlocul civilizaţiei Occidentale, alături de noi, în mijlocul nostru.

 

© Dorian Furtună, etolog

Surse bibliografice:

1. Frantz Fanon // http://en.wikipedia.org/wiki/Frantz_Fanon
2. Afrocentrism // http://en.wikipedia.org/wiki/Afrocentrism
3. Что ждет исламизированную Молдову. Перенимаем европейский опыт? //
Март 2011 года / http://enews.md/blogs/view/386/
4. Les Africains font trop d’enfants // Par Béchir Ben Yahmed. Jeune Afrique. 25.04.2013 / http://www.jeuneafrique.com/Article/JA2728p003-004.xml0/afrique-democratie-nations-unies-demographieles-africains-font-trop-d-enfants.html
5. Perspectiva demografică 2050: schimbări uluitoare, consecinţe pe măsură // de Cristian Unteanu. Adevărul.ro. 9 octombrie 2013 / http://adevarul.ro/international/in-lume/perspectiva-demografica-2050-schimbari-uluitorare-consecinte-pemasura-1_52551866c7b855ff56187487/index.html
6. Secret plot to let 50million African workers into EU // by Nick Fagge / http://www.express.co.uk/news/uk/65628/Secret-plot-to-let-50million-African-workers-into-EU
7. Președintele Cehiei: Refugiații aduc teroare, boală și ghetoizare // Flux24. 31 august 2015 / http://www.flux24.ro/presedintele-cehiei-refugiatii-aduc-teroare-boala-si-ghetoizare/
• Asante M.K. Afrocentricity. Trenton (USA) – Asmara (Eritrea), 1996.
• Fanon F. Les damnes de la terre. Paris, 1961.
• Давидсон А.Б. АНТИРАСИСТСКИЙ РАСИЗМ? // Новая и новейшая история. №2, 2002 г. / http://vivovoco.rsl.ru/VV/PAPERS/HISTORY/ANTIRAS.HTM
• Давидсон А.Б. ПОСЛЕДСТВИЯ РАСПАДА ИМПЕРИЙ ДЛЯ XXI ВЕКА // ВЕСТНИК РОССИЙСКОЙ АКАДЕМИИ НАУК. том 72, № 5, 2002 г. с. 396-404 / http://vivovoco.rsl.ru/VV/PAPERS/HISTORY/AFRO.HTM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *