Adevăratele efecte ale educaţiei prin bătaie

 

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

Majoritatea despoţilor şi dictatorilor au avut parte de o copilărie nefericită şi abrutizantă, plină de abuzuri crude din partea adulţilor, care le-au afectat profund caracterul.

Caligula a rămas de tânăr fără mamă şi fraţi, care fuseseră arestaţi, torturaţi şi lăsaţi să moară de foame din ordinul împăratului Tiberius. Caligula însuşi a fost luat captiv şi supus unor umilinţe şi abuzuri sexuale deosebit de perverse. Nero a avut o mamă care l-a ţinut sub o dominare strictă, copilăria i-a fost lipsită de iubire, crescuse în sărăcie şi dezonoare socială.

Vlad Ţepeş fusese dat de tatăl său în calitate de ostatic la turci, unde a trăit în frică permanentă de a fi executat în orice moment; iniţial fusese închis într-o temniţă subterană, cu hrană puţină, neglijat de cei din jur. Ivan cel Groaznic rămăsese orfan de mic copil. Conducerea ţării era în mâinile a doi boieri, fraţii Şuiski, care îşi afişau public dispreţul faţă de tânărul moştenitor, îl tratau cu grosolănie şi îl umileau ori de câte ori aveau ocazia. Ivan îşi elibera frustratea în acte de cruzime asupra animalelor, pe care le arunca din vârful turnurilor palatului; apoi, după ce venise la putere, a procedat la fel de crud cu boierii.

Saddam Hussein a fost nevoit să trăiască împreună cu tatăl său vitreg, care l-a tratat cu o ostilitate nemiloasă şi-l bătea adesea cu bâta; devenise un singuratic evitat de ceilalţi băieţi din sat. I s-a format drept urmare un comportament antisocial, purta cu el o bară de metal pentru a se apăra şi se distra înroşind-o în foc şi rănind animalele cu ea. Primul asasinat l-a făcut când era încă adolescent.

Liderii nazişti au trecut aproape toţi ca unul printr-un sistem abuziv de educaţie familială. În Germania acelor timpuri era încă popular conceptul şcolii de pedagogie a lui J.C. Kruger, elaborat în secolul XVIII, potrivit căruia copiii erau percepuți ca nişte animale sălbatice şi îndărătnice care trebuiau îmblânzite cu forţa.

Unul din preceptele privind educaţia copiilor suna astfel: „Loviturile pe care le aplicaţi nu trebuie să fie în glumă, ci trebuie să-l convingă că dumneavoastră sunteţi stăpânul… Dacă el a văzut că este înfrânt de prima dată şi a fost obligat să se umilească în faţa dumneavoastră, nu va mai avea curajul de a se răzvrăti din nou”.

Adolf Hitler a suportat în deplină măsură consecinţele acestor obiceiuri de educare. El avusese un tată sever şi opresiv, care atunci când se îmbăta îşi snopea în bătăi soţia şi fiul (aşa cum fusese şi el la rândul său bătut în copilărie). Tatăl său nu discuta cu fiul şi nici măcar nu îl striga pe nume, ci fluiera după el ca după un câine. Totodată, mama lui Adolf nu manifestase o dragoste suficientă, care să compenseze brutalitatea din partea tatălui.

Familia lui Adolf Hitler era practic lipsită de afecţiune; atunci când fratele său mai mic murise, Adolf, în vârstă de unsprezece ani, fusese singurul participant la funeralii. În consecinţă, Adolf Hitler devenise încă în adolescenţă „mort din punct de vedere moral”.

O copilărie întrucâtva similară a avut Iosif Stalin; fiind „copil din flori”, el avusese un tată vitreg beţiv, care îl umilea şi îl bătea sub ochii mamei sale, fără ca aceasta să fie în stare să intervină. Suferise şi de variolă, care i-a afectat faţa, fiind poreclit „sifilitic” la el în sat; apoi a fost călcat în mod repetat de căruţă, care l-a lăsat beteag de mână şi picior. Se presupune că unele din traumele sale fuseseră fracturi netratate primite de pe urma bătăilor interminabile din partea tatălui vitreg. În sfârşit, abandonaţi şi de tatăl vitreg, Iosif şi cu mama sa au rămas săraci, iar maică-sa a şi înnebunit din cauza grijilor şi a nenorocirilor.

Într-un mod asemănător, alţi mari despoţi din istoria omenirii, cum ar fi Mussolini, Mao Zedong, Idi Amin, Nicolae Ceauşescu, Francois Duvalier ş.a., au suportat umilinţe, bătăi şi înjosiri publice în anii copilăriei. Drama primilor ani de viaţă a cultivat în ei o fire teribil de violentă şi răzbunătoare.

Astăzi este bine cunoscut impactul extrem de nociv al „educaţiei prin bătaie” asupra formării caracterului și comportamentului copiilor. Un copil care este bătut la vârsta de un an se va comporta mai agresiv deja la vârsta de doi ani și va fi subdezvoltat comparativ cu semenii săi care nu au fost agresați.

Un studiu efectuat pe un eşantion din aproximativ 2500 de mame care aveau copii cu vârsta de trei ani a arătat că mai mult de o pătrime dintre mamele chestionate aplicau pedeapsa corporală cu regularitate (în scopuri „educaționale”), în timp ce alte circa 28% din mame declaraseră că aplică o uşoară pălmuire foarte rar, dar cel puţin o dată pe lună.

Cercetarea evoluţiei comportamentale a tuturor acelor copii până la vârsta de cinci ani a dezvăluit că acei copii care fuseseră pălmuiţi erau în mod vădit mai agitaţi şi manifestau un grad mai înalt de agresivitate. Probabilitatea ca ei să se comporte agresiv era cu 50% mai mare, dacă anterior fuseseră chelfăniţi de cel puţin două ori pe lună.

Cercetătorii au reconfirmat astfel efectele violenţei la domiciliu în formarea unui comportament agresiv, numai că au fost surprinşi să descopere că aceste reacţii apar la o vârstă atât de fragedă şi se formează atât de rapid. Odată cu avansarea în vârstă, în tinerețe, agresivitatea se va accentua.

bataia

Indivizii adulți care au fost maltratați în copilărie sunt mai dispuși să-și agreseze partenerul de viață. Un studiu longitudinal care a examinat peste 600 de cazuri de violență domestică a stabilit că există o legătură directă între pedepsele fizice severe suferite în copilărie și inițierea actelor de violență împotriva partenerului de cuplu.

Copiii violentaţi de către propriii părinţi sau de către rude se vor manifesta mai agresiv și în raport cu cei din jur, şi faţă de propriile odrasle când vor deveni ei înșiși părinți. Date experimentale care au demonstrat acest fapt au fost prezentate încă în anii ’60, în urma unor cercetări psihologice longitudinale; studiile arătaseră că asprimea pedepselor aplicate copiilor de 8 ani corelează cu un comportament mai agresiv din partea acestora la vârsta de 28-30 de ani.

Se produce astfel un „ciclu al violenţei”, care asigură perpetuarea de la o generaţie la alta a acestei forme de educaţie în familie. Termenul de „ciclu al violenței” a fost utilizat la sfârșitul anilor ’80, când o dată în plus s-a constatat că mulți dintre acei copii care au fost neglijați și abuzați în copilărie manifestă ulterior o înclinație spre comportamente impulsive, sunt mai ostili față de cei din jur; este mai mare riscul ca ei să comită crime sau să fie închiși pentru diverse infracțiuni.

Studii asemănătoare, cu concluzii similare, au fost efectuate de atunci încoace de nenumărate ori. Inclusiv cercetările asupra etologiei câinilor au arătat că acei câini care au fost dresaţi prin metode punitive (au fost loviţi, chinuiţi, subordonaţi în mod brutal) vor demonstra ulterior un grad mai înalt de agresivitate; drept urmare, specialiştii au propus să fie reconsiderat conceptul de dresaj al câinilor, pentru a reduce numărul de cazuri când câinii îşi atacă propriii stăpâni.

Recent a mai fost descoperită o corelaţie curioasă: în rândul femeilor şi bărbaţilor care îşi fac serviciul militar este mai înalt procentajul celor care au avut parte de o copilărie dificilă. În cazul unora dintre aceşti soldaţi, anume copilăria grea i-a determinat să se înroleze voluntari în armată. Mai mult de 60 000 de americani au fost intervievaţi pentru a se ajunge la această constatare.

Comparativ cu media pe populaţie, în armată e mai mare numărul celor care au fost abuzaţi sexual în copilărie, au fost maltrataţi, au avut un părinte alcoolic, au trăit cu o rudă bolnavă mental sau delincventă, au fost martori ai violenţei între părinţi etc. Aceste date reflectă întrucâtva biografia multor dictatori care fuseseră abuzaţi în copilărie, iar apoi au ales cariera militară. Se vede că există o dorinţă a celor abuzaţi de mici de a fi asociaţi cu puterea, de a se afirma şi a se impune fizic, de a exercita controlul și dominarea asupra celorlalţi.

Bătaia are impact nu doar asupra psihologiei indivizilor. O constatare surprinzătoare privind efectele adverse ale violenţei în copilărie a fost făcută în 2012; s-a adeverit că traumele psihice suportate în copilărie au impact pe dimensiunea genetică; mai exact, este afectată funcţionarea genei FKBP5, responsabilă de reglarea sistemului stres-hormonal.

În consecinţă, din cauza disfuncţiilor la nivelul acestei gene, la persoanele devenite adulte se înregistrează devieri de reacţie psihologică şi comportamentală la diferite situaţii stresante; indivizii nu pot administra eficient situaţiile de stres.

bataia copiilor efecte

Această constatare este din domeniul epigeneticii (influenţa factorilor de mediu asupra expresiei genetice) şi demonstrează că unele fenomene considerate până acum de natură psihologică (cum ar fi reacţiile inadecvate la stres şi frustrare) pot avea la bază și dereglări de natură genetică induse de mediul de viaţă, implicit de educaţie.

Un studiu efectuat în 2014 a confirmat că abuzul fizic în copilărie poate afecta funcţionarea genelor (prin mecanismul biochimic de metilare a ADN-ului). Cercetătorii au examinat 56 de minori cu vârsta între 11 şi 14 ani. Jumătate dintre ei fuseseră abuzaţi fizic şi anume în cazul lor s-a descoperit că le este afectată gena receptor glucocorticoidă, numită şi NR3C1. Funcţionarea acestei gene este critică pentru creşterea celulelor nervoase, corespunzător ea este importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului.

Deci, chiar dacă copiii moştenesc această genă perfect funcţională, stresul suportat în copilărie o poate deconecta şi ei vor suferi din cauza subdezvoltării cerebrale, cu toate consecinţele comportamentale şi educaţionale care reies de aici: o performanţă şcolară scăzută, intoleranţă la stres, vulnerabilitate emoţională, morbiditate, imunitate scăzută.

În ultimele decenii s-au făcut cercetări ample privind efectele nocive de lungă durată pe care le cauzează abuzurile suportate în copilărie (adverse childhood experiences). S-a constatat că numeroase maladii, disfuncții și tulburări psihice și comportamentale ale adulților își au originea în perioada copilăriei, când aceștia fuseseră neglijați sau abuzați fizic, emoțional, sexual, au avut parte de părinți alcoolizați, inadecvați mental, violenți.

Promiscuitatea juvenilă, gândurile suicidale, consumul de alcool, de droguri, fumatul, diferite psihoze, impulsivitatea, vagabondajul, depresia – toate acestea pot fi consecințe ale abuzului suportat în copilărie. Chiar și obezitatea, problemele de imunitate, bolile de inimă, de ficat, cele pulmonare pot avea origini într-o copilărie traumatizantă și violentă. Există o bibliografie impresionantă privind acest aspect al fiziologiei și psihologiei clinice a dezvoltării umane.

Înainte de a ridica vocea în adresa copiilor și, mai ales, înainte de a ridica mâna, să ne întrebăm ce dorim să cultivăm în ei? O disciplinare severă de moment, o răbufnire furioasă se poate transforma în traumare psihologică pe termen îndelungat, uneori pentru toată viața adultă a copiilor noștri.

„Bătaia e ruptă din rai”, „Bătaia la copii e ca buruiana de leac”, „Mama unde lovește, carnea crește”- toate aceste proverbe și tradiții sunt profund eronate și extrem de nocive.

Poate a venit timpul ca, la nivel social, să ne schimbăm mentalitatea și abordarea în educație și să le explicăm tuturor părinților de azi și de mâine cum afectează bătaia la modul real psihicul copiilor?

 

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

————————————————————————————————-

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *