Inteligenţa ca produs al războaielor tribale

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

Adeseori se spune despre om că ar fi cea mai inteligentă şi cea mai feroce fiară de pe pământ. Există o bună doză de adevăr în această afirmaţie. Și se pare că apariţia inteligenţei este în conexiune directă cu agresivitatea. Inteligenţa a progresat datorită practicilor războinice şi de vânătoare sofisticate.

Relaţia de stimulare reciprocă dintre agresiune şi evoluţia cerebrală s-ar fi format încă în Paleolitic; folosirea uneltelor-arme a deschis calea spre obţinerea resurselor alimentare suplimentare, ceea ce a asigurat creşterea populaţională şi a favorizat indivizii capabili de strategii comportamentale complexe, precum organizarea incursiunilor războinice. Aceste inovaţii comportamentale au facilitat selecţia naturală în direcţia îmbunătăţirii creierului.

Confecţionarea armelor şi trecerea la consumul de carne a favorizat în mod cert dezvoltarea creierului încă la Homo erectus, acum c\teva milioane de ani. Hrana proteică şi foarte saţioasă a permis reducerea volumului intestinelor pe de o parte şi creşterea volumului creierului pe de alta.

În 2014, a fost publicat un studiu foarte interesant despre modul în care a evoluat cerebelul la maimuțele antropoide și predecesorii noștri hominizi. Autorii studiului au atras atenția că cerebelul, o structură relativ mică din partea posterioară a creierului, a crescut de șase ori mai repede decât s-a anticipat (comparativ cu alte regiuni cerebrale). Cerebelul este important pentru reglarea mișcărilor, pentru ”inteligența tehnică” a individului. Tempourile extraordinare cu care s-a dezvoltat cerebelul indică rolul lui extrem de important în evoluția cognitivă generală a hominizilor și a speciai umane, fapt care fusese trecut cu vederea anterior.

Acum, urmeză să reevaluăm importanța cerebelulu în dezvoltarea inteligenței umane și să examinăm mai minuțios factorii care ar fi putut duce la creșterea lui. Cercetătorii consideră că anume confecționarea uneltelor, a bijuteriilor, mai ales a armelor de vânătoare și luptă a stimulat dezvoltarea cerebelului, care, pe măsură ce devenea mai voluminos, permitea o mânuire și mai bună, și mai fină a obiectelor. În paralel, se presupune că cerebelul a catalizat și dezvoltarea neocortexului, deci a inteligenței generale.

Confecționarea uneltelor se pare că a avut un impact crucial și în apariția limbajului complex; indivizii trebuiau să transmită într-un fel sau altul cunoștințele despre modelarea pietrii. Pe cale experimentală, s-a demonstrat că uneltele care aparțin culturii primitive Oldowan (care a apărut acum 2,5 – 2,7 mln. de ani) sunt confecționate de patru ori mai repede dacă indivizii comunică verbal între ei, comparativ cu situația când indivizii nu pot face schimb de experiență. Comunicarea non-verbală sporește randamentul numai de două ori; ea a fost utilizată inițial, apoi a apărut protolimbajul, mult mai eficace în transmiterea informației.

Cercetătorii susțin că prin confecționarea uneltelor, grupurile au dobândit avantaj în disecarea animalelor, alimentându-se mult mai bine, iar selecția darwinană a favorizat acele grupuri care știau să confecționeze uneltele mai repede și mai bine, deci a favorizat dezvoltarea limbajului primitiv. Iar limbajul, la rândul său, a permis dezvoltarea artei de prelucrare a uneltelor și a dus la apariția culturii Acheuleene, mult mai avansate, acum 1,5 milioane de ani. Deși studiul în cauză vine cu niște interpretări cam speculative, fără a oferi o demonstrație clară a evoluției limbajului datorită confecționării uneltelor, ipoteza că există o legătură între unelte, dezvoltarea creierului și limbaj este totuși foarte validă.

La dezvoltarea creierului a contribuit, probabil, și competiția neîncetată dintre grupurile de primate, apoi de hominizi, altfel zis – conflictele intergrupale. Ieșeau învingătoare și obțineu resurse și teritoriu acele grupuri care erau nu doar mai numeroase, dar și mai abile comportamental. Succesul lor ca luptători iscusiți se încununau cu un succes reproductiv, cu mai mulți urmași, și în așa mod aptitudinile cognitive mai înalte se transmiteau de la o generație la alta.

Alți cercetători susțin aceeași teză – cooperarea în cadrul grupului natal, pentru a învinge sau izgoni grupurile rivale, necesita abilități cognitive și un creier mai voluminos. Dezvoltarea creierului a necesitat un consum energetic imens, copiii aveau nevoie de o îngrijire atentă și îndelungată, grupul avea nevoie de resurse proteice abundente – toate acestea puteau fi asigurate doar în grupurile care erau consolidate și cooperau. Iar consolidarea și cooperarea grupului erau o urmare directă a conflictelor intergrupale, care îi făceau pe indivizi să se bazeze pe sprijinul grupului natal pentru a supraviețui atacurilor din partea străinilor.

Așa, rivalitatea out-group a facilitat cooperarea in-group; în paralel, datorită numeroaselor interrelații sociale, s-a cizelat comunicarea dintre indivizi, s-a catalizat exersarea inteligenței sociale, a fost posibilă îngrijirea copiilor și supraviețuirea celor cu creiere mai mari. Practic, la origine, inteligența este un produs al războiniciei strămoșilor noștri hominizi. Mai devreme, antropologul britanic Robin Dunbar formulase în cadrul Ipotezei Creierului Social (The Social Brain Hypothesis) ideea că inteligența primatelor a evoluat datorită cooperării și realaționării intense între indivizii unui grup. Însă impactul decisiv al conflictelor și războiniciei, al agresivității asupra evoluției creierului a fost apreciat abia în ultimii ani.

Așadar, confecționarea uneltelor de vânătoare și luptă, consumul cărnii și conflictele intergrupale au stimulat dezvoltarea creierului și a inteligenței. În mod complementar, inteligenţa a contribuit la cizelarea strategiilor de luptă concurenţială; inteligenţa a reprezentat o adaptare evoluţionistă care a permis planificarea unor acţiuni complicate şi sacrificiul de moment de dragul unor rezultate obţinute mai târziu, ceea ce este specific pentru vânătorile organizate şi războaie.

Unii cercetători, cum ar fi antroplogul american Paul Roscoe, consideră că, în fond, anume inteligenţa ar fi reprezentat acel factor prin care a fost dezinhibată agresiunea faţă de indivizii congenerici. Animalele posedă o aversiune lăuntrică faţă de uciderea semenilor, însă inteligenţa umană (şi proto-umană) a permis deconectarea acestei aversiuni în scopuri strategice de lungă durată, pentru obţinerea pe calea războiului a resurselor de hrană, a femeilor, a teritoriului.

Inteligenţa, aşadar, reprezintă şi un efect şi o cauză a agresivităţii umane intraspecifice; ea a constituit o adaptare pentru supravieţuirea în condiţii concurenţiale foarte dure. Putem susține că inteligența este un produs al războaielor tribale. În acest sens, este foarte inspirată expresia fiziologului ungar Albert Szent-Györgyi (Laureat al Premiului Nobel în 1937): ”Creierul este nu atât un organ al gândirii, ci mai curând un organ al supraviețuirii, ca ghearele și colții”.

 

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *