Cum consumul cărnii ne-a transformat în războinici

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

La hominizi, apoi la specia umană, coaliţiile masculine s-au constituit iniţial inclusiv ca o adaptare la actul de vânare a animalelor; bărbaţilor, care sunt mai impunători fizic, le-a revenit rolul de vânători, în timp ce femeile se ocupau împreună cu copiii de colectarea rădăcinilor şi plantelor. În toate societăţile contemporane de vânători-culegători, doar bărbaţii se ocupă de vânătoare.

Potrivit cercetătorilor de psihologie evoluţionistă şi antropologie, 99% din perioada evoluţiei hominizilor către specia umană a fost caracterizată de vânarea animalelor şi consumul cărnii. Aceste modele comportamentale nu aveau cum să nu marcheze profund caracterul comportamental al oamenilor contemporani. Există dovezi paleoantropologice că hominizii au început să utilizeze carnea în alimentaţie încă în Pleistocenul timpuriu, acum 1,5 mln. ani. Deci, concluzionează cercetătorii, din vremuri ancestrale psihologia hominizilor era adaptată unui proces de dobândire a cărnii, care devenise un produs alimentar indispensabil.

Alte studii au venit cu probe ce extind perioada consumului de carne şi susţin că deja cu peste 2 mln. de ani în urmă hominizii întrebuinţau carne proaspătă în alimentaţie, pe care fie o sustrăgeau de la animalele răpitoare, fie o dobândeau prin vânare. În paralel, s-a descoperit, spre surprinderea primatologilor, că masculii de cimpanzeu consumă mai multă carne decât se considera anterior. În unele grupuri de cimpanzei, masculii formează coaliţii de vânătoare, atacă alte specii de maimuţe şi le omoară, consumându-le carnea; masculii-vânători cooperează în timpul atacului şi apoi împart carnea între ei. Fenomenul nu este caracteristic pentru femele.

Deci, deprinderile de dobândire a cărnii au o istorie foarte veche în evoluţia hominizilor; s-ar putea să fi fost prezente aceste deprinderi încă acum 5-6 mln. de ani, când s-a produs separarea primilor hominizi şi a cimpanzeilor dintr-un strămoş comun. Calitatea de vânător a fost întărită prin selecţie naturală. Masculii care erau vânători iscusiţi şi aprovizionau grupul cu carne, dobândeau un statut ierarhic mai înalt şi aveau şi un succes reproductiv pe măsură; drept rezultat, genele acestor masculi au avut o distribuţie mai largă în populaţie.

Continuitatea acestor mecanisme comportamentale poate fi identificată la triburile contemporane de vânători-culegători; vânătorii de succes îşi împart o parte din vânat cu vecinii, obţinând astfel o reputaţie ce le asigură un grad mai înalt de acces la femeile din comunitate, precum şi o supravieţuire mai mare a propriilor copii.

Tot în legătură cu vânătoarea, există o ipoteză interesantă despre originea războiului. În perioada revoluţiei neolitice, când multe societăţi au trecut de la vânătoare la sistemul agricol de întreţinere a familiilor, vânătorile au fost parţial abandonate. Din cauza că bărbaţii nu mai erau parteneri de coaliţie vânătorească şi îşi obţinuseră fiecare proprietatea sa (teren, animale, culturi agricole), şi fiindcă femeile puteau acoperi ele însele majoritatea lucrărilor (asigurând familia cu hrană), bărbaţii rămăseseră în afara îndeletnicirii lor tradiţionale – vânătoarea. Şi au început să apară între ei conflicte legate de proprietate şi femei; a apărut şi insatisfacţia de pe urma unei vieţi sedentare, care nu permitea eliberarea agresivităţii.

În rezultat, foştii bărbaţi-vânători s-au transformat în bărbaţi-războinici care fie luptau între ei, fie formau coaliţii pentru atacuri războinice comune împotriva străinilor. Potrivit autorilor tezei, dezechilibrul în diviziunea sexuală a rolurilor sociale i-a făcut pe bărbaţi să caute modele comportamentale care să le solicite calităţile masculine şi astfel au devenit războinici. Psihologia acestui transfer de la omul-vânător la omul-războinic se păstrează până în zilele noastre. Omenii luptă în război ca şi cum ar vâna o pradă.

Este revelatoare în acest sens mărturia unui comandant de tank din armata americană care pentru prima dată omorâse soldaţi germani: „A fost o excitare pur şi simplu fantastică… o senzaţie extraordinară de avânt, de înfrigurare, de bucurie, a fost ca şi cum a-i merge prima dată la o vânătoare de cerbi”.

Mai pe scurt, masculii hominizilor s-au format comportamental, de-a lungul unei evoluţii de milioane de ani, ca protectori ai grupului şi ca vânători iscusiţi; aceste trăsături i s-au transmis speciei umane, care a ridicat abilităţile de luptă şi vânătoare la rang de războinicie. Iar în condiţiile vieţii sociale de azi, războinicia, caracterul competitiv şi cruzimea nativă a bărbaţilor sunt principalele cauze ale existenţei violenţei în lume.

 

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *