Principiul Handicapului sau De ce ne comportăm extravagant

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

„Viciile mele sunt o continuare a virtuţilor mele“
(Iulius Caesar)

În ştiinţa etologică există multe teorii originale, care dezvăluie într-un mod surprinzător unele trăsături şi comportamente aparent ciudate. Una dintre aceste teorii, deosebit de interesantă, numită şi Principiul Handicapului (Handicap Principle), a fost propusă de etologul israelian Amotz Zahavi. Potrivit lui Zahavi, anumite trăsături fenotipice sau comportamentale ale animalelor par la prima vedere dazavantajoase pentru supravieţuirea indivizilor, ele sunt ca nişte „handicapuri“.

Să exemplific: coada stufoasă a unui păun-mascul e un fel de “handicap”, care îi face dificilă locomoţia şi îl expune pericolelor; coarnele masive ale unui cerb-mascul tot sunt un fel de “handicap”, deoarece pentru creşterea şi susţinerea lor se cheltuiesc resurse importante; în general, penajul pestriţ, vocea sonoră şi comportamentele de afişare proprii masculilor diferitelor specii de insecte, amfibii, reptile, păsări şi mamifere îi fac mai uşor detectabili şi vulnerabili în faţa duşmanilor.

Cum se explică aşadar apariţia şi persistenţa în plan evolutiv a acestor “handicapuri”, care au impact negativ în termeni de supravieţuire? Nu ar trebui oare să fie mai avantajaţi acei indivizi care sunt mai puţin teatrali şi mai precauţi?

Realitatea este că aceste “handicapuri” sunt, de fapt, indicii ale excelenţei fizice. “Handicapurile” ilustrează calitatea înaltă a genelor şi rezistenţa indivizilor; masculii ca şi cum le-ar transmite femelelor următorul mesaj: “ne permitem trăsături dezavantajoase, fiindcă suntem cei mai puternici şi mai destoinici şi putem plăti preţul acestor trăsături, aşa că alegeţi-ne pe noi”.

Şi femelele într-adevăr preferă masculii cu o coadă mai stufoasă, cu coarne mai largi, cu penaj mai pestriţ, cu voce mai sonoră, cu un comportament mai îndrăzneţ, fiindcă şi ele instinctual înţeleg că numai masculii puternici şi performanţi îşi permit să aibă un “handicap”, să irosească atâta energie şi să se comporte excentric.

Prin urmare, chiar dacă indivizii mai precauţi şi mai puţin teatrali vor avea o viaţă, probabil, mai lungă, ei însă vor fi dezavantajaţi pe terenul selecţiei sexuale. Din contră, selecţia sexuală i-a favorizat pe invizii cu “handicapuri”. În plan evolutiv, selecţia a favorizat şi a perpetuat acele însuşiri care asigură un succes în reproducere, chiar şi cu preţul vieţii individului; important este ca acesta să reuşească să aibă un acces mai mare la femei, înainte de a muri. Aceasta este, în linii mari, esenţa Principiului Handicapului.

În categoria comportamentelor de acest gen poate fi încadrat consumul de insecte otrăvitoare de către unele specii de păsări. De pildă, masculii de dropie (Otis tarda) consumă gândaci din familia Meloidae, care conțin cantaridină, o substanță foarte toxică. Cantaridina are și unele proprietăți curative – elimină paraziții din intestinul păsării, și datorită acestui fapt penajul masculilor în jurul cozii este mai curat și mai atractiv pentru femele.

Astfel, masculii care consumă gândacii toxici riscă cu propria sănătate, însă cei care se dovedesc a fi rezistenți la toxină vor avea avea avantaje clare în procesul de curtare și reproducere. Ei își afișează penajul curat și femelele ”înțeleg” că acest mascul este sănătos. Cercetătorii consideră că bizarul consum de cantaridină reprezintă un exemplu tipic de comportament modelat și întărit pe calea selecției sexuale. Consumul de toxine este o practică foarte riscantă, dar iată că aparentul handicap se dovedește a fi avantajos în cazul masculilor puternici.

principiul handicapului

Oamenii au moştenit acest gen de mecanisme comportamentale și de afişare a potențialului. De exemplu, atracția femeilor pentru trăsăturile faciale masculine poate fi explicată prin prisma Principiului Handicapului. S-a descoperit că femeile care se află în zilele de maximă fertilitate ale ciclului menstrual preferă relații sexuale cu bărbați care au feţe mai masculinizate.

Or, pentru formarea unei asemenea arhitecturi faciale e nevoie de mai mult testosteron, însă testosteronul (oricât de ciudat ar părea) are ca efect advers scăderea imunității. Cu alte cuvinte, a avea o față bărbătească îl costă scump pe individ. Numai cei cu o zestre genetică bună au suficientă rezistență fizică pentru a compensa slăbiciunea propriului sistem imun; iar avantajul lor cel mare este că femeile sunt atrase de bărbații cu cu feţe mai masculinizate, ce indică putere fizică și o calitate genetică înaltă.

Și, cu cât mai dificil şi mai instabil este mediul de trai, cu atât aceste preferinţe sunt mai accentuate. Iată de ce în regiunile unde situația epidemică este mai periculoasă, unde populația este mai vulnerabilă la boli, bărbații cu trăsături faciale masculine sunt mai atractivi pentru femei decât cei cu fețe efeminate, deoarece masculinitatea indică o capacitate nativă mai înaltă de rezistență la infecții.

E adevărat că în condiţiile vieţii sociale contemporane a apărut o varietate incalculabil mai mare de moduri prin care indivizii îşi scot în evidenţă potenţialul. Astăzi “handicapuri” sunt luxul exagerat, snobismul, riscul nebunesc, sporturile extremale, viaţa boemă, muşchii hipertrofiaţi, profesiile excentrice, hedonismul intelectual, îndeletnicirile savante sau artistice, actele de curaj sau cele de altruism şi filantropie, dar şi corpolenţa sau un anumit stil de viaţă vicios ş.a.

Acestea sunt excese consumatoare de resurse interne; ele nu sunt economice. Însă numai bărbaţii cu un potenţial fizic, statutar sau intelectual deosebit şi le pot permite. Doar acei cu gene bune îşi pot permite “handicapuri”, afişându-şi astfel zestrea genetică şi devenind atractivi (exact ca în butada că ”singurii oameni fără vicii sunt cei care nu și le permit”).

Excesul material, fizic sau intelectual este perceput ca o demonstraţie a calităţii şi a capacităţii competiţionale înalte a bărbaţilor. Şi chiar dacă numeroase “handicapuri” din societatea contemporană nu mai reflectă în mod direct calitatea genetică a indivizilor, noi continuăm să reacţionăm instinctual la aceste blufuri afişate ca la nişte semnalizatori ai unei calităţi autentice.

Din această perspectivă, a “handicapului”, poate fi privită, după cum am menționat, viața boemă a starurilor muzicii rock. Traiul dezordonat, consumul de droguri, nopțile nedormite, viteza excesivă, înclinațiile suicidale, toate acestea determină o speranță redusă de viață pentru muzicanți, mulți dintre ei devenind post-mortem membri ai așa-numitului ”club 27”, al vedetelor care au murit la vârsta de doar 27 de ani. În general, s-a constatat că starurile muzicii pop trăiesc în medie cu 25 de ani mai puțin decât persoanele simple. Ei ca și cum ar urma motto-ului ”trăiește rapid, mori tânăr”. În schimb, pe durata vieții lor scurte, vedetele se bucură de un succes uluitor la public.

Bărbații, mai ales, sunt cei care profită de statutul lor de vedete pentru a se cupla cu numeroase femei. Cu cât este mai înaltă performanța lor ca muzicieni, cu atât e mai larg bazinul de femei care devin accesibile sexual. Viața boemă și profesia de muzician sunt percepute ca un ”handicap” în sens evoluționist și sunt atractive pentru femei.

Charles Darwin însuși a presupus că abilitățile muzicale, la fel ca și cântecele păsărilor, sunt un produs al selecției sexuale, altfel e dificil de explicat utilitatea pentru supraviețuire a acestor însușiri. Pe cale experimentală a fost demonstrat că femeile, într-adevăr, manifestă preferință pentru autorii compozițiilor musicale, mai ales atunci când se află în zilele de maximă fertilitate ale ciclului menstrual. Deci, femeile au o înclinație inconștientă de a prefera muzicieni ca parteneri sexuali în perioada de maximă fertilizare, și aceasta este o reflectare a faptului că respectivele abilități artistice au jucat un rol important în procesul selecției sexuale de-a lungul evoluției umane.

Iată încă o dovadă că ceea ce pare a fi un ”handicap” în privința acumulării resurselor – consumul energiei pentru cântat și artistism –, se dovedește a fi un indiciu al calității. Iar viața de boemă, dezorganizată și scurtă a cântăreților este compensată prin multitudinea contactelor sexuale pe care aceștia le au. Principiul Handicapului funcționează.

 

 

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *