De ce trebuie hrăniți bărbații: alimentația și agresivitatea

 

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

Mulți se întreabă dacă există vreo relație între raţia alimentară şi comportamentul violent. Bineînțeles că da. Impactul alimentației nu este prea mare, dar totuși poate substanțial.

În cadrul unui experiment, tinerii delincvenţi încarceraţi care au primit vreme de câteva luni suplimente alimentare bogate în microelemente, vitamine şi acizi graşi au demonstrat un comportament mai paşnic decât tinerii din grupurile obişnuite, cu o alimentaţie mai austeră. Cercetătorii au estimat că datorită unei alimentaţii mai nutritive, numărul incidentelor disciplinare a scăzut cu circa 35%, ceea ce reprezintă un efect pozitiv considerabil.

Rezultatele acestui studiu pot fi extrapolate la scara întregii populaţii, iar concluzia ar fi că o alimentaţie săracă poate cauza dezechilibre fiziologice şi psihologice, soldate cu acte de violenţă, în timp ce copiii hrăniţi sănătos, cu toate ingredientele necesare, vor avea o dezvoltare psihică mai bună şi un comportament mai adecvat social.

O altă descoperite curioasă este că grăsimile trans, atât de răspândite în alimentele din zilele noastre (în margarină, în alte produse sintetice), provoacă nu doar afecțiuni fiziologice, ci și iritabilitate și agresivitate. Corelația dintre consumul de grăsimi trans și agresivitate este atât de semnificativă, încât cercetătorii recomandă evitarea utilizării produselor cu acest ingredient în școli, în închisori și în alte instituții publice, pentru a preveni eventualele comportamente huliganice.

Asupra modului în care se vor manifesta indivizii la maturitate influenţează până şi… consumul de zahăr în copilărie. Cercetătorii britanici care au efectuat un studiu sociologic de anvergură (pe circa 7 000 de persoane) susţin că acei copii care în jurul vârstei de 10 ani consumă în exces produse de cofetărie riscă într-o măsură mai mare să dea dovadă de comportament violent în viitor. Potrivit cercetătorilor, alţi indicatori, cum ar fi contextul familial, atitudinea parentală, IQ-ul nu au influenţat asupra impactului pe care îl are zahărul în inducerea unui comportament impulsiv.

E adevărat că impactul ingerării dulciurilor nu este considerabil, dar însăşi existenţa lui e curioasă şi solicită investigaţii suplimentare. Una din concluzii este că acei copii care consumă dulciuri în exces nu învaţă să amâne sau să regleze dorinţa de satisfacţie, corespunzător la maturitate vor demonstra o mai slabă capacitate de a-şi controla dorinţele şi impulsurile.

Psihologul şi neurologul britanic Adrian Raine vine cu propria interpretare a acestor date. El s-a arătat entuziasmat de rezultatele studiului şi consideră că avem de-a face cu o demonstraţie originală a modului în care glucoza ne afectează psihicul. Deci, explică Raine, odată cu consumarea dulciurilor în organism creşte nivelul de glucoză, ceea ce provoacă o suprasecreţie a insulinei; glucoza este rapid consumată şi survine un deficit al acesteia. La această etapă, creierul suportă o stare de nervozitate şi iritabilitate care poate provoca o izbucnire agresivă.

Exemplul cu consumul de zahăr în copilărie este interesant prin aceea că surprinde trei aspecte de influenţă comportamentală: 1. arată cum falimentul în controlul dorinţelor în copilărie duce la faliment în controlul impulsurilor la maturitate; 2. arată cum un factor de mediu aparent inofensiv – raţia alimentară, în particular consumul de zahăr, are şi ea o influenţă asupra psihologiei umane; 3. arată cum o stare de frustrare percepută fiziologic – deficitul de glucoză – generează impulsivitate şi reacţii violente.

Dar istoria privind relaţia dintre glucoză şi agresivitate are o continuitate şi mai interesantă. Încă de prin anii ’60 ai secolului trecut se știa că nivelul scăzut de glucoză în sânge corelează cu un grad mai înalt de iritabilitate și agresivitate al individului. Recent, aceste observaţii au fost confirmate în cadrul diferitor studii. În instanțele de judecată, bunăoară, judecătorii care sunt flămânzi (deci cu un grad mai scăzut de glucoză în sânge) vor lua decizii mai severe în privința deținuților care cer să fie eliberați pe cauțiune.

Diferența în luarea deciziei judecătorești este impresionantă: deținuții care se prezentau la judecată imediat după ce judecătorii au luat masa, primeau permisiunea de a fi eliberați pe cauțiune în peste 65% din cazuri, cei care se prezentau între mesele principale primeau eliberare în mai puțin decât 10% din cazuri.

Un experiment ingenios a arătat cum nivelul de glucoză influențează relația dintre parteneri. În cadrul acestuia, 107 cupluri au fost rugate să-și măsoare în fiecare dimineaţă şi seară, timp de 21 de zile, nivelul de glucoză din sânge. În toată această perioadă, ambii parteneri din acele cupluri au fost rugaţi să indice înainte de culcare cât de mult s-au enervat unul pe altul pe parcursul zilei.

Nivelul de agresivitate era măsurat într-un mod neordinar: tuturor participanţilor la experiment li s-a înmânat câte o păpuşă woodoo şi 51 de ace, ei fiind rugaţi să înfingă în păpuşă un număr de ace corespunzător percepţiei lor subiective despre mânia pe care o resimţeau faţă de partener.

În afară de aceasta, la expirarea celor trei săptămâni de experiment, fiecare cuplu a fost invitat într-un laborator unde au fost rugaţi să joace la calculator într-un joc care presupunea „pedepsirea” partenerului cu anumite sunete neplăcute (scârţâit de cretă pe tablă, zumzet de bormaşină stomatologică, sirenă de ambulanţă). Fiecare participant alegea după bunul plac tipul sunetului „de atac” asupra partenerului şi intensitatea lui.

Într-un final, când cercetătorii au contabilizat toate acele înfipte în păpuşile woodoo, au evaluat dorinţa participanţilor de a-şi asurzi partenerii cu sunete neplăcute şi au comparat toate aceste date cu indicele glicemic din organism, ei au descoperit că, cu cât e mai înalt nivelul de glucoză în sânge, cu atât mai paşnic s-a manifestat partenerul de viaţă. Şi invers, puţină glucoză corelează cu un nivel mai înalt de furie şi corespunzător de agresivitate.

Autorii experimentului explică această corelaţie prin necesităţile şi capacităţile energetice ale creierului; acesta constituie doar 2% din masa corpului, dar consumă peste 20% din energia totală produsă de organism. În lipsa unor resurse energetice, creierul falimentează în stăpânirea impulsurilor agresive şi în păstrarea autocontrolului.

Capacitatea energetică se reduce când individul este flămând, atunci apare şi senzaţia de furie, omul se enervează uşor; cercetătorii au făcut în acest sens trimitere şi la un termen sugestiv, „hangry” (hungry + angry), un joc de cuvinte în engleză, format în urma îmbinării frazeologice a cuvintelor „flămând” cu „mânios”. În concluzie, printr-o porţie de mâncare luată la timp am putea evita un scandal în familie. De altfel, multe soţii cunosc din propie experienţă că dacă întâmpină soţul cu masa întinsă, riscul izbucnirii unor scandaluri se reduce considerabil.

La toate interpretările de mai sus privind relaţia dintre glucoză şi agresivitate este important să adăugăm încă una, care ţine de psihologia evoluţionistă. Lipsa hranei reprezenta un pericol de moarte pentru oamenii preistorici, iar foamea era un indicator puternic al acestui pericol. Ori de câte ori organismul se simţea înfometat, scădea nivelul de glucoză şi creierul primea mesajul că e necesară dobândirea resurselor alimentare; iar resursele frecvent trebuiau dobândite prin competiţie, prin luptă, prin vânare, care presupuneau riscuri enorme.

Deci individul avea nevoie de stimulente psihologice care să-l trimită la vânătoare sau să ia cu asalt o tabără străină. Şi aceste stimulente erau starea de iritare şi agresivitatea; ele îl motivau să atace, să lovească, să omoare. Iar consumarea hranei şi ridicarea nivelului de glucoză în sânge restabileau pentru o vreme homeostaza fiziologică şi psihologică a organismului, invidul se potolea. Astăzi, ca şi în vremurile preistorice, mecanismele fiziologice şi comportamentale funcţionează la fel, numai că în cu totul alte contexte.

Un argument original că deficitul de glucoză în creier este un predictor al comportamentului agresiv și al celui competitiv și că acest mecanism are origini evolutive foarte vechi, vine din lumea insectelor. În regiunea de coastă a statului Texas (Gulf Coast of Texas) s-au întretăiat arealurile a două specii de furnici invazive: furnica caribbeană nebună (Nylanderia fulva) și furnica de foc importată (Solenopsis invicta).

Între acestea s-a iscat o competiție interspecifică acerbă, însoțită de lupte, care a atras atenția cercetătorilor. Un element al competiției a surprins în mod aparte. Furnicile din specia Nylanderia fulva sunt cu atât mai agresive, cu cât mai săracă în glucide este dieta lor. Nivelul scăzut de glucoză în organism le face mult mai active și mai insistente în procesul de expansiune pe teritoriul vecinilor.

Ca recomandare practică, înțelegem că enervarea cauzată de foamete poate fi în general rapid anihilată. Însă lucrurile ar fi foarte simple dacă agresivitatea ar depinde doar de acest factor. În viaţa omului contemporan există mult mai multe cauze ale nemulţumirii şi frustrărilor, care ne împiedică să avem un trai paşnic în familie, la serviciu, în societate. Iar în organismul nostru există numeroase mecanisme lăuntrice, genetice, neuronale sau hormonale care motivează comportamentele competitive și ostile.

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

(În carte sunt prezentate toate sursele bibliografice).

Comments

  • Buna!
    Cartea ta „Homo aggressivus”nu se mai găseşte în stoc. Mi-aş dori să o am în cabinetul meu pentru că fiind psiholog cu formare pe cuplu-familie, întâlnesc multe cazuri de violenţă. Ai idee dacă se mai reeditează?
    O zi frumoasă şi spor în tot ce întreprizi!
    Niculina Ciupercă

    • Dorian Furtuna says:

      Voi căuta o modalitate de a reveni cu „Homo aggressivus” în România. Deocamdată, poate fi găsită doar la Chișinău. Poate aveți aici rude sau cunoscuți care ar putea să v-o transmită.

    • catalina says:

      Buna seara.V-o pot darui eu daca doriti.Astept mesaj pe mailul meu danescu.catalina@yahoo.com

  • Maria says:

    Interesante experimente! Totusi, ce explicatie exista pentru asceti, pentru calugari, pustnici, cei care nu mananca nimic pe perioade lungi sau chiar deloc (autotrofii)sau se hranesc doar 1 data/zi? “Hrana” acestora este aproape/exclusiv spirituala.. nu au nicio problema legata de fluctuatia nivelului de glucoza sau de faptul ca nu se alimenteaza clasic, sa zicem si sunt pasnici, calmi, senini, etc..Mai mult decat atat, o serie de experimente dovedesc efectele benefice ale postului negru, chiar si ale postului intermitent, pentru cei care nu sunt capabili sa reziste/nu sunt suficient antrenati…

    • Dorian Furtuna says:

      Ar putea fi mai multe explicații. Mai întâi de toate, hrana nu e singurul factor declanșator al agresivității; primordiale sunt predispoziția genetică și psihicul individului. Pornind de aici, putem presupune că asceți și călugări devin oamenii cumva asociali, autiști, cu un temperament flegmatic, temperat. Ei nu sunt atât de explozivi și ușor iritabili ca alți indivizi. Frustrările nu-i fac violenți.

      Apoi, cei care țin foamete își deprind treptat organismul. Sistemul nervos, cel hormonal se obișnuiesc să lucreze într-un alt regim metabolic, ceea ce reduce din frustrarea proprie oamenilor care sunt privați brusc și pe neașteptate de hrană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *