Vor renunţa ţările europene la propria suveranitate?

 

Cetăţenii UE ar trebui să-şi reconsidere conceptul de Patrie, deoarece conceptul tradiţional, cel de patrie naţională, este anacronic şi nepotrivit cu aspiraţiile de extindere şi consolidare ale Uniunii Europene. Cine a spus asta şi ce se va întâmpa cu „vechile” patrii ale europenilor?

Am explicat în postările anterioare că, în lipsa unei conştiinţe europene comune, bunăstarea economică rămâne a fi principalul argument care ţine împreună ţările-membre ale UE. Dar nici factorul financiar nu este unul destul de solid, odată ce există o ierarhie a economiilor în UE, unele ţări considerându-se ţări-donatoare, iar altele sunt etichetate drept ţări-PIGS. Iar criza financiară din 2008 a arătat cât se poate de clar vulnerabilitatea construcţiei economice a UE. Iată de ce, în rândul elitelor politice din unele state europene apare întrebarea firească dacă nu cumva s-a cedat prea mult din suveranitate de dragul unor beneficii economice trecătoare. Aceste elite au înţeles că există mize mai importante decât cele economice.

Politologul american John Mearsheimer explica într-un articol dedicat viitorului Europei că nu bunăstarea economică este preocuparea principală a unui stat; preocuparea principală a unui stat este să supravieţuiască într-un cadru internaţional instabil şi imprevizibil. Din acest motiv, statele întotdeauna vor concura între ele la capitolul securitate şi integritate, chiar dacă această concurenţă poate dăuna progresului în relaţiile economice [Mearsheimer, 1990].

Politologul american avusese dreptate; astăzi se vede cu ochiul liber că în cadrul Uniunii Europene deciziile luate centralizat înregistrează un grad de divergenţă tot mai accentuat în raport cu interesele şi aşteptările ţărilor UE luate separat. În septembrie 2011, în legătură cu criza financiară din Grecia, cancelarul german Angela Merkel a opinat că e necesar un drept de intervenţie şi sancţionare în cazul ţărilor care nu respectă prevederile pactului de stabilitate. Aceasta nu exclude că se va cere renunţarea parţială la suveranitate [1].

În replică la politica de centralism a oficialilor UE, mai mulţi parlamentari britanici, membri ai Partidului Conservator, au cerut în toamna anului 2011 organizarea unui referendum care să decidă viitorul Marii Britanii alături de Uniunea Europeană; ei ceruseră premierului Cameron să vină cu un plan clar de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Grupul parlamentarilor conservatori eurosceptici se temea că actuala criză din Zona Euro va avea un impact economic negativ asupra Regatului Unit. Liderul conservator Mark Pritchard descrisese Uniunea Europeană drept o “forţă de ocupaţie” care erodează suveranitatea britanică [2]. Aceştia au fost contrazişi de fostul prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair, care a declarat că Uniunea Europeana ar putea funcţiona mult mai bine, dacă ar exista un preşedinte ales în mod direct de către cetăţenii săi, fiindcă alegerile prezidenţiale la nivel european ar reprezenta o modalitate de a implica şi mobiliza publicul. Totodată, acesta ar fi încă un pas spre consolidarea unui imperiu birocratic şi centralizat, în defavoarea statelor nationale [3]. Disputele privind gradul de libertate a ţărilor din UE au atins aşadar nivelul cel mai înalt de dezbatere politică.

Semnale de deranj şi nemulţumire manifestă şi aşa ţări ca Ungaria, prim-ministrul căreia, Victor Orban, a declarat că „există viaţă şi în afara graniţelor UE”. Iar în una din tiradele sale dintre cele mai comentate, din aprilie 2011, Orban a rostit apăsat şi cu patos: „Noi nu vom permite ca Bruxelles-ul să-şi dicteze condiţiile! Niciodată în istoria noastră nu am permis Vienei sau Moscovei să ne condiţioneze, la fel nu-i vom permite Bruxellese-ului să facă asta! În Ungaria în capul mesei vor sta interesele ungureşti!” [4]. Până şi magnaţii din cadrul UE îşi declară îngrijorarea; îl putem cita în acest sens pe magnatul român Dinu Patriciu, care îşi exprimase în toamna anului 2011 părerea că Uniunea Europeană a ajuns al Patrulea Reich, ţările puternice europene având interesul să subjuge economiile slabe, precum este cea a României. “Există interese care să transforme teritoriile mai puţin dezvoltate ale UE în teritorii de ocupaţie. Vorbesc de o Europă imperială. Al patrulea Reich, care astăzi e în pragul colapsului…” [5]. Iar unii economişti români au opinat că în actualele condiţii financiare, UE are de ales – “ori inflaţia, ori războiul”, pentru a ieşi din criza sistemică ce o macină [6].

Şi la nivel de dispoziţii ale populaţiei, sondajele de opinie arată o cădere drastică a încrederii în Uniunea Europeană; în aşa ţări ca Spania, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie mai mult de jumătate din populaţie şi-a pierdut încrederea în perspectivele Uniunii Europene. Euroscepticismul e generat de colapsul pieţii bancare, de măsurile de austeritate la nivel de UE, de cotele extrem de înalte ale şomajului în unele ţări etc. [7]. Uniunea Europeană iată că se confruntă cu un grad înalt de neîncredere şi deziluzie în rândul membrilor săi şi se pare că a trecut de zenitul său politic, lunecând spre un apus.

La începutul anului 2012, într-un articol intitulat „Colapsul apropiat al Uniunii Europene” („The Coming Collapse of the European Union”), publicistul politic francez Guy Millière făcea următoarea prognoză: “Nimeni nu ştie, desigur, cum va arăta Europa peste zece ani. Unica predicţie care pare a fi sigură este că ea va fi mai săracă, mai divizată, mai confrontaţională, mai violentă şi că Uniunea Europeană va arăta ca un vis spulberat” [8]. Între timp, ca un exemplu cât se poate de sugestiv, armata elveţiană a început în toamna anului 2012 antrenamente speciale în eventualitatea unui colaps al Uniunii Europene. Armata este antrenată pentru a face faţă haosului social şi afluxului de imigranţi din ţările învecinate [9].

E adevărat că deocamdată, începând cu mijlocul anului 2012, putem vorbi despre o relativă temperare a alertei generale din Zona Euro, pe motivul unor înţelegeri între liderii principali din UE. Însă această stabilitate este în esenţă una aparentă şi temporară, dictată de interesul păstrării echilibrului financiar şi a securităţii economice. Este o stabilitate fondată pe raţiuni de ordin de câştig şi pierdere financiară, nemaiavând deja la bază motivaţiile politice şi culturale de altădată. Fiind în situaţia de a merge înainte, pentru a nu se dezintegra, arhitecţii actuali ai UE şi ai ipoteticelor State Unite ale Europei au ştiut să transforme criza din Zona Euro într-un pretext pentru a cere monitorizarea şi controlul bugetelor naţionale ale ţărilor membre-UE de către Bruxelles.

S-a elaborat în 2012 şi o ciornă pentru proiectul Statelor Unite ale Europene, care prevede la prima etapă transformarea uniunilor fiscale, bancare şi economice într-un sistem politic federal. La modul practic, este vorba despre supravegherea tuturor bugetelor naţionale şi a băncilor europene de către o structură decizională centralizată, un fel de “minister al finanţelor” care se va expune în mod hotărâtor asupra politicilor bugetare ale statelor suverane. Deci se doreşte preluarea controlului asupra bugetelor naţionale şi a politicilor economice de către oficialii Uniunii Europene [10], [11].

Proiectul intitulat UE continuă aşadar să meargă înainte, fiindcă mersul înainte este unica lui modalitate de a-şi prelungi supravieţuirea. Orice stagnare riscă să se transforme rapid în implozie. De aceea, în pofida problemelor din interiorul UE, se aud în continuare declaraţii ce cheamă la consolidarea şi mai strânsă a statelor, ca unică alternativă la destrămare. În această cheie, în septembrie 2012 ministrul de externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a propus formarea unei armate comune a Uniunii Europene, întocmirea unor legi care să înăsprească securitatea în UE, formarea unei singure pieţe a industriei de apărare europene, crearea unui minister de externe [12].

Iar în noiembrie 2013, preşedintele Consiliului Europei, Herman van Rompuy a făcut o declaraţie surprinzătoare chiar şi pentru unii dintre colegii săi din administraţia UE. În opinia lui Rompuy, cetăţenii UE ar trebui să-şi reconsidere conceptul de Patrie, deoarece conceptul tradiţional, cel de patrie naţională, este anacronic şi nepotrivit cu aspiraţiile de extindere şi consolidare ale Uniunii Europene. Iar pe politicienii care s-au ridicat în apărarea tradiţiilor naţionale şi se opun tentativei de reformare a mentalităţilor, Rompuy i-a învinuit de populism şi atitudine contraproductivă, atenţionând că: ”Populismul şi naţionalismul nu pot fi un răspuns la provocările vremurilor noastre” [13].

Se acţionează destul de prompt şi în direcţia impunerii unor standarde comune pe terenul libertăţilor şi drepturilor civile. Aici iarăşi descoperim o disonanţă între dorinţa elitelor politice de a promova o cultură a toleranţei totale la nivel de UE şi dorinţa diferitelor grupuri etno-confesionale de a-şi proteja valorile tradiţionale. Or, tradiţiile şi valorile europene, chiar dacă au origini în mare parte comune, în unele privinţe diferă esenţial. Netolerarea în ţările Europei de Est a modului de viaţă homosexual, de exemplu, nu poate fi trecută pe seama conservatismului doar; e vorba despre tradiţii religioase, despre un mod patriarhal de percepere a cultului familiei, despre viziuni fundamentate milenar cu privire la rolul bărbatului şi al femeii. Atunci când acceptarea revendicărilor minorităţilor sexuale devine o precondiţie de aderare la UE, sau când o ţară-membră a UE poate fi avertizată sau sancţionată pentru că nu oferă suficiente libertăţi acestor minorităţi, putem înregistra o neconcordanţă vizibilă a valorilor în spaţiul european. Oficialii UE insistă pe acceptarea modului homosexual de viaţă în toate ţările UE, fiindcă în aşa mod se cultivă spiritul toleranţei, iar fără un spirit al toleranţiei adânc implantat în mentalitatea europenilor, nu va fi posibilă menţinerea şi construcţia de mai departe a UE.

Rămâne de văzut cum va evolua această „altoire a toleranţei”; poziţionarea dură heterosexuali vs homosexuali lesne trezeşte manifestarea programului ereditar „noi” vs „ei”, şi europenii trebuie să fie foarte precauţi ca prin promovarea mult prea îndrăzneaţă a drepturilor minorităţilor sexuale să nu trezească reacţii adverse din partea oponenţilor modului homosexual de viaţă, aşa cum s-a întâmplat bunăoară în Franţa în 2013, unde sute de mii de oameni au protestat împotriva dreptului homosexualilor de a întemeia familii. Vedem deci că de la o vreme, politicile socio-economie ale UE nu mai trezesc consensul şi entuziasmul de altădată. Se acţionează tot mai des prin constrângeri şi avertizări, pentru implementarea deciziilor cu caracter economic, civil, politic. Uniunea Europeană se birocratizează şi se centralizează, în timp ce la orizont se prevede o renaştere a unor pasiuni şi revendicări adverse – cele identitare, regionale şi etno-naţionale, cu care proiectul Uniunii Statelor Europene va intra într-un conflict inevitabil.

© Dorian Furtună, etolog

Surse bibliografice:

1. Renunțarea supremă: Nemții vor ca Grecia să renunțe la suveranitate! // FrontPress. 26.09.2011 / http://www.frontpress.ro/?p=20410
2. Parlamentar britanic: Uniunea Europeană e o “forţă de ocupaţie” care erodează suveranitatea britanică // PUBLIKA.MD, 20-09-2011 / http://www.publika.md/conservatori-cer-organizarea-unui-referendum-pentru-a-decide-viitorul-marii-britanii_484361.html
3. Blair: Europa are nevoie de un presedinte // FrontPress. 30.10.2012 / http://www.frontpress.ro/2012/10/blair-europa-are-nevoie-de-un-presedinte.html
4. «Мы не допустим, чтобы Брюссель диктовал нам свои условия!» // Статья написана журналистом одной из главных венгерских газет Magyar Nemzet Габором Штиром специально для ИноСМИ. 15/04/2011 / http://inosmi.ru/op_ed/20110415/168454944.html
5. Dinu Patriciu: UE a devenit Al Patrulea Reich, aflat în colaps // de RALUCA TOMA. România Liberă. 15 Septembrie 2011 / http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/dinu-patriciu-ue-a-devenit-al-patrulea-reich-aflat-in-colaps-237708.html
6. Nu exista alte iesiri din criza mondiala: INFLATIE SAU RAZBOI! SAU… AMANDOUA LA UN LOC – arata economistii Ilie Serbanescu si Liviu Voinea // http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/08/10/nu-exista-alte-iesiri-din-criza-mondiala-inflatie-sau-razboi-sau-amandoua-la-un-loc-arata-economistii-ilie-serbanescu-si-liviu-voinea-video/
7. Uniunea Europeană: nici nu se uneşte, nici nu se destramă // Semnele Timpului. 25 apr 2013 / http://www.semneletimpului.ro/stiri/Uniunea-Europeana–nici-nu-se-uneste–nici-nu-se-destrama-9736.html
8. The Coming Collapse of the European Union // by Guy Millière. January 3, 2012 / http://www.stonegateinstitute.org/2722/european-union-collapse
9. Swiss army prepares for euro unrest // EU Observer.com. 16.10.12 / http://euobserver.com/economic/117873
10. Prima ciornă pentru formarea Statelor Unite ale Europei. Ce conţine? // 27 iun 2012 / http://www.semneletimpului.ro/stiri/Prima-ciorna-pentru-formarea-Statelor-Unite-ale-Europei–Ce-contine–6751.html
11. Бюджеты теряют национальность. На саммите ЕС обсудят бюджетную интеграцию в обмен на единые европейские облигации // Екатерина Мереминская. Gazeta.ru. 26.06.12 / http://www.gazeta.ru/financial/2012/06/26/4642485.shtml
12. EU heavyweights call for radical foreign and defence policy overhaul // by Ian Traynor. Guardian. Tuesday 18 September 2012 / http://www.guardian.co.uk/world/2012/sep/18/eu-foreign-defence-policy-overhaul?newsfeed=true
13. Европейцев лишают родины // Антон Невзлин. Russkaja Germanija. № 46, 2013. Дата публикации: 15.11.2013 / http://www.rg-rb.de/index.php?option=com_rg&task=item&id=12847&Itemid=13

• Mearsheimer J.J. Why We Will Soon Miss the Cold War // The Atlantic. August 1990. P. 35-50.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *