Agresivitatea masculină. De ce bărbaţii sunt mai violenţi?

 

Se cunoaşte că practic în toate societăţile, bărbaţii sunt cei implicaţi în mod covârşitor în războaie, în tot felul de agresiuni intergrupale şi în omucideri intragrupale; ei se mobilizează în armate de suporteri violenţi, în bande criminale, în cete de huligani etc. Aceste observaţii sunt vechi de când lumea şi au permis o delimitare clară între sexele masculin şi feminin în ce priveşte predispoziţia spre acte violente. Războaiele sunt, în mod cât se poate de evident, un produs biosocial al bărbaţilor şi un teren de manifestare a sexului masculin. La fel stau lucrurile cu infracţionalitatea şi cruzimea, care sunt strâns corelate cu masculinitatea.

Psihologii evoluţionişti canadieni, Martin Daly şi Margo Wilson, specializaţi în studierea fenomenului omuciderilor, au analizat 35 de statistici privind omuciderile din 14 ţări, inclusiv din unele societăţi de tip primitiv şi din diferite epoci; pentru toate aceste societăţi este caracteristică participarea predominantă a bărbaţilor la actele de omucidere, în medie de 26 de ori mai frecvent decât femeile. Inclusiv familicidurile (omorârea membrilor familiei) sunt comise în marea majoritate a cazurilor de către bărbaţi; unele date statistice au indicat o proporţie de peste 90% a bărbaţilor implicaţi.

Tot bărbaţii sunt, în peste 70% din cazuri, victime ale omuciderilor; la unele societăţi raportul e de peste 90%. În Federaţia Rusă, în anul 1996, 86,6% din totalul infracţiunilor grave au fost comise de bărbaţi; în SUA, în 2004, 85% din totalul infracţiunilor grave au fost comise de bărbaţi. 92% dintre ucigaşii în serie din SUA sunt bărbaţi. Raportul statistic e valabil pentru marea majoritate a ţărilor, indiferent de amplasarea geografică sau dimensiuni. În Republica Moldova, bunăoară, circa 90% din infracţiuni sunt comise de bărbaţi. Să analizăm şi o altă dimensiune a violenţei – cruzimea şi abuzul asupra animalelor. Unul dintre studiile care au abordat această chestiune a constatat următorul raport bărbaţi/femei în violentarea animalelor: bătăi – 38 la 1, împuşcare – 16 la 1, tortură – 20 la 1, ardere – 17 la 1.

agresivitatea masculină_luton

De ce sunt bărbaţii mai agresivi decât femeile? Au fost propuse mai multe teorii pentru a explica acest fenomen, o mare parte dintre ele fiind din domeniul psihologiei sociale. Una dintre cele mai populare teorii i-a aparţinut psihologului social american Leonard Berkowitz; potrivit lui, bărbaţii şi femeile sunt educaţi să exercite, în mod tradiţional, diferite roluri sociale.

Găsim la Berkowitz următorul raţionament: „Gândiţi-vă la toate modurile prin care societatea occidentală modernă… îi învaţă pe copii că lupta este mai adecvată pentru bărbaţi decât pentru femei. Literatura populară şi mass-media în mod constant prezintă bărbaţii, nu femeile, luptându-se. Părinţii le cumpără arme-jucării băieţilor şi păpuşe fetiţelor. Părinţii sunt mult mai dispuşi să aprobe şi să încurajeze comportamentul agresiv al băieţilor, nu şi cel al fetiţelor. Iarăşi şi iarăşi, direct şi indirect, minorii învaţă că bărbaţii sunt agresivi, iar femeile nu…”.

Alte studii păreau să subscrie importanţei factorului educaţional şi cultural. În unul dintre experimente, adulţii fuseseră rugaţi să descrie reacţiile emoţionale ale unor bebeluşi (sexul cărora nu-l cunoşteau), dar despre care li se spunea fie că erau „băieţei”, fie că erau „fetiţe”. Curios că în cazurile când credeau că urmăresc un „băieţel”, adulţii descriau emoţiile şi comportamentele acestuia ca fiind mai agresive. Deci judecata adulţilor era afectată de stereotipuri; ceea ce influenţează şi modul diferit în care sunt educaţi bebeluşii în familie, în funcţie de sex.

Teoria „rolurilor sociale” a creat o nouă paradigmă în politicile gender şi marchează şi astăzi modul în care sunt elaborate numeroase strategii de educaţie civică şi preşcolară; se prezumă că dacă fetele şi băieţii vor fi educaţi şi trataţi la fel, nediscriminator, se vor şterge şi diferenţele comportamentale între ei. Totuşi, deşi conţine în sine o bună doză de adevăr (băieţii şi fetele au avut în mod tradiţional parte de o educaţie diferită), teoria lui Berkowitz despre rolurile sociale învăţate a fost supusă mai multor critici, care i-au demonstrat inconsistenţa.

Mai întâi de toate, ea a oglindit mai mult cultura occidentală, dar nu a ţinut cont de realităţile din alte culturi (lipsite de cinematografe, literatură, mass-media, magazine de jucării), unde însă modelele comportamentale ale băieţilor oricum diferă mult de cele ale fetiţelor. S-a observat, printre altele, că omuciderile din America de Nord (unde s-ar părea că mass-media cultivă intens rolurile sociale) sunt într-o măsură mai mică marcate de diferenţele de sex decât în majoritatea celorlalte societăţi.

Apoi, nu atât părinţii impun stilurile comportamentale copiilor, cât reacţionează la solicitările acestora din urmă; băieţilor li se procură arme-jucării, iar fetelor – păpuşi, fiindcă acestea sunt de regulă preferinţele copiilor. Băieţii şi fetele manifestă o înclinaţie timpurie pentru diferite stiluri de jocuri. Şi, aşa cum părinţii răspund la dorinţele preformate ale copiilor, aşa şi mass-media oferă un content care corespunde modelelor comportamentale deja preexistente la nivel social.

Să avem în vedere că unele experimente au confirmat predilecția puternică a băiețeilor pentru jucăriile considerate ”masculine” (diverse mecanisme, mașini) și a fetițelor pentru cele considerate ”feminine” (păpuși, ursuleți). S-a făcut legătura dintre statutul hormonal al organismului (hormonii androgenici) și preferințe. De asemenea, o vreme se considera că aceste predilecții sunt cumva impuse de reacția critică și stereotipizată a părinților față de alegerea pe care o fac copiii.

Însă un experiment ingenios efectuat asupra macacelor-rhesus (Macaca mulatta) a demonstrat că avem de-a face cu ceva mai profund decât simplele sterotipuri. Fiind puși în fața alegerii, puii-masculi de macace au avut aceleași predilecții pentru jucării ”masculine” ca și băiețeii, respectiv, puii-femele, ca și fetițele, au preferat mai des jucăriile ”feminine”. Evident, în cazul acestor maimuțe nu putem vorbi despre influența vreunui sterotip sexist sau a presiunii sociale. Acestea sunt modele comportamentale instinctuale.

În sfârșit, primatologii americani Sonya Kahlenberg și Richard Wrangham au observant un fenomen interesant la puii de cimpanzei. Aceștia, în particular, femelele, poartă cu sine o crenguță, mai multe ore în timpul zilei, în timp ce mănâncă, se plimbă sau se odihnește. Cercetătorii au presupus că puii-femele exersează de timpuriu practica îngrijirii parentale, ca și cum s-ar juca ”de-a mama”. Ce-i drept, ei au observant acest comportament în cadrul unei singure populații și nu este exclus că aceasta este o ”tradiție” izolată, formată și transmisă cultural doar în acea comunitate de cimpanzei supusă monitorizării.

Per ansamblu, există toate temeiurile să deducem că preferințele sexual diferențiate față de obiecte (față e jucării) își au originea în preistoria noastră. Aceste evoluții au evoluat inițial sub presiunea rolurilor comportamentale diferite care le-au revenit masculilor și femelelor. Abia mult mai târziu au intervenit factorii sociali și culturali.

Iată de ce, cea mai pertinentă concluzie în urma tuturor aceste date este că diferențele sexuale în predilecția pentru jucării la oameni sunt multiplu determinate: și ca trăsătură înnăscută, și ca model încurajat social, mai ales în cazul băieților.

agresivitatea masculină

În privința manifestării agresivității, latura biologică este mult mai pregnantă. Controversa privind originea socială sau biologică a agresivității masculine la oameni a fost parțial rezolvată de o cercetare efectuată în 2007 asupra bebelușilor. Deja la vârsta de 17 luni băiețeii demonstrează într-o mai mare proporție (5%) acte de agresiune fizică, decât fetițele (1%). Aceste diferențe de comportament există înainte ca vreo influență socială să le fi modelat. Deci, nu atât imprimarea rolurilor sociale stă la originea agresivităţii masculine sporite, cât cauze lăuntrice, determinate de însăşi natura instinctuală a bărbaţilor.

Desigur, în familiile cu tradiții de inegalitate de gen, diferența în agresivitate dintre băieței și fetițe va fi mai mare decât în familiile cu egalitate de gen. Dar efectul acestor diferențe este mic în comparație cu efectul direct al sexului biologic al copiilor. Cu alte cuvinte, impactul biologicului este oricum mai puternic decât efectul socialului.

Importante în acest sens sunt și concluziile psihosociologilor care au remarcat că emanciparea socială a femeilor din ultimele decenii nu a influenţat (nu a sporit) aproape deloc expresivitatea comportamentului agresiv la genul feminin, ceea ce e o dovadă în plus că gradul mai înalt al agresivităţii masculine se datorează factorilor genetici mai întâi de toate; diferenţele de sex predetermină genetic şi diferenţele de comportament agresiv.

Potrivit psihologului american Anne Campbell, care studiază agresivitatea femeilor, una din cauzele gradului mai scăzut de manifestare a agresivității feminine, comparativ cu cea masculină, este că femeile se înspăimântă mai ușor, asupra lor acționează mai puternic sistemul de pedepse. La femei, amygdala (structură din creier responsabilă de răspunsul emoțional) este mai sensibilă la stimulii amenințători; la ele este mai bine dezvoltat potențialul neuropsihologic de evitare a stărilor de frică și a situațiilor periculoase.

Potrivit lui Campbell, frica mai sporită a femeilor față de acțiunile violente este determinată evolutiv de rolul lor de mamă. Iată de ce ele practică mai rar sporturile extreme, nu se implică în acțiuni criminale și de regulă evită comportamentele de risc. Aceasta însă nici pe departe nu înseamnă că femeile nu aplică activ alte strategii competiționale.

Într-un studiu privind magnitudinea reală a diferențelor sexuale dintre femei și bărbați, o dimensiune care a ieșit clar în evidență a fost anume cea legată de manifestarea agresivității. Bărbaților le este proprie într-o mai mare măsură agresivitatea fizică, în timp ce femeile utilizează așa-numita agresivitate indirectă (axată de regulă pe neafișarea directă a ostilității). Mai devreme, alte studii arătaseră că femeile aplică agresivitatea verbală în competiţia intrasexuală (dintre femei) şi sunt foarte rare cazurile de agresiune fizică; practic, femeile utilizează cu precădere doar limbajul în strategiile competiţionale.

E adevărat că în cazul violenței la domiciliu, rata femeilor implicate în agresarea membrilor familiei, a copiilor, a soților, e relativ înaltă; ele pot aplica și agresiunea fizică. Un studiu sociologic din Marea Britanie a relevat, în mod surprinzător, că, în realitate, tocmai 40% dintre victimile violenței la domiciliu sunt bărbați. De cele mai dese ori, asemenea cazuri rămân nedeclarate . Alte cercetări au confirmat gradul înalt de agresivitate pe care femeile îl pot demonstra anume în raport cu partenerul lor de viață, din dorința de a deține controlul. Natura acestui aspect al comportamentului agresiv încă urmează a fi dezvăluită și explicată. O putem interpreta ca pe o excepție care confirmă regula; în majoritatea covârșitoare a celorlalte stări comportamentale umane, bărbații sunt cei care se manifestă violent, mai ales dacă avem în vedere violența fizică.

Cele mai pertinente în explicarea genezei comportamentului agresiv masculin s-au dovedit a fi abordările din perspectiva evoluţionistă. Astfel, faptul că bărbaţii sunt mai agresivi şi mai puternici decât femeile poate fi explicat prin specificul competiţiei intrasexuale (dintre masculi). Bărbaţii au moştenit de la strămoşii noştri evolutivi aceste deprinderi, deoarece în lumea vie în general dobândirea unui statut ierarhic mai înalt, a resurselor, protejarea rudelor şi obţinerea avantajelor în cucerirea femeilor presupune competiţie fizică şi agresiune sporită. În mod analogic, la foarte multe specii de animale, inclusiv la primate, masculilor le revine rolul biologic de a fi gardieni ai teritoriului şi de a izgoni intruşii sau de a proteja grupul de prădători, iar aceste funcţii presupun că masculii manifestă un grad mai înalt de agresivitate decât femelele.

Faptul că masculii sunt mai războinici şi mai violenţi e reflectată de însăşi anatomia lor; la numeroase specii de animale ei sunt mai masivi, mai musculoşi, mai bine înarmaţi cu organe de atac şi apărare. La oameni, de exemplu, braţele bărbaţilor sunt în medie cu 75% mai musculoase decât ale femeilor; iar partea de sus a corpului bărbătesc e cu 90% mai puternică decât partea de sus a corpului feminin. De asemenea, bărbaţii sunt mai înalţi, la ei sunt mai dense şi mai grele oasele, este mai masivă mandibula, e mai scurt timpul de reacţie, mai bună acuitatea vizuală, e mai mare raportul muşchi/grăsime, e mai voluminoasă inima, mai mare procentul de hemoglobină, mai groasă pielea, mai mari plămânii, mai mare rezistenţa faţă de deshidratare etc. Cu alte cuvinte, din toate punctele de vedere bărbaţii sunt mult mai apţi pentru luptă decât femeile, şi aceste aptitudini sunt native, au fost selectate şi cizelate evolutiv.

agresivitatea masculină - masa musculară

Bărbaţii au şi un statut hormonal specific; testosteronul, bunăoară, este în mod direct responsabil de inducerea unui comportament competiţional şi chiar criminal. Potrivit Teoriei Evoluţionare Neuroandrogenice (Evolutionary Neuroandrogenic Theory), hormonii sexuali masculini (androgeni) sunt corelaţi cu capacitatea sporită a masculilor de a dobândi resurse, poziţie ierarhică şi partenere sexuale. Toţi aceşti factori anatomici, hormonali, comportamentali şi evoluţionişti demonstrează înclinaţia biologică, instinctuală a bărbaţilor de a fi mai combativi. Iată de ce, în plan individual şi social, bărbaţii sunt cei implicaţi în acte de violenţă şi în infracţiuni. Mediul social doar cultivă şi scoate în relief aceste predispoziţii naturale spre luptă şi agresiune.

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”).

În România, poate fi găsită aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *