Principiul Handicapului

 

Coada stufoasă a unui păun-mascul e un fel de “handicap”, care îi face dificilă locomoţia şi îl face mai vulnerabil în faţa duşmanilor.

Coarnele masive ale unui cerb-mascul sunt tot un fel de “handicap”; pentru creşterea şi susţinerea lor se cheltuiesc resurse importante.

La fel, penajul pestriţ sau vocea sonoră a unor masculi îi face mai uşor detectabili de duşmani.

Dar femelele preferă masculii cu o coadă mai stufoasă, cu coarne mai largi, cu penaj mai pestriţ, cu voce mai sonoră, fiindcă numai masculii puternici îşi permit să aibă un “handicap”.

La oameni, luxul exagerat, snobismul, riscul nebunesc, sporturile extremale, viaţa boemă, hedonismul intelectual, îndeletnicirile savante sau artistice sunt tot un fel de “handicapuri”. Sunt excesuri consumatoare, nu aducătoare de resurse; ele nu sunt economice.

Dar numai bărbaţii cu un potenţial fizic, statutar sau intelectual deosebit şi le pot permite. Cei cu gene bune îşi pot permite “handicapuri”. Prin asta îşi afişează zestrea genetică şi devin atractivi. Excesul material, fizic sau intelectual sunt o demonstraţie a calităţii.

În etologie aceste fenomen comportamental se numeşte Principiul Handicapului.

De altfel, unele vicii şi comportamente teribiliste adolescentine, inclusiv fumatul, consumul de alcool şi droguri, tot pot fi atribuite “principiului handicapului”.

Aceasta e un mod prin care adolescenţii epatează, demonstrează bravadă, cu scopul de a părea maturi, rebeli. Cei care au aceste “handicapuri” adeseori chiar sunt consideraţi cool de către colegii lor.

Altceva e că mai târziu acest gen de “handicapuri” îşi inversează valenţele şi ele devin vicii împovărătoare. Dar pe moment, la vârsta când trebuie să impresioneze, ele îşi ating efectul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *