Neanderthalienii – victime ale unui genocid preistoric?

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

Oamenii primitivi se vânau şi se exterminau reciproc; ei erau pradă unii pentru alţii. Un şir de date acumulate în ultimele decenii ne înclină să presupunem că primii oamenii pur şi simplu i-au epurat de pe de faţa pământului pe semenii lor din alte specii, care convieţuiau simultan pe acelaşi teritoriu şi împărţeau aceleaşi resurse.

Cu toate că nu toţi cercetătorii susţin ipoteza exterminării, majoritatea lor recunosc totuşi existenţa omorurilor între diferite specii de hominizi. De exemplu, Richard Leakey, fiul celebrilor paleontologi Louis şi Mary Leakey, el însuşi un antropolog distins, mărturiseşte că era adeseori întrebat dacă hominizii, odată ce au devenit consumatori de carne, şi-au inclus în dietă şi pe rudele lor australopitecine, aceasta fiind cauza extincţiei celor din urmă. Cercetătorul răspunde: „Nu mă îndoiesc de faptul că, din când în când, Homo timpuriu ucidea şi australopitecine vulnerabile, în aceeaşi măsură însă în care vâna şi antilope sau alte animale atunci când avea ocazia“.

Deocamdată este dificil de evaluat impactul real al concurenţei dintre hominizii de acum câteva sute de mii de ani, însă în privinţa relaţiei dintre două, cele mai târzii specii, lucrurile par să se limpezească; este vorba despre relaţia dintre Omul de Neanderthal (Homo neanderthalensis), şi Omul de Cromagnon (predecesorul biologic direct al omului modern). În general, studiul oaselor de neanderthalieni arată că traumele au fost destul de răspândite în rândul acestora şi practic nu au existat indivizi de 30 de ani care să nu fi primit răni serioase, inclusiv cu arme de luptă sau proiectile aruncate de la distanţă; literatura de specialitate abundă în asemenea relatări.

Ciocniri s-au produs nu doar între grupurile de neanderthalieni, ci şi între neanderthalieni şi oamenii moderni. Un studiu din 2014 a arătat că nenaderthalienii au populat continentul european împreună cu comunităţile de Homo sapiens pe o perioadă cuprinsă între 2.600 şi 5.400 de ani, deci suficient de mult ca să interacţioneze; dar în cele din urmă una dintre specii a dispărut. După unele opinii, conflictul dintre cele două specii, un adevărat “război total al raselor”, ar fi început acum aproximativ 50.000 – 30.000 de ani şi a durat probabil câteva milenii, până când neanderthalienii au fost exterminaţi definitive. Împotriva lor a fost organizată o vânătoare sistemică (un fel de campanii militare).

E adevărat, există şi o ipoteză alternativă, privind infectarea masivă a neanderthalienilor cu o formă de encefalopatie spongiformă transmisibilă, datorată canibalismului intraspecific. Alți cercetători, cum ar arheologii ruși Liubov Golovanova și Vladimir Doronichev, consideră că neanderthalienii au murit din cauza a unor erupții vulcanice catastrofale care s-au produs acum 40.000 de ani și au afectat grav habitatul de viață al acestei specii. Populațiile de neanderthalieni au suferit o lovitură puternică și s-au împuținat, în schimb oamenii Homo sapiens, care la acea vreme erau amplasați mai la sud, au fost scutiți de impactul dezastruos al erupțiilor vulcanice. Când s-au mișcat spre nord, oamenii moderni nu au întâmpinat o rezistență serioasă.

Totuși, cele mai multe argumente sunt în favoarea ipotezei privind concurența dintre neanderthalieni și oamenii moderni. Mai întâi de toate, neanderthalienii au pierdut competiția pentru resurse, în fața oamenilor moderni ajunși pe continentul european. Aceștia din urmă au profitat de faptul că au însuşit primii arta aruncării pietrelor, ceea ce a reprezentat un avantaj decisiv în lupta concurenţială cu neanderthalienii; aruncarea pietrelor le-a asigurat oamenilor moderni un succes mai mare atât în vânarea animalelor, cât şi în luptele împotriva grupurilor de neanderthalieni, care au fost efectiv bombardaţi cu pietre (multe cranii ale neanderthalienilor conţin fracturi cauzate de un obiect tare).

Inclusiv, au fost utilizate sulițe de aruncat (au fost găsite răni provocate de acestea în oasele neanderthalienilor). Un alt studiu, la care au contribuit peste patruzeci de cercetători, demonstrează în mod indirect practic acelaşi lucru: neanderthalienii au dispărut nu din cauza unor cataclisme naturale, cum ar fi erupţia vulcanilor, ci de pe urma concurenţei pentru resurse cu Omul de Cromagnon.

Apropo, unii cercetători, cum ar fi antropologul american Pat Shipman, consideră că, alături de uneltele mai performante, oamenii Homo sapiens au beneficiat și de ajutorul primilor lupi-câini domesticiți, care au permis hăituirea mult mai eficientă a animalelor mari, în detrimentul altor specii de carnivore și în detrimentul neanderthalienilor.

În sfârșit, există argumente și pentru versiunea că dispariţia neanderthalienilor a fost o consecinţă a vânării lor de către specimenii Homo sapiens, care le consumau carnea. În situl Les Rois din sud-estul Franței au fost găsite oase aparţinând Omului de Neanderthal, care prezentau semne de tehnici de măcelărie folosite în epoca de piatră şi pentru căprioare. Canibalismul a fost obișnuit pentru primele populații umane, cu atât mai mult vânătoarea, și nu există vreun motiv serios să excludem acte de canibalism, sau de vânătoare, oricum am prefera să le numim, în adresa neanderthalienilor.

Cert este că a existat o concurență și reprezentanţii speciei Homo sapiens au ieşit învingători din aceasă confruntare interspecifică totală graţie faptului că erau mai numeroşi şi dispuneau de arme de luptă mai performante, pe fundalul unor condiţii ecologice mai prielnice pentru ei, comparativ cu neanderthalienii.

De asemenea, e important de menţionat că între neanderthalieni şi oamenii moderni au existat raporturi sexuale, or, noi păstrăm în zestrea noastră genetică un şir de gene arhaice care aparţin acelei specii misterioase. În 2010, în revista ştiinţifică de notorietate Science a apărut un articol semnat de un grup larg de cercetători care au secventat genomul Omului de Neanderthal şi l-au comparat cu genomul oamenilor contemporani. Surpriza constă în faptul că au fost depistate mai multe variaţii genice comune între genomul neanderthalienilor şi genomul oamenilor contemporani (între 1% şi 4%). Una din concluziile preventive ale cercetătorilor este că acum aproximativ 80.000 – 30.000 de ani între neanderthalieni şi oamenii care au emigrat din Africa pe continentul european s-ar fi produs încrucişări, memoria cărora s-a păstrat la nivel genetic în genotipul populaţiilor care ulterior s-au dispersat din Europa în alte zone ale lumii.

Iar în 2013, în nordul Italiei, au fost descoperite rămăşiţele unui individ uman, care a trăit acum 40.000 – 30.000 mii de ani şi care, după toate probabilităţile, este un hibrid dintre sapiens şi neanderthal. Faptul că individul posedă un ADN mitohondrial neanderthalian (care e transmis doar pe linie maternă) i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că individul uman este un produs al încrucişării dintre un mascul Homo sapiens şi o femelă de neanderthal.

La începutul anului 2015, revista Nature a anunțat o altă descoperire, și mai spectaculoasă, făcută într-o peșteră din Israel, care arată că prima încrucișare dintre neanderthalieni și oamenii moderni s-a produs 55.000 de ani în urmă. Cercetătorii au găsit în peștera Manot, din nordul Israelului, un craniu de femeie, care întrunește trăsături comune de neanderthal și cromagnon. Descoperirea acestui hibrid sugerează că primele contacte, inclusiv sexuale, între neanderthalieni și oamenii moderni, s-au produs în regiunea Levant, încă acum aproximativ 60.000 de ani, pe traseul migrației speciei noastre din estul Africii spre Europa.

Așadar este cert că ambele populaţii umane au coexistat în aceleaşi regiuni vreme de milenii şi s-au şi încrucişat; nu se exclude că între ele s-au produs războaie interspecifice, însoţite de genociduri şi violarea femeilor din tabăra răpusă. E curios că scriitorul britanic William Golding, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a avut, mult înainte de supoziţiile savanţilor, inspiraţia de a presupune că Omul de Neanderthal a devenit victima unei specii umane mai evoluate şi mai agresive. Golding a publicat în 1955 nuvela „Moştenitorii“ („The Inheritors“), în care descrie destinul tragic al unei familii de neanderthalieni, care sunt vânaţi şi masacraţi de membrii unei comunităţi de oameni.

Deci, în măsura în care ipoteza exterminării neanderthalienilor de către oamenii moderni e întărită de noi argumente, putem deduce că în rezultatul interacţiunii dintre cele două specii s-a produs un “genocid preistoric”, sau un “paleogenocid”, deoarece una dintre specii a dispărut cu desăvârşire. Războiul interspecific până la stârpire dintre Omul de Neanderthal şi Omul de Cromagnon a marcat probabil în mod profund psihologia noastră nativă, contribuind în mod decisiv la sedimentarea în inconştientul nostru a unui tipar cognitiv (îi putem spune şi arhetip) privind existenţa unui “străin” şi “duşman de moarte”, sălbatic şi brutal.

Acest tipar nativ arhaic stă şi la originea dihotomiei stereotipe “noi” versus “ei”; în contrast cu neanderthalienii s-a format identitatea de sine a primilor oameni. Odată cu dispariţia neanderthalienilor, aceste stereotipuri native s-au păstrat, iar dihotomia “noi” vs “ei” a stat la baza animozităţii şi a luptelor interrasiale şi interetnice din cadrul speciei umane deja, divizată şi ea în “străini” şi “duşmani” identitari.

A fost înaintată şi o teză ingenioasă potrivit căreia legenda biblică despre Cain şi Abel, care au trecut printr-un conflict fratricid, ar fi o reflectare metaforică a memoriei colective despre genocidul preistoric, dintre oamenii moderni şi neanderthalieni, când o specie umană a nimicit o altă specie umană. Există şi presupuneri că fiinţele monstruoase – trollii – din mitologia nordică au pătruns în folclorul epic scandinav ca urmare a unor experienţe reale; aceşti trolli legendari sunt de fapt oamenii de neanderthal care au populat pădurile nordice şi au trăit în vecinătatea comunităţilor omeneşti.

 

© Dorian Furtună, etolog

În imagine, o pictură de Nikolai Kovaliov. O scenă de luptă dintre neanderthalieni şi reprezentanţi ai Homo sapiens; pictură inspirată din ipoteza privind lupta interspecifică dintre cele două specii de oameni.

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

 

Comments

  • Cristi Sile says:

    Nu ar fi deloc de mirare ca oamenii de Cromagnon sa or fi masacrat pe neaderthalieni. Avem rasismul in sange; instinctele noastre graiesc cu exactitate despre caracterul stramosilor nostri din epoca pietrei. Sa ne reamintim ce tratament au aplicat europenii tuturor populatiilor bastinase de pe continentele pe care le-au ocupat!

  • Cezar Florin says:

    rasismul se invata din familie si cercul de oameni. copiii cand se nasc nu fac diferenta intre rase si religie!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *