Ce spune fizicul nostru despre noi. Etologia dimorfismului sexual

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

La majoritatea animalelor, masculii sunt cei care dispută întâietatea în grup și luptă pentu o poziție ierarhică înaltă, care le oferă mai multe resurse și acces la femele. Deoarece de la o generaţie la alta se transmit genele celor mai puternici şi mai agresivi, noile generaţii de masculi sunt la rândul lor agresivi şi combativi; lupta, astfel, niciodată nu scade în intensitate, fiindcă există o selecţie în favoarea agresivităţii ierarhice.

E adevărat că încăierările sunt adeseori ritualizate, în sensul că masculii îşi încearcă puterile prin lupte corp la corp, fără a se răni grav sau a se omorî; se practică şi simpla afişare a potenţialului fizic, prin compararea volumului vocii sau a corpului.

Dar chiar şi în cazul unor asemenea dueluri, cei slabi şi neatenţi riscă să fie omorâţi. De exemplu, în încăierările dintre masculii de cerbi comuni (Cervus elaphus), în sezonul nupţial, între 13% şi 29% dintre masculii implicaţi sunt omorâţi, ceea ce reprezintă o cifră foarte mare. În general, cu cât este mai mare miza competiţiei, adică, cu cât mai mari sunt riscurile de a nu avea acces la femele, hrană sau teritoriu, cu atât mai aprige sunt duelurile între masculi. Putem depista speciile la care miza competiţiei intrasexuale este mare, după diferenţa fizică dintre masculi şi femele.

La elefanţii de mare, masculii sunt poligami şi sunt nevoiţi să dispute prin lupte distribuirea femelelor. Masculii cei mai puternici, numiţi şi masculi alfa, obţin controlul asupra unui harem din peste 50 de femele; masculii beta obţin un harem mai mic, iar masculii cei mai slabi, pierdanţi în luptă, sunt alungaţi la periferia coloniei, rămânând şi fără femele, şi fără un adăpost sigur.

Studierea unei colonii de elefanţi de mare a arătat că numai 28,8% dintre masculi au lăsat urmaşi, iar dintre aceştia, 89,6% erau deţinători de haremuri. La modul practic, cine nu este capabil să-şi formeze un harem, este eliminat din lanţul de reproducere.

În cadrul acestei specii, cu cât masculul este mai masiv şi mai agresiv, cu atât mai mari sunt şansele lui de victorie, iată de ce au fost selectaţi de la o generaţie la alta masculi tot mai mari şi mai mari; în timp ce femelele, neluptând între ele, nu au suportat o asemenea presiune din partea selecţiei naturale. În prezent, diferenţa dintre un mascul şi o femelă este izbitoare (vezi imaginea de mai jos): masculii pot atinge şase metri şi jumătate în lungime, femelele – doar trei metri şi ceva; masculii cântăresc 3,5 tone, femelele – abia dacă ajung la 900 de kg.

dimorfism sexual
Dimorfismul sexual pe exemplul unei perechi de elefanţi de mare; masculul (în dreapta) este mult mai masiv decât femela, deoarece selecţia favorizează acei masculi care sunt mai corpolenţi şi mai puternici în luptele ierarhice.

La oameni, dimorfismul sexual este mai slab accentuat, dar oricum este evidentă diferenţa de volum, greutate şi forţă. Bărbaţii au 120-130% din greutatea femeilor, sunt mai înalţi şi posedă o musculatură mult mai dezvoltată. Aceasta e deja o dovadă că bărbaţii sunt mult mai implicaţi în competiţiile ierarhice decât femeile.

E o dovadă și a rolului de vânător care le-a revenit bărbaților. Observările asupra bărbaților din tribul african hadza au arătat că musculatura dezvoltată a brațelor corelează strâns cu succesul lor vânătoresc, la fel și reputația, precum și succesul reproductiv. Brațele puternice sunt considerate cea mai importantă trăsătură fizică pentru vânătoare și probabil selecția a favorizat bărbații cu o musculatură mai impunătoare.

În triburile de vânători-culegători, bărbații mai puternici au și șanse mai mari de a deveni conducători. Deci competiția ierarhică și rolul de vânători, războinici și protectori ai tribului au contribuit la apariția dimorfismului sexual în cadrul speciei umane. Masculinitatea și musculatura dezvoltată a evoluat în paralel cu caracterul mai combativ și mai agresiv.

S-a constatat că, între bărbaţi, cei mai masivi și cu o musculatură mai proeminentă generează mai lesne situaţii de conflict, demonstrează mai uşor emoţii de furie şi au înclinaţia de a se impune prin acte de agresiune fizică în raport cu alţi indivizi. Cu cât bărbații își evaluează mai înalt propria condiție fizică (statura, puterea), cu atât vor fi mai înclinați să o subaprecieze pe cea a potențialului oponent. Bărbații de talie masivă sunt și mai asertivi în revendicarea intereselor lor economice.

De asemenea, bărbații impunători și atractivi fizic sunt mai egocentrici și mai puțin dispuși să accepte egalitarianismul. E o moștenire din timpurile, când bărbații cu un fizic impunător aveau șanse mai mari să obțină resurse prin luptă, își puteau înfrunta adversarii, se comportau mai dominant. Cu alte cuvinte, inegalitatea socială îi avantaja. A fi antrenat, înseamnă a avea o abilitate de luptă mai înaltă, ceea ce a reprezentat o condiţie indispensabilă pentru supravieţuire în cadrul diferitelor confruntări pe parcursul evoluţiei speciei; şi până în prezent o formă fizică superioară le induce bărbaţilor o încredere sporită în forţele proprii, totodată îi determină să fie mai agresivi şi mai combativi în plan social.

Bărbaţii mai musculoşi sunt şi mai dispuşi să aprobe intervenţiile militare ale ţării lor; chiar şi printre actorii hollywoodieni, acei care joacă în filme de acţiune şi posedă un fizic impunător au într-o mai mare măsură viziuni politice de dreapta, pro intervenţioniste. Apropo, cu privire la susținerea politicilor intervenționiste de către actorii de acțiune, este ilustrativ cazul actorului rus Mikhail Porechenkov, un bărbat de talie masivă, care în octombrie 2014 a vizitat pozițiile rebelilor separatiști din Donețk și a împușcat din mitralieră în direcția pozițiilor ocupate de armata ucraineană, ca un gest de susținere a politicii Rusiei în regiune (vezi imaginea de mai jos).

Aşadar, mintea noastră încă funcţionează după standardele vieţii tribale războinice, iar masa musculară continuă să coreleze cu succesul bărbaţilor în conflictele interpersonale, această corelaţie fiind universal valabilă pentru cele mai diverse culturi şi societăţi umane. De altfel, noi avem o capacitate uimitoare de evaluare a stării fizice a altor indivizi şi tipii musculoşi şi bine antrenaţi au avantajul de a crea impresie prin însuşi aspectul lor.

Curios că dacă un bărbat este înarmat (cu un pistol sau un pumnal), ceilalți indivizi îl vor percepe ca fiind mai masiv, mai înalt, mai înfricoșător fizic. Această percepție apare în mod inconștient și are la bază un mecanism cognitiv vechi; de-a lungul evoluției umane, atributele războiniciei au fost asociate direct cu puterea, au avut un rol important în competiția ierarhică.

Impresia este creată nu doar prin aspectul corporal, ci și prin cel facial, care ține de osatura sau musculatura feței. Bărbații la care indicele raportului dintre lățimea și înalțimea feței (facial width-to-height ratio) este în favoarea lățimii au în general un comportament mai agresiv. Raportul se estimează prin măsurarea distanței dintre pomeții drept și stâng și dintre buza de sus și intersecția arcadelor ochilor. S-a constatat că fața lată este adeseori asociată cu un nivel mai înalt de testosteron. Iar bărbații cu indicele în favoarea lățimii feței sunt percepuți ca fiind mai agresivi.

Și fețele femeilor pot fi caracterizate ca fiind mai feminine și mai masculine (după forma maxilarului, a buzelor, poziția pomeților, excluzând elemente precum coafura, machiajul sau accesoriile). Surprinzător este că, în funcție de tipul feței, femeile ar putea avea diferite predilecții politice. Studiile de psihologie înfăptuite asupra femeilor-politicieni din SUA au dezvăluit că femeile cu fața tipic feminină sunt adepte ale Partidului Republican (mai conservator și mai patriarhal), iar cele cu fața mai puțin feminină vor reprezenta mai curând Partidul Democrat (mai liberal și pentru egalitatea de gen).

Probabil, la mijloc e factorul hormonal; în cazul femeilor cu fețe tipic feminine, ele conțin mai mult estrogen (și mai puțin testosteron), ceea ce e corelat cu acceptarea unei politici mai conservative și patriarhale, mai dominate de bărbați. Dar e enevoie de cercetări suplimentare pentru a stabili cauza adevărată a acestei diferențieri.

Revenind la relația dintre trăsături faciale și agresivitate, constatăm că până și fața furioasă noi o asociem involuntar cu mai multă forță fizică. Furia, se ştie, este unul dintre principalii precursori ai agresivităţii, și este asociată cu gătința individului de a aplica forța, deci se presupune că ar fi puternic. Acei bărbaţi care afişau mai multă furie, creau impresie și aveau şanse mai mari să obţină succes în cadrul conflictelor interpersonale.

Aptitudinea de a demonstra aceste semnale faciale o moştenim ereditar; moştenim şi capacitatea de a descifra şi înţelege sensul mesajelor non-verbale transmise de alţii.
Furia ca formă de manifestare emoţională este considerată de cercetători o adaptare evoluţionistă care i-a avantajat pe indivizi în lupta ierarhică intragrupală; în plan de reacţii emoţionale, bărbaţii sunt în general mai furioşi decât femeile.

De asemenea, bărbații cu o voce mai puternică sunt apreciați ca fiind mai dominanți și mai voinici; există o corelație între gravitatea vocii și dimensiune fizice ale individului. Este interesant că la persoanele care ajung în funcții înalte, atât la bărbați, cât și la femei, se schimbă calitățile vocii; ea devine mai gravă, mai joasă, mai timbrată.

Cu alte cuvinte, odată cu ascensiunea ierarhică, vocea devine mai impunătoare, ea ca și cum corelează cu statutul individului și cei din jur sunt capabili să detecteze aceste schimbări. Ca și la alte specii de animale, vocea poate fi un indicator indirect al capacității fizice a individului și reprezintă un factor important în competițiile ierarhice, în selecția naturală per ansamblu, implicit în cea sexuală.

 

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

 

Comments

  • Ion Tcaci says:

    Citesc cu plăcere acest blog

  • Cristi Sile says:

    Atractivitatea sexuala a barbatilor vizeaza doua aspecte; sanatatea si capacitatea
    de a supravietui cu succes intr-un mediu ostil.
    Trăsăturile fizice ale bărbaţilor trebuie să exprime
    maturitate sexuală şi sănătate. Musculatura dezvoltată, spatele lat,
    înălţimea, vocea gravă, trăsături ale feţei simetrice şi sănătoase,
    sunt aspectele care le impresionează pe femei. Cu cât
    un bărbat are mai dezvoltate aceste însuşiri fizice, cu atat va fi mai
    atrăgător sexual pentru femei. Celălalt aspect al atractivităţii masculine îl
    reprezintă capacitatea de a supravieţui, de a face faţă condiţiilor de mediu.
    Această capacitate depinde de calităţi precum agresivitatea, forţa, viteza.

    Mi se pare foarte comic cum etologia, sociobiologia, psihologia volutionista, sunt ca niste sperietori pentru domnisoarele *evoluate spiritual*. Domnisoarele ar spune ca aberam si ar aduce ca argument faptul ca in ziua de azi nu muschii conteaza ci inteligenta, pe cale de consecinta, dansele sunt atrase de inteligenta. Si asta se poate vedea foarte usor, spun ele, intrucat majoritatea barbatilor nu au cine stie ce fizic impresionant, si cu toate acestea reusesc sa se cupleze cu femeile. Asadar, nu trasaturile fizice si psiho-arhaice conteaza, ci trasaturile psiho-intelectuale sunt cele care creeaza atractia. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *