Invidia ca adaptare pentru viața în grup

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

Scriitorul moldovean Ion Druță scrisese în unul din eseurile sale că invidia ar fi ”cel mai ieftin material de construcție din Moldova”; Druță a avut în vedere că invidia permite să fie țesute diferite zvonuri, legende și să fie hărțuiți anumiți oameni.

Dacă analizăm lucrurile din punct de vedere antropologic, constatăm că invidia, într-adevăr, are un rol de ”construcție” și de menținere a structurii sociale. Funcţia socială a acesteia în comunităţile tribale a fost de a echilibra statutul social al tuturor membrilor; cel care obţinea mai multe resurse (hrană, femei, copii, teren etc.) era imediat invidiat în mod colectiv şi supus unei presiuni sociale din partea celorlalţi membri ai societăţii.

La unele triburi există tradiţia pedepsirii fizice în grup a acelor care s-au ridicat deasupra nivelului economic general al tribului. De exemplu, la populaţia Maori din Noua Zeelandă există practica numită „muru” (ceea ce înseamnă „a prăda”), când membrii grupului găsesc un pretext pentru a-i ataca pe cei care au o proprietate mai mare. Nu doar surplusul de resurse, ci şi orice abatere de la norma vieţii zilnice, orice exprimare a individualităţii, până şi un accent deosebit constituie pentru comunitate un motiv suficient pentru a-l ataca pe respectivul individ şi a-i prăda averea.

Curios este că cei atacaţi nu prea se apără, ci se lasă prădaţi, ca mai apoi ei înşişi să participe la prădarea altor indivizi „înavuţiţi”; drept urmare a acestei practici, proprietatea nu este niciodată acumulată în mâinile unui număr restrâns de indivizi şi se păstrează un echilibru social care îi convine majorităţii.

Una din curiozitățile legate de psihologia invidiei este că ea… ne sporește memoria. Fiind copleșiți de invidie și motivați să monitorizăm succesele și insuccesele altora, să evaluăm starea lor socială, noi devenim mai atenți și dobândim o capacitate cognitivă mai înaltă, în special de memorizare a detaliilor legate de acei oameni.

Invidia se pare că este nu doar un construct social, nu doar o mentalitate cultivată, ci are origini evolutive. Copiii de 4-9 ani sunt dispuși să sacrifice un câștig personal pentru a reduce câștigurile altor persoane, pentru a nu permite instaurarea unei inegalități în resurse, care să-i dezavantajeze. Aceste motivații sunt expresii ale pizmei, dușmăniei sau invidiei, și sunt chiar într-o măsură mai mare manifestate de copii, decât de adulți. Probabil ele sunt parte a comportamentelor competitiv și de cooperare ale speciei umane; un mod de asigurare a egalității în comunitate.

Invidia este așadar o formă de agresivitate fățișă sau indirectă, menită să echilibreze statutul social în cadrul unui grup. Invidia este parte a competiției ierarhice; ea este o adaptare, o parte organică a naturii umane.

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *