Realitatea şi metafora genocidurilor

Noi avem o închipuire prea idealizată despre natura umană şi deseori ne vine dificil să înţelegem amploarea violenţelor care au însoţit istoria civilizaţiei. Mai ales, acum, de la înălţimea secolului XXI (relativ paşnic şi culturalizat), e greu să ne imaginăm frecvenţa genocidurilor şi oroarea măcelurilor care s-au produs pe toată durata evoluţiei societăţilor, indiferent de gradul de civilizare sau religiozitate a acestora.

Deseori, genocidurile au reprezentat chiar un mijloc de expansiune a acelor civilizaţii şi religii. Am vorbit despre acest aspect în articolul “Genociduri biblice şi medievale”. Voi continua în această şi alte postări prezentarea faptelor despre istoria genocidurilor, pentru a arăta că acestea au fost o “constantă a istoriei”, acestea ne reprezintă ca specie, dar şi pentru a demonstra, mai târziu, că genocidurile sunt parte nu doar a trecutului istoriei noastre, ci şi a prezentului şi viitorului.

Genocidurile au fost cu atât mai atroce, cu cât mai numeroase erau populaţiile care se ciocneau între ele. Deosebite prin cruzimea lor au fost invaziile oştirilor din Asia, cele ale hunilor, ale mongolilor şi ale altor hoarde migratoare care s-au revărsat în Orient şi în Occident. După mărturia pelerinului chinez Hiuan Tsang, o treime din populaţia din Gandhara – nordul Pakistanului de astăzi – fusese exterminată de invazia hunilor heftaliţi. Mai târziu, Genghis-Han şi Timur Lenk masacrează în Asia mai mult de 5 milioane de oameni. Teroarea mongolă ucide, potrivit cronicarilor musulmani, între 700.000 şi 1 milion de oameni la Merv şi la Bactria.

Este înregistrată următoarea relatare despre modul în care mongolii s-au manifestat în regiunile cucerite: „Mongolii au hotărât, ca exceptând patru sute de artizani, pe care ei înşişi i-au desemnat şi i-au ales dintre bărbaţi, câţiva copii, fete şi băieţi, pe care să-i ia în captivitate, toată populaţia, inclusiv femei şi copii, trebuia să piară; nimeni, bărbat ori femeie, nu trebuia cruţat. Locuitorii din Merv au fost atunci repartizaţi între soldaţi şi recruţi şi fiecăruia i-a revenit sarcina de a executa trei-patru sute de persoane”. Reiterez fragmentul din pasaj, pentru a sublinia amploarea măcelului, dar şi a violenţei asumate a soldaţilor mongoli – „fiecăruia i-a revenit sarcina de a executa trei-patru sute de persoane”(!). În altă parte, la Nişapur, în 1221, „s-au construit piramide din capete umane, separat pentru bărbaţi, femei şi copii”. Cu adevărat, în secolele XIII şi XIV, de pe urma сuceririlor mongole lumea medievală a cunoscut o catastrofă umană fără precedent, „în cursul căreia regiuni întregi au sfârşit prin a redeveni prerii sălbatice”.

La rândul său, Timur Lenk (numit şi Tamerlan), în momentul când s-a ciocnit cu o revoltă din partea locuitorilor oraşului Isfahan, cucerit în 1387, a ordonat pedepsirea întregii populaţii a oraşului: în consecinţă, au fost masacraţi între 100.000 şi 200.000 de orăşeni; ca simbol al acelui masacru, mai mult de 28 de movile au fost înălţate, constituite din circa 1.500 de capete fiecare. Când a cucerit nordul Indiei, într-un război motivat de consideraţii religioase, Timur Lenk a organizat masacre în fiecare oraş ocupat; în lupta pentru Delhi, de exemplu, au fost executaţi circa 100.000 de prizonieri hinduşi.

Totuşi, în termeni de statistică, cele mai teribile omucideri în masă din istoria omenirii s-au produs pe teritoriul Chinei, unde, datorită numărului imens al populaţiei, a fost catastrofal de mare şi numărul victimelor. Astfel, rebeliunea generalului An Shi (anii 755-763), din timpul dinastiei chineze Tang, ar fi cauzat moartea violentă a circa 36 de milioane de oameni (două treimi din cetăţenii activi ai Chinei de atunci); iar raportat la populaţia globului din acele vremuri, au murit 15% din populaţia Terrei. Acea rebeliune a fost şi cea mai sângeroasă conflagraţie militară din istorie, de până la cel de-al Doilea Război Mondial. Este important de menţionat că rebeliunea a avut implicaţii de ordin etno-rasial, la război participând trupele militare ale uigurilor (popor turcic), ceea ce a radicalizat semnificativ lupta, care s-a remarcat prin episoade genocidare . În China au existat şi alte războaie de anvergură, cu peste 20 de mln. de victime omeneşti. Sub dinastia Ming, în secolul XV China a cucerit Yunnanul şi Vietnamul, unde a aplicat practici genocidare în raport cu populaţiile străine etnic.

Apeluri genocidare au fost lansate şi de pe culmile Tibetului, unde în 1660 cel de-al cincilea Dalai Lama i-a îndemnat pe tibetani să-i anihileze definitiv pe rebelii din regiune. S-a păstrat următorul mesaj metaforic al suveranului, dar foarte virulent ca esenţă: „Transformaţi-i pe bărbaţi în copaci cu rădăcinile tăiate. Transformaţi-le pe femei în izvoare care s-au uscat în timpul iernii. Transformaţi-i pe copii şi nepoţi în ouă zdrobite de stânci. Transformaţi-i pe servitori şi pe discipoli în grămezi de fân pârjolite de foc. Pe scurt, anihilaţi orice urmă a acestora, până şi numele lor” . Această relatare ne face să înţelegem că nici măcar budismul nu a fost la începuturi o religie lipsită de violenţă.

Aşa cum Imperiul Chinez s-a format din contul exterminării populaţiilor de pe teritoriile cucerite, o soartă similară au avut-o populaţiile aborigene ale multiplelor regiuni colonizate de către europeni, din Africa, Australia, Asia de Sud-Est, America de Nord şi de Sud. Colonizarea Australiei şi a insulelor din Oceania s-a produs pe calea unor carnagii care au decimat numărul aborigenilor şi i-au subordonat definitiv voinţei coloniştilor. În Tasmania a avut loc un veritabil holocaust; în anul 1803 pe insulă erau estimativ între 4.000 şi 9.000 de aborigeni, însă de pe urma unor campanii de exterminare organizate împotriva lor de colonişti, către anul 1835 au supravieţuit doar 200(!) de aborigeni .

În Australia, în perioada colonială numărul aborigenilor a scăzut de la circa 750.000 la mai puţin de 50.000, iar exterminarea acestora se făcea cu un deosebit entuziasm şi cruzime; în prezent, în opinia publică din acea ţară se discută dacă australienii contemporani sunt cumva o naţiune care „s-a fondat pe genocid”.

© Dorian Furtună, etolog

(Va urma. Bibliografia va fi afişată în cartea la care lucrez, despre conflictele identitare).

Comments

  • Luiza says:

    Domnule Dorian Furtuna, în primul rând, vă felicit pentru blog și pentru articolele pe care le creați. Referitor la articolul de mai sus: Pe când eram elevă, acum mulți ani, eram uimită de ceea ce învățam la materia numită Istorie – un șir nesfârșit de războaie, cuceriri, deposedări, torturi, omoruri. Am fost și mai uimită să văd că profesorii de istorie ne prezentau faptele abominabile pe un ton neutru, ba uneori chiar cu admirație față de „bravura” cuceritorilor: Alexandru cel Mare, Traian, Ginghis Han, Cristofor Columb, ca să dau doar câteva exemple. Când am aflat cum a fost colonizată Africa sau Australia, m-am înfiorat. Copilă fiind, mă întrebam: oare numai la acest tip de evenimente se rezumă istoria umanității? Azi pot să spun cu certitudine că da.

  • Dorian Furtuna says:

    Merci pentru apreciere. Într-adevăr, istoria este un şir neîntrerupt de genociduri. E destul să privim secolul XX, ca să ne închipuim ce orgii ale omuciderilor au fost în timpurile barbariei.
    Iar tiranii şi agresorii de altădată au devenit eroi şi modele istorice peste veacuri.
    Şi Hitler vreodată va deveni mare personalitate şi model de urmat.
    Iar Saddam Hussein a zis înainte de moarte că peste cinci veacuri va fi cinstit ca Saladin. Şi aş va fi. Deja este venerat de numeroşi oameni în lumea arabă.
    Faptul că cinstim eroii războinici vorbeşte despre pasiunea noastră lăuntrică pentru cuceriri şi război.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *