Neurobiologia agresivității la adolescenți

 

Tinerii sunt mai impulsivi decât adulţii, reacţionează mai acut la frustrări şi sunt mai dispuşi să se implice în acţiuni violente. Pentru a înţelege mai bine de ce ei se comportă așa, ne vor ajuta studiile de neurobiologie.

Cercetătorii au descoperit că un rol foarte important în generarea comportamentului agresiv îi revine amygdalei – o structură pară a creierului, localizată în zona temporală, care este direct responsabilă de starea emoţională a omului şi de reacţiile la stimulii din afară. În mod normal, reacţiile generate de amygdala sunt reglate de cortexul prefrontal, care moderează (ţine sub control) expresiile emoţionale, însă la pubertate (12-13 ani), odată cu restructurarea hormonală a organismului, amygdala se măreşte în volum şi devine mai activă, în timp ce cortexul prefrontal, adică supraveghetorul amygdalei, întârzie în dezvoltare.

Astfel, emoţiile adolescenţilor răbufnesc fără a fi suficient de bine amortizate de cuget; ei sunt mai curând anxioşi, decât cumpătaţi. În diferite situaţii necunoscute sau impresionante, adolescenţii, prin însăşi neurofiziologia lor, reacţionează într-o măsură mai mare emoţional, decât raţional. Abia când persoana devine adultă (23-30 de ani), cortexul prefrontal preia controlul deplin asupra amygdalei şi inhibă pornirile impulsive.

Curios că adolescenţii sunt mai impulsivi şi decât adulţii, şi decât copiii atunci când observă indicii ale ameninţării; în situaţii atipice, ei reacţionează înainte de a analiza raţional situaţia, iau decizii riscante într-o măsură mai mare decât alte categorii de vârstă. Iar băieţii adolescenţi sunt mai impulsivi decât fetele adolescente; băieţilor le este mai dificil să amortizeze reacţiile spontane ale amygdalei şi să-şi controleze pornirile, în consecinţă, aşa cum am menţionat, demonstrează comportament violent, se implică în acţiuni stupide, comit mai multe infracţiuni.

Faptul că adolescenţii sunt mai nestăpâniţi nu doar decât maturii, dar şi decât copiii, vorbeşte despre aceea că impulsivitatea nu e atât un criteriu al imaturităţii în dezvoltarea creierului, cât mai curând un stadiu distinct în dezvoltarea acestuia. Unii cercetătorii neurobiologi utilizează şi termenul de „disreglare emoţională şi comportamentală” („dysregulation”) atunci când analizează posibilele cauze ale violenţei adolescentine.

În 2009, în revista ştiinţifică „Biological Psychiatry” a fost publicat un articol care a reconfirmat observaţiile anterioare şi a venit cu explicaţii suplimentare privind deosebirile fiziologice în funcţionarea creierului adolescenţilor comparativ cu creierul celor maturi. Cercetătorii au descoperit că la indivizii tineri informaţia senzorială ajunge la amygdala ocolind cortexul; cu alte cuvinte, informaţia ajunge în zonele creierului sensibile emoţional, fără a fi analizate de zonele responsabile de prelucrarea raţională a informaţiei.

Aceasta se întâmplă deoarece la indivizii tineri căile neuronale talamice ce duc spre amygdala sunt mai plastice şi impulsurile trec mai uşor; conductele subcorticale sunt mai funcţionale decât cele corticale. În concluzie, adolescenţii pot fi caracterizaţi ca fiind „amygdala-dependenţi” în reacţiile lor psihice şi comportamentale; ei sunt neurobiologic mai vulnerabili la stimulii subliminali, la apelurile emoţionale şi motivaţiile instinctuale. La ei, reactivitatea emoţională/iraţională anticipează analiza raţională a realităţii.

Plus la toate, la adolescenţi şi regiunea responsabilă pentru recompensă se dezvoltă mai repede decât cortexul prefrontal (responsabil pentru decizii raționale). Drept urmare, adolescenţii primesc plăcere de la activităţile cu risc sporit, de la sporturile extreme, de la viteza excesivă, de la acţiunile rebele, fără a fi în stare să se controleze raţional. Aceasta explică de ce tinerii se accidentează des, comit infracţiuni, inclusiv omucideri, dar şi de ce cad în depresie uşor, sunt bântuiţi de gânduri suicidale. Iată de ce şedinţele de psihoterapie prescrise unor adolescenţi nu-şi prea au efectul: psihoterapia nu poate influenţa neurofiziologia.

violența tinerilor

Aceste particularități în neurobiologia adolescenților explică ușurința cu care ei adoptă un mod de viață deliberat dăunător pentru sănătate, care oferă senzații tari. Consumul de droguri, de alcool, huliganismul, acțiunile delincvente în general, viziunile extremiste sunt, la această vârstă, consecințe directe ale înclinației spre risc, o formă a comportamentului deviant tipic adolescentin. Unii bărbați păstrează aceste înclinații și la o vârstă mai matură. În Rusia, bunăoară, potrivit sondajelor sociologice, majoritatea respondenților sunt dispuși să-și riște viața de dragul unor experiențe neobișnuite, cum ar fi consumul de droguri, practicarea sporturilor extreme, conducerea automobilului în stare de ebrietate etc. Victime ale acestui comportament deviant sunt tinerii din toate straturile sociale.

O pasiune foarte periculoasă, neobișnuit de răspândită în rândul tinerilor, este oprirea voluntară a respirației, un joc macabru care face anual numeroase victime. Jocul are mai multe denumiri: ”Jocul cu fularul”, ”Visul indian” sau ”Sărutul dragonului” și, de câțiva ani, a devenit popular și în unele școli din Republica Moldova.

Se știe că adolescenții au înclinația de a demonstra bravadă, de a consuma mai mult alcool și de a se comporta riscant mai ales în prezența semenilor. Riscul unui accident rutier e de cinci ori mai mare în cazul unui grup de adolescenți aflați în mașină, decât în cazul unui adolescent solitar la volan. Aceasta se datorează nu doar dorinței de a crea impresie. Afișarea trăsăturilor de caracter și acțiunile riscante în cadrul grupului reprezintă un reflex înnăscut, o trăsătură comportamentală moștenită evolutiv.

Acest lucru e demonstrat de experimentele pe șoareci; s-a constatat că și la aceste animale masculii-adolescenți au înclinația să se comporte mai riscant în prezența semenilor. De exemplu, în prezența altora, șoarecii vor consuma mai mult alcool oferit de experimentatori. Șoarecii se comportă așa, fiindcă prezența altor indivizi sensibilizează circuitul neuronal din creier responsabil pentru recompensă; riscul și acțiunile neordinare produc mai multă plăcere dacă sunt comise în prezența altora. O astfel de activare neuronală, care generează recompensă și plăcere în prezența altor indivizi, o găsim la specia umană, la adolescenți.

E adevărat că unii adolescenți sunt mai rezistenți psihologic față de influența care vine din partea semenilor. Aceasta depinde de gradul de conexiune între circuitele neuronale din cortexul fronto-parietal și cel prefrontal. La indivizii cu o rezistența psihologică mai înaltă, conectivitatea dintre zonele corticale este mai pronunțată.

Totuși, în general, în pofida unor diferențe individuale, la toți adolescenții care se află în cercul semenilor săi circuitul neuronal responsabil pentru recompensă și plăcere este mai sensibil. Această particularitate neurobiologică este explicabilă din punct de vedere evoluționist și este adaptativă: adolescența este perioada primelor relații romantic și sexual, care se produceau de regulă în afara cercului familial, cu alții indivizi de aceeași vârstă.

Deci, când adolescenții se află în mediul altor adolescenți, simțurile și emoțiile lor sunt mai intense, plăcerea e mai mare; aceasta e moștenirea noastră evolutivă. În fața altor semeni, chiar dacă aceștia sunt necunoscuți, activitățile cu risc sporit sunt mai probabile, și ele vor fi însoțite de mai multă plăcere dopaminică.

Ca să înţelegem cât de mare este proporţia riscului în viaţa adolescenţilor, voi menţiona că în SUA, 80% din decese în rândul tinerilor sunt cauzate de răni şi traume obţinute în diverse accidente, bătăi, sărituri etc. Numai 20% din tinerii de până la 30 de ani mor din cauza unor boli cronice, şi doar 1% mor din cauza infecţiilor. În SUA, în fiecare 3 minute un tânăr moare din cauza rănilor. Fenomenul e comun pentru toate ţările lumii.

În unele cazuri, procesele neurofiziologice din creierul adolescenţilor sunt atât de atipice, încât pot fi catalogate drept disfuncţii. Un studiu asupra delincvenţilor de vârstă adolescentină din Olanda (de 15-21 de ani) a scos în evidenţă incapacitatea acestora de se pune în situaţia altora şi de a-şi controla impulsurile, din cauza că la ei sunt mai slab activate juncţiunea tempo-parietală şi girusul frontal inferior din creier. Adolescenţii respectivi nu pot interpreta adecvat intenţiile altor indivizi şi înclină să ia decizii orientate antisocial, luând calea infracţiunilor.

În sfârşit, adolescenţii sunt mai imprevizibili şi mai nestatornici în cadrul proceselor de cooperare la nivel de grupuri. Comportamentele lor sunt mai puţin pro-sociale decât cele ale vârstnicilor; deciziile adolescenţilor sunt dificil de anticipat.

Toate aceste studii au constatat aproximativ aceleaşi trăsături ale neurobiologiei adolescenţilor şi au semnalizat vulnerabilitatea comportamentală a acestora. Observaţia nu e deloc nouă, doar că a fost în sfârşit certificată şi lămurită ştiinţific. Încă acum patru secole, filosoful şi savantul englez Francis Bacon formulase în acest sens următoarea concluzie lapidară: „Tinerii sunt mai apţi să născocească decât să judece, să execute decât să chibzuiască, mai potriviţi pentru proiecte noi decât pentru treabă regulată”. Diferenţa este că astăzi tinerii sunt mult mai implicaţi în viaţa cetăţii decât pe timpurile lui Bacon…

 

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”).

În România, cartea poate fi găsită aici.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *